Monday, Aug 21, 2017
HomeRockerTavi Iepan și REZIDENT EX – „Audio Doping“, disc nou și turneu 2017!

Tavi Iepan și REZIDENT EX – „Audio Doping“, disc nou și turneu 2017!

Duminică 19 martie 2017, la TVR 3, emisiunea „Remix“ are în ultima sa rubrică o piesă de rezistență datorată grupului român-german-englez REZIDENT EX, care se întoarce pe scenele românești să lanseze al doilea său disc. Un reportaj din urmă cu exact doi ani, adus la zi cu sprijinul fondatorului român din Hamburg, Tavi Iepan.

http://tvr3.tvr.ro/remixul-de-duminca-ion-baciu-jr-valeriu-sepi-i-rezident-ex_19139.html

Octavian face parte dintr-o constelaţie căreia, în prima carte, eu i-am zis „Timişoara, dragostea mea“ – un capitol uriaş al muzicii româneşti, indiferent de gen. Phoenix sunt un paragraf esenţial, la fel ca Progresiv TM (cu care a cântat și el, în ultima perioadă a formației), Pro Musica, Celelalte Cuvinte ori Cargo. Din păcate, Timişoara a fost decimată de plecările muzicienilor în străinătate (dar şi la Bucureşti, pentru a fi mai aproape de locul de unde se dă ora exactă, cum spun ei mai în glumă, mai în serios). Şi sunt – inclusiv în a treia carte, aceea dedicată diasporei – atâtea exemple de timişoreni ajunşi, în primul rând, în Germania. În particular, câţiva dintre ei sunt autorii unui desant în serial în anii postdecembriști (Sector 3, Flying Wood, Locatarii, Rezident Ex). Autorul principal – Tavi Iepan! Un portret inițial în emisiunea „Remix”, redifuzat în ultimul an de TVR 3: http://tvr3.tvr.ro/remixul-de-sambata-un-timisorean-si-un-clujean-din-europa-inapoi-in-romania_18797.html

Tavi Iepan, începuturi...

Mai întâi începuturile, pentru Octavian acestea petrecându-se sub zodia… metamorfozei. Adică Metamorf, trupa văzută într-un filmuleţ senzaţional (fără sunet), primit de la regizorul Florin Iepan, fratele lui Tavi. Se pare că în epocă existase o altercaţie între rockeri şi aşa-zisele organe de ordine publică, iniţiată fără niciun motiv de acestea. Cazul a fost prezentat şi la Radio „Europa Liberă” de William Totok, cunoscut disident timişorean, atunci deja expulzat în vest. Iar Tavi îmi explica într-un prin interviu, prin experienţa-i proprie cu Metamorf (şi nu numai), una din bazele sau din cărămizile Cargo.

Prima mea trupă serioasă a fost Autostop, pe fondul acelor încercări new wave. Şi post punk, aia era epoca. La un moment dat, am făcut un fel de club al nostru, unde a apărut apoi şi o primă variantă de Metamorf; şi ei erau pe stilul ăsta. Era de fapt o continuare a cluburilor timişorene, care se întrerupseseră, nu ştiu de ce. Încercam să cântăm muzica generaţiei noastre; eram foarte interesaţi de nou, deşi apărea o problemă: Dacă eşti la zi, s-ar putea ca publicul să nu ajungă la tine şi să trebuiască să-l aştepţi. Normal că ne plăceau şi Purple, şi Yes, dar apăruse acest noul val stilistic care ne-a acaparat, nu se putea să nu încercăm. A fost o trupă care a ţinut un an şi-o vară (râde, n.a.), dar a însemnat mult pentru noi – cei din ea, plus cei de pe lângă gaşcă.“ Erau filmaţi în diverse ipostaze, iar filmul era proiectat înainte de concert, finalul său coincizând cu intrarea trupei pe scenă. Piese ancorate în realitate – cum se spune – de exemplu „Antialcoolica”. Tot textul era o înşiruire de băuturi (de genul rom Jamaica, vişinată Rapsodia, coniac Calypso) şi doar la refren se repeta „Noi nu vom bea!”, pentru a trece de cenzură, fireşte. A trecut anul, a trecut şi vara, unii au fost luaţi în armată. Iar Tavi s-a reîntâlnit cu Adi Bărar şi au început să muncească iarăşi, într-o altă direcţie. Datorită lui Iepan am putut edita în diverse emisiuni imagini rarisime Cargo filmate înainte de 1989, cu pe atunci necunoscutul Leo Iorga la voce și regretatul Dinel Tollea la claviaturi, cu care am amintiri nemaipomenite, ca prieten apropiat în ultimii săi ani.

„La Cargo putem vorbi de rock românesc, de muzică occidentală adaptată la noi. Stilistic, melodic, chiar cu elemente din folclor – pe acel sound bănăţean la care construiseră atâţia. N-a fost uşor, dar de la un timp am avut stilul nostru, un limbaj care să ne identifice. Şi componenţele ulterioare l-au preluat. Iar în texte am zis destule, chiar în condiţiile cenzurii, căutând să scriem cifrat. Am scris mare parte din texte atunci – o muncă interesantă pentru că nu ajungea să vrei, ci trebuia să şi poţi să treci de cenzură şi să ajungi la public. Şi reuşeai când ajungeai la oameni cu adevăratul mesaj. De exemplu «Brigadierii» era un protest, cu textul despre Salva-Vişeu, defileul construit în anii stalinismului. Eram în turneu şi apare un activist de la UTC care ne întreabă: «Ce cântaţi aici? Eu ştiu despre ce e vorba şi vă interzic…» A fost un moment în care am jucat cartea până la capăt: «Dar despre ce vreţi să cântăm, despre New York? E vorba de Salva-Vişeu, care e făcut de părinţii noştri, dumneavoastră gândiţi tendenţios!» Din păcate, din diverse motive, acele piese nu s-au înregistrat când trebuia, adică atunci când au fost scrise, iar când s-a putut, eu eram plecat…

Am părăsit ţara în primăvara lui 1988, legal, prin căsătorie. Trăiam un sentiment de cuşcă, era tot mai rău, iar atunci au plecat, cred, vreo două treimi dintre cei care au avut ocazia. Totul devenise deplasat, trăiam într-un univers kafkian, sub o presiune. Sigur că a fost o rupere, doar construisem o trupă, şi am fost tot timpul lângă concept. Cum să plec după atâtea repetiţii, cu piese şi aşa mai departe? Dar orizontul devenise într-atât de îngust, încât oricine ar fi avut posibilitatea ar fi plecat.“

A ajuns în sudul Germaniei, dar s-a întâlnit cu Dixie Krauser, fostul coleg de trupă, aşa că au plecat la el, la Hamburg. Au refăcut Sector 3 (cu Zozo Albert la tobe), aşa au revenit şi pe scenele româneşti, la festivalul „Rock ’91“. Însă dincolo porniseră din nou de la zero. „Când ziceai România, se înţelegea automat Ceauşescu, Dracula şi Securitate. De astea am fugit, la astea am ajuns. Iar muzical, toţi se aşteptau să cântăm la balalaică. Aşa că i-am impresionat cu chitara electrică, unii au fost uimiţi… de parcă vorbea maimuţa. Cântam bine, eram în foame de informaţie. Atât că în trei e foarte greu de cântat, nu există pardon…“ O formulă cu o muzică totuşi crudă şi directă, care s-a transformat în Flying Wood, un cvintet cu un disc – „Buy Now, Pay Later” – scos şi în România; atunci l-am și cunoscut personal. „Formaţia aceea ne-a dat multe speranţe, aveam repetiţii aproape zilnic, se cânta bine, am participat la multe spectacole, la un soi de euro-concurs am obţinut chiar un loc al treilea şi a apărut un sponsor care ne susţinea peste tot unde mergeam. De aceea m-am şi dezumflat după ce s-a spart trupa. Motive? Dacă nu eşti pregătit psihic să rezişti pe termen lung, degeaba cânţi bine; trebuie să baţi la uşă până când ţi se va deschide! În anii ’90, scena muzicală s-a tot transformat; există cluburile, acel nivel intermediar şi superstarurile. Atunci la mijloc, până la liga I, era un gol. Şi se ivesc diverse probleme – vezi alcoolul şi multe altele – la care trebuie să rezişti şi individual, şi ca trupă, în primul rând mental, altfel nu poţi lua proporţii.“

Tavi este omul care după ce-a plecat a ţinut mereu aproape de ţară. Atunci când a crezut că există încă loc liber în muzica românească, s-a hotărât la un proiect aici, 100% românesc. Locatarii însumau muzicieni timişoreni din mai multe generaţii: Lică Dolga la tobe, Horea Crişovan la chitară, Victor Miclăuş la bas, el la chitară, încă un chitarist invitat (de la Paris, din vechiul Cargo – Adrian Popescu, responsabil şi cu înregistrarea discului „Nu te supăra frate”) şi o voce de excepţie – Mario Florescu, solistul din

ultima perioadă Pro Musica. I-am filmat de câteva ori, le-am difuzat clipurile, fiecare diferit, tratat altfel. „La stână“, „Locatarul de la 4“, „Cimitirul Eroilor“… Sound-ul acela unic, specific Timişoarei. „E o definiţie pentru societatea în care trăim. O să zici că e un nume impropriu, că suntem cu toţii proprietari; da, dar spiritul de locatar n-a dispărut. Locatarii sunt oamenii de tranziţie. Între timp, piesele au fost ascultate şi de vechiul nostru colaborator, Gelu Şfaiţer, cel care ne filma când cu Metamorf. Lui i-a plăcut cel mai mult «(Cimitirul) Eroilor». E o piesă foarte importantă pentru mine, de suflet, care trebuia făcută. Tot ce s-a-ntâmplat după Revoluţie e neloial. De parcă tot timpul a fost la fel. Bine sau rău, şi fiecare are problemele lui, dar cei mai mulţi uită în ce lume paranoidă am trăit. Nici acum nu e OK, dar începem să respirăm normalitate, şi de aceea mi se pare important să nu uităm momentul. Clipul făcut la TVR Timişoara în platou e ceva intim, la fel ca piesa.“

A urmat o pauză lungă, datorită demarării neaşteptate a proiectului Rezident Ex cu Kempes (capitol tratat separat în cartea emigranților). Finalul portretului „Remix“ inițial al lui Tavi a venit cu o melodie uitată de toţi, dar pe care colecţionari ca Marius Hoff din Germania ori Alexandru Daneş din Braşov n-au pierdut-o printre amintiri – „Ninge pentru voi“ – înregistrată de cei doi prieteni Tavi şi Dixie în ianuarie 1990, la Radio Timişoara, difuzată atunci deodată cu o altă melodie de suflet venită de departe – „Păsări albe“, piesa lui Erlend Krauser şi Moni Bordeianu. „Ninge, mă simt singur astăzi, stau lângă geam / ninge şi calendarul şterge un an / ninge pe strada mea cea fără de hotar / ninge, vecinii dorm şi nu au habar. // Ninge de zeci de mii de ani / ninge în zona patru din Balcani / ninge şi plânge cu fulgi albi de nea / ninge şi cerul azi un semn să ne dea. // Aprind în seara asta speranţe pentru voi / aprind lumina-n suflet şi ninge, azi ninge pentru voi // Pentru că ninge.“

REZIDENT EX,al doilea început

Un capitol altfel, ca şi emisiunea în cauză, cu mai mulţi muzicieni pop-rock timişoreni emigraţi din ultimii ani ’80 încoace. Unii au reuşit să cânte până în prezent, alţii au fost nevoiţi să trăiască dintr-o altă profesie. Dar cu toţii au sperat să revină în România şi să se exprime din nou în limba română. Din 2011, Tavi Iepan i-a strâns pe scenă, în grupul multinaţional Rezident Ex, pe Adrian Popescu, Christian Podratzky, Ovidiu Ioncu „Kempes“ şi pe germanul Matthias Lange, iar în arene… cohorte de fani. După un disc în 2012 şi un superconcert la Arenele Romane (filmat pentru un DVD care probabil nu va mai apărea), Kempes prefera un alt drum, cu instrumentiști din România.

Tavi, la data lansării discografice: „Discul se numește «Alpha» şi conţine opt compoziţii şi teme din perioada Cargo. Atunci am pornit cu el, era un stil şi un drum. Unii am plecat, ei au mers mai departe şi nu minimalizez în niciun caz ceea ce au făcut şi au devenit în anii care au trecut, pentru că, de altfel, au continuat foarte bine. Aici sunt patru piese nereluate de atunci, celelalte sunt ajunse la public prin concertele pe care am apucat să le dăm. Iar acest grup a început când ne-am întâlnit cu Kempes, solistul lor de până în 2005, o voce extraordinară. Dacă el – plecat în Australia – a răspuns afirmativ, cu ceilalţi eram în legătură şi totul a curs, nu uşor. L-am adus şi pe chitaristul german Matthias Lange, ex Metallium şi aşa mai departe; lui i-a plăcut şi asta a fost. În Germania eu sunt angajat la stat, ajut tineretul să înveţe şi să înregistreze. Cu câţiva ani în urmă, unul dintre elevii meiei a câştigat «Vocea Germaniei». Am şi un alt proiect, tot cu un fost elev, în Germania, dar aici doar asta contează – Rezident Ex. Mai ales că lucrurile funcţionează diferit în cele două ţări. În România îţi trebuie infrastructură serioasă, iar în lipsa ei eu trebuie să mă mai ţin şi de management, pe lângă cântat şi înregistrat. Dar când există reacţii foarte bune de la public, totul este mai simplu şi mai plăcut.“

Basistul Christian Podratzky are alte istorii în spate, de la grupul etno-rock Impact (cea mai interesantă trupă post-Phoenix, apărută la Timişoara, vizibilă mai mult în mediul studenţesc), trecând prin Abra (alt capitol al cărţii) şi până la trupa fanion Pro Musica. Cel puţin şapte apariţii discografice, între care Ira Hayes, Andy Clark (ex D. Bowie, J. Beck), Poems for Laila (cu care am difuzat din plin la radio, grup asemănător stilistic, pe undeva, cu Abra), Nikolai Tomas, Nadja Petrick & The Visitors… „Am plecat la cinci zile după acele concerte din februarie 1990 şi am ajuns la Berlin, unde trăiesc din muzică. Ce-i drept, am avut şi noroc cu o trupă germană cunoscută, cu care am ajuns în turneu până în America, de Europa nu mai vorbesc. Apoi diverse alte formaţii. Abra e tot un proiect românesc, dar cu el cântăm în România doar în vacanțe. Cu acesta mi-aş dori un mare concert la noi, la Timişoara, dar uite că întârzie după trei discuri. În schimb, iată ce a putut să provoace Rezident Ex. N-am crezut să aibă acel impact la marele public, nici în Vamă, nici la Arenele Romane, nici la Timişoara. Mă ştiam cu Tavi de 30 de ani, dar n-am apucat să cântăm împreună, asta e prima ocazie. Nu e nici ca acel power-trio Abra, nici chiar ca Pro Musica, unde am cântat şi eu destul. În Germania sunt freelancer, grafician, ilustrator de coperte, mai fac şi muzică cu un canadian. De altfel, cu vârsta am văzut că începi să ai alte priorităţi. Înainte cântam concomitent cu patru-cinci formaţii, acum prefer o plimbare cu bicicleta, decât să repet în beci. Aici însă e vorba de un proiect de suflet, cu muzică românească, pentru care cu toţii facem sacrificii să venim, e altceva decât un job, pentru care las totul şi vin!“

Chitaristul Matthias Lange, german sadea, mare figură în rockul lor, așadar în Europa: „Pe mine m-a invitat Tavi să fac solo pe nişte negative, la Hamburg. A ieşit bine şi m-a chemat şi live. În 2012 am ajuns şi eu la Timişoara şi n-am înţeles ce se întâmpla – radiourile erau pe noi, fanii, deşi încă nu dăduserăm niciun concert! Dar direcţia era bună, clar, am avut un test-show în Ungaria, unde nu ne ştia nimeni, apoi iar televiziuni în Timişoara. Era Kempes la mijloc, mi-am zis, dar pe scenă mi-am dat seamă că suntem cu toţii, o forţă – Rezident Ex.“

După plecarea solistului, la o gală bucureşteană de premiere a trupei, organizată de Promusic Production, a fost organizată o selecţie pentru un nou solist. Tavi, a doua zi: „Nu e nimic dramatic aici, muzica se face de plăcere, să transformi un scop ca ăsta în bani nu merită. E un tren din care cineva a coborât, dar care merge mai departe, o trupă care trebuie să-şi păstreze nivelul atins. Dacă oamenii reuşesc să funcţioneze şi dincolo de scenă, iar e bine. Pentru că poţi bea un pahar împreună, să te distrezi alături de ceilalţi; astfel simţim împreună şi putem transmite ceva în comun. Eu am descoperit fani care au venit după noi prin ţară, plătindu-şi de fiecare dată biletul. Nu pot decât să respect o astfel de atitudine, pentru că de fapt o trupă trăieşte prin fanii săi, iar noi cred că suntem norocoşi cu ai noştri.“

În martie 2015, i-am văzut (și filmat cu Cristian Radu Nema – „Rock House Events“) la Silver Church, în primul concert cu bateristul nou, dar mai cu seamă cu solistul Sebastian Simonis: „I-am urmărit de când s-au lansat – bestiali, foarte faini. Nu cântam în stilul lor, dar ajungând în trupă și plăcându-mi oricum de la început stilul formației, n-a fost greu să mă identific cu această muzică (…) Distanțele nu ne permit să ne vedem des, dar relația e super, suntem ca o familie, vorbim la telefon. De altfel, eu vorbesc limba germană, așa că putem comunica foarte ușor. În studioul din Hamburg m-a impresionat producătorul, Thomas Schrodey, care s-a ocupat de tot acolo. Tavi e foarte minuțios, pretențios, cu toții suntem perfecționiști, discutăm orice amănunt. Cu el am lucrat cel mai mult, normal – la texte l-am ajutat cu Cristi – dar îmi plac toți, fiecare caută feeling-ul.

Mark Cross: Cântecele nu sunt uzuale pentru rockul european, ceea ce le face interesante, unice; au un fel particular în care sunt scrise, în care sunt compuse, dar rămân rock, cu numeroase elemente care vin din clasici. Așa cum m-ai întrebat, sunt și destule influențe ale muzicii românești probabil, cu care eu nu sunt familiarizat încă deloc; de fapt, pentru mine este cu atât mai mult o provocare – este interesant să aflu ceva în această direcție, să cânt altceva, diferit, să vizitez România. În primul rând, însă, cred că sună foarte bine.“ Tot în urmă cu doi ani, Tavi dădea primele amănunte despre repertoriu: Noi practic cântăm piese din trei perioade – prima cu melodiile vechi de pe primul disc, apoi piese aduse de Matthias – «Roy Black Sabbath», «Pompierul atomic»

Acum suntem la a treia generație de compoziții; stilul și forma de expresie Rezident Ex se naște acum, în acest prim turneu. Formula e foarte bună, cu Mark Cross la tobe, eu știu și ce a fost în studio.

N-am avut ce face și (m-)am întrebat atunci cum ar suna Rezident Ex în engleză sau germană, într-un concert afară… Cristi: „Eu unul nu vreau așa ceva, pe moment. Trebuie păstrată identitatea, textele noastre au nuanțe de înțeles doar pe românește; pe engleză trebuie altceva, e complicat să explic. Traduse, s-ar pierde ceva din identitatea formației; mai bine în limba pe care o stăpânești, în limba publicului căruia te adresezi.

https://www.youtube.com/watch?v=TEV6sOA8rK4

A venit și martie 2017, cu discul nou „Audio Doping“, de pe care am ascultat câte ceva pentru a ilustra fotografiile recente. Atât editorii video cât și cei de la postprocesarea sunetului – colegi din TVR – s-au minunat de cât de bine sună, dar și de texte. N-au ales o piesă veche, ci una nou-nouță – „Omul“. Și am încheiat reportajul cu o corespondență din studioul de la Hamburg, sunetistul pe care l-am cunoscut acum doi ani, dar n-am avut cum să-l intervievez în timpul probelor de sunet… Thomas Schrodey: „Mă știu cu Matthias de vreo 30 de ani. Când mi-a povestit despre acest proiect, am fost curios, mi-a plăcut de la bun început muzica și cum este aceasta prezentată, așa că ne-am apucat de treabă. Am cunoscut marea majoritate a pieselor înainte de producția efectivă din 2016, așa că am avut o idee despre ce se întâmpla. Prima impresie a fost aceea că munca mea va fi trebuit să capteze acest stil de a compune din anii 80 – 90 și să-l aduc în zilele noastre. Așadar să fiu între groove-ul old school și aceste sound-uri moderne… ceea ce cred că am făcut cu succes.

Iar după povestea primelor concerte Rezident Ex cu actuala componență, vă invit în cluburile, să mai și dăm din cap, nu numai la televizor ori pe facebook. Scopul este clar: „Noi să fim noi”, cum spune titlul primului videoclip. Cum? În limba română. Rock! „Haideți, prieteni, luați ritmul și-ncepeți / bine-ați venit cu noi să petreceți / astăzi, aici, aveți primul rol / în magica piesă / long live rock & roll (…) În seara de azi suntem cu voi / hai să cântăm, noi să fim noi / dar dac-o fi de n-om mai fi / cu acest cântec vom nebuni!”

Doru „Rocker” Ionescu

adaptare după volumul „Povești cu cântec din diaspora.

100 de români și aventurile lor muzicale” (ArtPrint, 2014)

FOLLOW US ON:
PRO MUSICA – "Live
Negru și NEGURĂ BU

office@alterculturo.com

Rate This Article: