Monday, Aug 21, 2017
HomeEvenimente cu suflet românescRONA HARTNER (Paris) nu stă locului

RONA HARTNER (Paris) nu stă locului

RONA HARTNER (Paris) - artist român european

De curând i s-au dedicat două pagini în Dicționarul celor 200 de străini care au edificat Franța culturală, iar de la UNESCO a primit un Pașaport de Cetățean Universal pentru transcederea cu ușurință a granițelor stilistice și lingvistice. Tot în ultimul timp a cântat la Cracovia, la întâlnirea Papei Francisc cu tineretul mondial creștin (manifestare la care au participat un milion de persoane). Iar în 22 octombire 2016 va evolua la Paris, într-un spectacol al ARSD (Asociația Română de Sprijin și Dezvoltare). https://www.facebook.com/events/1307371752660195/

Nu ştiu ce ar fi făcut Rona Hartner astăzi, dacă nu venea Revoluţia. Cert e că în 1991 a început să studieze la Şcoala „Titu Maiorescu“, iar din anul următor şi U.N.A.T.C.-ul. După patru ani, regizorul francez Tony Gatlif îi acorda rolul principal în filmul „Gadjo dilo“ (Străinul nebun), filmat în România. Pentru această prestație, Rona a primit „Leopardul de aur“ (Premiul special pentru interpretare) la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno. Tot în 1996, Rona evolua cu succes în coproducția franco-română „Asfalt-Tango“ (regia: Nae Caranfil), iar anul următor a plecat în Franța să filmeze pentru thrillerul „Nekro“ (regia: Nicolas Masson), revenind după un an pentru a juca în filmul „Dublu extaz“ al lui Iulian Mihu. Ideea de a o intervieva mi-a venit târziu, după ce fusesem deja de două ori în Franţa, pentru subiecte stabilite în prealabil. Ca şi în alte cazuri de pe site, articolul de față este inspirat de cartea din 2014 „Povești cu cântec din diaspora. 100 de români și aventurile lor muzicale“, de astă dată ajutat de două apropiate ale cântăreței, prietene și organizatoare.

„Tata şi mama erau pasionaţi de pictură şi de muzică, ceea ce am moştenit şi noi, eu şi sora mea. Deşi ai mei plănuiau, în secret, emigrarea, timpul trecea foarte frumos la noi în familie. În fiecare joi şi sâmbătă aveam nişte petreceri fantastice, dansante; în restul săptămânii aveam foarte mult de studiu: violoncel, pian, chitară, canto, sculptură, engleză, franceză, olandeză şi, mai ales, germană, fiindcă eram elevă la Şcoala Germană; la un moment dat, eu şi sora mea aveam câte 17 profesori fiecare. Dar ne plăcea să învăţăm şi iată că şi eu, sora şi fratele meu am ajuns foarte bine. Eu am vrut de mică să devin actriţă, actorul George Ivaşcu m-a descoperit şi am făcut pregătire cu el; Sanda Manu m-a încurajat la o probă, iar Olga Tudorache mi-a tras o palmă, când m-a găsit la barul facultăţii. Apoi Andrei Şerban, pentru care făceam figuraţie, mi-a spus că voi fi o mare actriţă! Au fost întâlniri marcante pentru mine.“

Din partea tatălui, Rona se trage dintr-o familie de nemţi, dinspre mamă e româncă, cu ceva sânge unguresc din trecut. O bunică i-a spus odată că au şi sânge ţigănesc, evreiesc, bulgăresc, armean, chiar şi brazilian. „Dar s-a dovedit că bunica era de fapt senilă. Acum, sincer, în Franţa îmi place să povestesc chestia asta, pentru că francezii n-au imaginaţie şi dacă nu le spui că ai zece naţii în sânge, nu te propun decât pentru roluri de româncă prostituată. Arta a devenit destul de rasistă, din păcate. Nu mi-e ruşine s-o spun: românii n-au uşi deschise în Franţa. Înainte eram respectaţi pentru un Cioran, un Vladimir Cosma, un Eugen Ionesco. Acum nu mai e aşa, pentru că au ajuns la Paris foarte mulţi români de joasă speţă, dar şi pentru că sistemul de valori francez e cam putred, el însuşi. Emigraţia ne-a stricat imaginea în Occident. În Franţa, român înseamnă uneori prostituată, hoţ, cerşetor. Mi s-au propus zeci de roluri de româncă prostituată, dar n-o să joc în viaţa mea aşa ceva!“

Rona a locuit multă vreme (dacă n-o mai locui și astăzi) la Paris, în Montmartre, unde a stat şi Toulouse Lautrec. „Eu îi citisem viaţa şi personajul mă fascina, ca şi toate femeile acelea care ziua erau spălătorese, iar noaptea dansatoare. Biserica «Sfânta Rita» fusese construită de o prostituată româncă, care s-a rugat la Sfânta să o ajute să se căsătorească cu un om bogat, să iasă din mizerie. Sfânta a ajutat-o şi ea i-a construit, în semn de recunoştinţă, o capelă. La început, când am văzut câte prostituate intrau în biserică, m-am întors. Abia peste doi ani mi-am făcut curaj şi m-am rugat pentru ceva aproape imposibil, să mă vindece de o boală de care sufeream atunci. A doua zi, simptomele dispăruseră. De atunci mă duc aproape zilnic. Dacă nu-l aveam pe Dumnezeu aproape, nu ştiu ce m-aş fi făcut atunci când mi-a fost foarte greu. După doi ani la Paris, când am trăit pe picior mare, numai prin restaurante şi taxiuri, am ajuns la fundul sacului. Ei şi tocmai în acele momentele grele mi s-au propus numai roluri inumane. Dar m-am lăsat de fumat, am învăţat să fac mâncare, numai să nu ajung la mâna lor, să mă prostituez artistic. Şi am avut parte de prieteni adevăraţi, care sunt oameni credincioşi – din lumea artei, persoane care merg la biserică.“

Pelicula de la jumătatea anilor ’90 – în care a avut rolul principal – s-a bucurat de un mare succes internaţional: peste 20 de premii pentru cel mai bun film, respectiv şapte pentru cea mai bună actriţă. Timp de un an a avut asigurată şederea la Paris, ca să poată da interviuri. Astfel a călătorit prin lume, a fost cunoscută la festivaluri, i s-au propus alte câteva castinguri din care au mai ieşit două filme. Şi, cu cinci zile înainte de a se întoarce acasă, s-a îndrăgostit de un actor-dansator sud-american. „O poveste care n-a durat, dar probabil aşa trebuia să se întâmple. Mi-am luat inima în dinţi şi am rămas. Aveam cu mine doar un bagaj şi nişte bani care urmau să-mi intre în cont. Căsnicia noastră a durat doar şase luni. În urma ei s-a născut fetiţa mea, Soumayala, care îmi seamănă perfect. Adică e blondă cu ochi albaştri!“

Pe lângă faptul că scria, în 2012 Rona studia (în al treilea an din patru) la „Belle Arte“. Tot atunci se pregătea să înceapă şcoala ame­ricană de jazz „Bill Evans“. „Doi ani am studiat la şcoala de chan­son français, pentru că nu puteam să cânt în franceză. E o tehnică întreagă de a cânta în franceză, pentru că lim­ba pare uşor fon­făită şi trebuie să cauţi să-ţi mo­de­lezi vo­cea să nu fie stridentă sau agresivă, nazală. Şi voi îm­bina ce am învăţat până acum cu jazzul. Eu am în­ceput să învăţ să cânt cu Anca Parghel, la 18 ani, dar eram prea branşată la heavy metal şi nu am rezistat. (punctual, aici, remember Cristi Pațurcă, un vechi prieten colaborator comun, optzecist pentru mine, nouăzecist pentru Rona, n.a.) Acum, la 40 de ani, nu mai am chef să cânt pe acelaşi stil de forţă, simt înclinaţia spre mister. Aşa se întâmplă, fiecare lucru vine la timpul lui. Vara asta am mai realizat trei vi­deoclipuri, împreună cu un mare chitarist spaniol de fla­menco, de talia lui Paco de Lucia – Bartholo Claveria. Discul iese în ianuarie. Şi, în plus, particip ca invitată la un disc de chansons françaises, care va fi lansat tot în cursul anului viitor.“ Aşadar trei discuri numai în 2013! Tot de muzică ţine şi colaborarea cu Ţăndărică şi cu Fanfara „Zece prăjini“ (cel mai recent concert în urmă cu o săptămână, la București), dar să nu uităm de actorie, pentru care Rona pare mai cunoscut, cel puțin în străinătate.

A jucat în peste 30 de filme, multe premiate, iar cu scena de lemn are o relaţie specială. Cu regizorul Laurenţiu Azimioară (care face o figură foarte frumoasă la „Theatre du Gymnase“, cum s-a văzut şi în două ediţii ale emisiunii „Lumea şi Noi“ realizate de colegii mei pentru TVR Internațional) a avut un spectacol care s-a jucat cu casa închisă, timp de 42 de săptămâni. Din 2013 avea să joace în mai multe reprezentaţii omagiind-o pe Maria Tănase. „În 2005 am făcut un spectacol cu muzica Mariei Tănase, care a fost înregistrat live. Francezii au fost şocaţi la început, fiindcă nimic din spectacol nu a fost tradus. Dar au înţeles exact ceea ce le transmiteam prin cântul românesc. M-a ajutat, probabil, şi colaborarea mea cu Dan Puric, care a durat şase ani. Discul, pe care l-am făcut împreună cu regizorul Laurenţiu Azimioară, a avut cel mai mare succes în Franţa. Şi s-a vândut aproape tot tirajul, 10.000 de exemplare. Muzica românească vorbeşte despre simbioza dintre om şi natură. Ni se pierd tradiţiile adevărate şi e păcat! Melosurile diferite din toate zonele ţării se îmbină cu natura şi ăsta e un lucru unic. Nu mai există nicăieri în Europa un asemenea tezaur! Am cereri în continuare pentru spectacolul cu Maria Tănase. Cânt şi melodiile clasice, «Mărie şi Mărioară», «Lungu-i drumul Gorjului» etc., iar pe scenă am braci (varietate de violă), vioară, clarinet, contrabas şi cobză…“

În 2012, Rona punea în pagină un proiect „complet marţian pentru Franţa“. Un disc împreună cu DJ Tagada, alături de un mare rapper, Mangu. „Este o demenţă totală, de la Gogol Bordello la Goran Bregović… Asta nu înseamnă că ne aflăm pe o canapea şi ne povestim viaţa. Suntem în picioare, cu o sticlă de ţuică în mână şi dansăm… Lucrăm la el din 2009 şi va ieşi în Franţa pe 1 mai 2013. Nu ne putem decide câte piese să punem pe album. Vreau să aduc acest concept şi la Sala Palatului. Va fi un spectacol nepăcătos, care vindecă! Înainte de «Gadjo Dilo» făcusem 11 filme, lucrasem cu Andrei Blaier. Tot ceea ce am reuşit eu acolo se datorează profesorilor mei magistrali: Adrian Pintea, Rodica Tapalagă, Tatiana Iekel, Anda Călugăreanu… Eu sunt produsul unor genii care îşi dădeau viaţa pentru elevi. Olga Tudorache mă ducea cu maşina de la facultate la antrenamentele cu Dan Puric, ca să nu întârzii. Dacă m-aş întoarce definitiv în România? Dan Puric îmi tot spune să o fac. Sunt destul de nebună să mă întorc!“

Post Scriptum În ultima perioadă, Rona a promovat discul din 2015 – „The Balkanik Gospel“, concertând intens cu orchestra formată pentru acest gen de evenimente, Zuralia. Cât despre viața privată, Rona s-a mutat din Montmartre hăt în sudul Franței, lângă Toulon, într-un mic conac abandonat. Și cum comunitatea locală a sărit s-o ajute la instalare, ce s-a gândit românca? Să pună la cale un șantier pentru edificarea unei capele și a unui centru cultural.

Dana Andronie, Dana Cristescu & Doru Ionescu – Alterculturo

Galerie foto – arhiva personală Rona Hartner

FOLLOW US ON:
ANDREI IGNAT, de la
GIA IONESCO – Toro

office@alterculturo.com

Rate This Article: