Monday, Aug 21, 2017
HomeCarțiTIMPUL CHITARELOR ELECTRICE. Cornel Chiriac și epoca Beat

TIMPUL CHITARELOR ELECTRICE. Cornel Chiriac și epoca Beat

TIMPUL CHITARELOR ELECTRICE. Cornel Chiriac și epoca Beat (editura Integral, 2016)

Au fost multe formaţii rock, unele valoroase, în România. De unele îşi mai aduc aminte bătrânii rockeri de șaizeci de ani sau mai bine, cei mai mulţi cu burtă, chelie, ochelari şi nepoţi. Fanii sălbatici de altă dată au devenit, de cele mai multe ori, nişte cetăţeni respectabili, cu cămaşă albă şi cravată. Aşa se întâmplă.

Grupurile muzicale ale anilor ’60 s-au spulberat, doar friabila memorie a unor nostalgici le mai reţine numele şi fapta. Discurile scârţâie, pârâie. Pentru o generaţie, această muzică a devenit echivalentul romanţei după care se dădeau în vânt părinţii noştri. Poate că nepoţii metalişti îi privesc cu îngăduinţă pe părinţii rockeri. E greu să vezi în funcţionarul ori managerul de azi pe tânărul pletos, cu blugii rupţi, cu cămaşă înflorată, privind lumea în ochi. Dar acel tânăr a existat.

Era gata să-şi vândă hainele de pe el (inclusiv blue-jeans-ii Levi Strauss) ca să meargă la un concert Led Zeppelin sau Phoenix.

Era considerat superficial, cosmopolit, neserios, obraznic, indecent, needucat, impertinent, dar el era doar tânăr.

Lumea se deschisese spre Vest. Erau anii descătuşării de ocupaţia – fizică, morală şi spirituală – sovietică. Se întorceau oamenii de la Canal. Rămâneau canalele interioare. Mulţi le-au păstrat până azi şi continuă să lucreze la ele.

Flower power, mişcarea hippy, revolta tăcută şi paşnică, evenimentele din ’68 din Franţa şi Cehoslovacia: lumea se grăbea. „Libertate, fraternitate, egalitate” – un slogan reînviat. Părea posibil.

În România apăreau zorii unei speranţe. Mai-binele părea şi el posibil. Părea. După puţină vreme, oglinda s-a întors. Destinderea a fost ştrangulată, oamenii şi-au pierdut zâmbetul. Era important să ai de mâncare. Oamenii erau pământii şi priveau spre pământ. Mulţi au uitat.

Erau nişte copii, în anii ’60, dar simţiseră mersul lumii. Soarele mergea spre Vest. De acolo venea şi muzica lor. Oficialităţilor nu le-a plăcut asta şi-au apărut primele interdicţii. S-au refugiat în cluburi obscure pe care le-au făcut celebre.

După ce ani de zile au prezentat publicului românesc muzica la zi din lume, şlagărele formaţiilor Shadows, Beatles, Rolling Stones, Doors, Kinks, au început să producă propriile lor cântece.

Olympic ’64, Sincron, Chromatic, Sideral, Cometele, Mondial, Roşu şi Negru creaseră, alături de Phoenix, fenomenul rock românesc.

Și a mai fost Cornel Chiriac, fără de care acest fenomen nu ar fi devenit istorie.

De aici a început totul. Restul e Remix.

Costel Postolache

http://tvr3.tvr.ro/timpul-chitarelor-electrice-jurnal-de-calatorie-in-arhiva-tvr_17829.html

Moţu Pittiş a zis-o clar încă de atunci, de la lansarea primei cărţi: câţi actanţi au fost, atâtea poveşti / istorii despre rock şi folk în România. Cu cât mai multe editate, atâtea şanse în plus să ne apropiem de adevăr, zic eu, pentru că uneori amintirile se bat cap în cap. Iar cartea de faţă are multe zeci de intervievaţi (dacă nu sute), ale căror amintiri sunt

puse cap la cap. Nu toate, că n-ar fi fost loc, dar oricum semnificativ mai cuprinzătoare decât în emisiunile TV care au o durată limitată, inclusiv pentru fiecare intervenţie în parte.

Mi-am permis chiar exerciţiul unui jurnal Sideral Modal Quartet (extins, deși n-au cântat mai mult de doi ani cu totul, în România și în Occident), de când am auzit de ei şi până i-am aflat pe toţi şi i-am pus în legătură unii cu alţii, inclusiv după ce s-au reîntâlnit la telefon, pe net ori chiar fizic. Negocierea lor de a mai da un concert împreună a eșuat (dar e palpitantă, dacă sunteți de acord), eu însă nu o cred încheiată nici până astăzi; dintotdeauna mi-a plăcut jumătatea plină a paharului, plus că – precum spun mulţi – uneori e mai frumos drumul decât atingerea scopului… Cert e că în această carte nu-și dă lumea la gioale, e vorba doar despre faptele frumoase care rămân – cazul muzicii, dacă-mi dați voie. Ba luând exemplu de la marele nostru Enescu, mă voi închipui și eu rostind sus și apăsat (dar fără mânie proletară): Sus muzica bună, jos muzica rea!

Fără să intru în amănunte super tehnice (și în nici un caz în scandalul de tabloid aflat pe poziții mainstream de atâția ani), pot recomanda cartea nu doar super-melomanilor și fanilor rockului românesc (printre care mă număr și sunt mândru nevoie mare de chestia asta), dar și publicului larg; dacă a văzut vreodată și ceva emisiuni „Remix”, surprizele vor fi mari, sper (și plăcute). Probabil vor găsi și greșeli sau, oricum, inadvertențe cu ce știu ei (oricum, mai puține ca acum 10 ani, că au venit destule ecouri la primul volum). Domeniul e încă… Underground, cum ar recita apăsat Paul Grigoriu din vechiul generic „Remix”.

Cartea – a treia din seria TIMPUL CHITARELOR – se numește „Cornel Chiriac și epoca Beat” și este practic povestea trupelor rock din anii ’60 (începuturile fenomenului, când i s-a zis rock & roll, beat, name it!)… Sumarul, pe lângă capitolul despre Cornel Chiriac și un altul dedicat modului în care își confecționau instrumentele plus altul despre atmosfera dezghețului de la venirea lui Ceaușescu, alătură povestea fiecărei trupe importante (mai puțin Chromatic Group, tratată în cartea de anul trecut cu numele mari jazz-rock-folk de la Cluj): Cometele, Olympic ’64, Roșu și Negru, Entuziaștii, Sfinx, Sincron, Sideral (Modal Quartet), Andantino, Modern Grup, Mondial, Romanticii, Coral, Metronom, Venus, Phoenix plus primele două Festivaluri Naționale de Muzică Pop (1969 / 1971).

Mai echilibrat față de cartea de acum un deceniu, volumul are aduși la zi șaizeciștii; pe lângă noile interviuri cu ei, pe măsură ce am făcut emisiunile, din 2010 i-am dibuit și prin străinătate, pentru TVR Internațional. De mulți dintre ei nu se mai știa nimic, după emigrare, așa că am avut ce actualiza. Exodul cultural s-a manifestat probabil cel mai mult în muzică, de la simfo și jazz la pop-rock… Cartea este, pe de altă parte, și un „making of” al emisiunilor „Remix”, începând cu ediția 0 (aceea cu Cornel Chiriac, încă nu aveam nume la emisiune în 2001). Firește, există și fapte pe care nu le-am investigat încă. Sper să se bucure și alții ca mine, aflând că sincronismul românilor cu Occidentul nu s-a limitat la a copia, iată un singur exemplu: După prima carte am dat de inventatorul din 1930 al dozei electromagnetice, fără de care nu se fabricau ulterior chitara electrică, basul, vioara electrică etc… Un inginer român! De unde și un exercițiu de imaginație, dacă mai sunt compozitori pe lumea asta care vor să reinventeze muzica: Cum ar fi arătat rockul fără acele instrumente electrice?

Volumul este dedicat de la prima pagină aniversării TVR 60, fără de care nimic nu era posibil (including arhiva). Am fugit de ideea de dicționar, tonul este beletristic, cu multe citate (din viața reală, pour la bonne bouche), așadar o încercare de transcriere a unei istorii orale a genului în România:), nu știu cât de reușită. Când m-am întâlnit a doua oară cu Costel Postolache la lucru, am fost de fapt trei, cu Cristian Radu Nema (să punem la cale cartea-interviu cu Mony Bordeianu). Cei doi au scos atunci o perlă, pentru mine, sintetizând actuala filozofie a industriei editoriale: „Când cumperi o carte, tu plătești de fapt hârtia, tiparul și distribuția. Conținutul este un cadou al autorului!”, pe care am urcat-o pe frontispiciul blogului Rocker de pe alterculturo.com, secțiunea Cărți.

Volumul de față este un cadou (de) oferit tinerilor din alte vremuri, în amintirea adolescenței lor și a muzicii care i-a ținut liberi atunci, aici sau aiurea pe unde au putut să se pripășească. Omagiul celor care au dus rockul mai departe este de la sine înțeles. Dacă unii zic că a fost aievea, eu țin să le spun că Timpul Chitarelor e încă printre noi. Cum zicea Costel, Remix-at!

Doru „Rocker” Ionescu

Post scriptum Coincidența face ca editorul Costel Postolache să fi fost mâna dreaptă (imaginea mea despre el, nu l-am întrebat niciodată ce funcție a avut) a managerului editurii Nemira. O editură fondată și condusă imediat după 1989 de regretatul Valentin Nicolau. Dacă alții au ridicat edificii asemănătoare pornind de la moșteniri puternice din regimul comunist, domnia sa a construit-o de la zero. În primii ani ’90, le ajunsese deja pe acelea din urmă – atunci l-am cunoscut pe Costel, cel care s-a ținut de Nicolae Covaci și de ceilalți Phoenicși să-i povestească ce și cum a fost. A rezultat „Phoenix, însă eu (o pasăre…)” (titlu complet), au mai fost și alte volume, precum traducerea despre Jimi Hendrix, în fine. Drumurile li s-au despărțit, Costel a dispărut ani buni, Valentin Nicolau a apărut manager la TVR. Mulți colegi teveriști îl regretă și azi.

La târgul de carte Gaudeamus din 2014, am ajuns în ultimul moment la standul editurii Integral, unde se lansau reeditarea primului volum al lui Nicolae Covaci și cel de-al doilea – „Giudecata înțelepților” – la care am ajutat și eu (prima întâlnire de lucru cu Costel, dar și cu Alex Daneș, vedeți în carte cine e personajul). În stânga noastră, alt ciopor de lume, la standul Nemira, de unde Nicu Alifantis și Valentin Nicolau îmi făceau semne cu mâna, în timp ce prezentau, cred, volumul „Scrisori nedesfăcute”. M-am cam înroșit, dar nu puteam să plec de aici, de unde abia ajunsesem. Atunci l-am văzut ultima dată pe dl Nicolau. Nu l-am cunoscut personal decât după ce a plecat din TVR; voia să reediteze prima mea carte „Timpul chitarelor”, să-i fac și o emisiune la un radio pe care îl avea în proiect, în fine… L-am urmărit mai mult în viața publică – ales în C.N.A., ar fi rămas cu o condiție: să fie șef, ca să poată schimba lucrurile. Ceea ce nu s-a întâmplat, așa că și-a dat demisia. Avea să fie ales, din nou, reprezentant al nostru, al salariaților SRTV în Consiliul de Administrație al Televiziunii. Dar a apărut o lege cum că, nefiind angajat, nu putea să fie în CA al TVR. La scurt timp, s-a retras brusc și definitiv din viață, nu și din amintirea noastră. Dumnezeu să-l odihnească; e clar că undeva prin carte, deasupra ei (Nemira e un vârf de munte), este și el.

Lansarea cărții m-a luat personal prin surprindere (una plăcută, firește)… pentru că mi-o dorisem însoțită de un CD de restituiri inedite (niciodată editate) „Timpul Chitarelor… ieri” pe care îl tot pritocesc cu Romulus Arhire (Soft Records, aceeași casă de discuri care a alăturat cărții despre muzicienii din diaspora ineditul disc). Vina îmi aparține în totalitate, la fel și promisiunea că îmi voi face timp, cum se spune (de unde și spațiul liber care mă obligă:), am zis!

Emisiunile „Remix” se difuzează în fiecare sâmbătă și duminică, la TVR 3, de la ora 22.00 și rămân arhivate aici: http://tvr3.tvr.ro/emisiuni/remix_14038.html#articole

Galerie foto de la lansare (17 noiembrie 2016, Gaudeamus): Editura INTEGRAL

FOLLOW US ON:
MARIUS POPP a plecat
ADRIANA AUSCH (Bosto

office@alterculturo.com

Rate This Article: