Friday, Oct 20, 2017
HomeMuzica tinereții taleRock interzis, rock în libertate?

Rock interzis, rock în libertate?

Remember 30 octombrie 2015, Colectiv

Rockul a apărut în România departe de lumea liberă, în comunism; de la PHOENIX la IRIS şi TIMPURI NOI, muzicienii de succes au fost interzişi pe faţă; mulţi s-au autoexilat în străinătate. După 1989, muzica protestatară s-a auzit pe toate canalele de comunicare; astăzi, mesajul ei ajunge şi la autorităţi, dar cu ce preţ?

Muzica rock a dat dintotdeauna frisoane autorităţilor, peste tot în lume. Mişcările pacifiste din America anilor ’60 – ’70, în contextul fenomenului hippie, au fost primele semnale că muzica poate deveni o forţă serioasă în contra establishment-ului. Dacă mişcarea intelectualilor CHARTA ’77 (şi ascensiunea lui Vaclav Havel, ajuns preşedinte al Cehiei în anii ’90!) a fost precedată de protestul unui grup rock cehoslovac, THE PLASTIC PEOPLE OF THE UNIVERSE, nici românii n-au stat mai prejos, dacă vorbim de influenţa „muzicii tinere” în societate… numai că sub regimul comunist de la Bucureşti, fronda rockerilor români a avut alte aspecte şi a fost mult mai bine reprimată! A nu se uita că rockul a apărut în lumea liberă când în Europa căzuse de mult cortina de fier…

În anii ’60 – ’80, pe măsură ce regimul ceauşist se înăsprea, muzica tânără – cum i s-a spus şi folkului – a crescut în mod original, în semiclandestinitate, având cu atât mai mult adepţi ai unui lucru aproape interzis; o epocă în care tinerii cu plete, blugi şi minijupe era bruscaţi pe stradă de patrule care vegheau ordinea socială. Încă din anii ’60, PHOENIX au trebuit să-şi schimbe numele din SFINŢII, apoi au fost interzişi. Nu numai în cazul lor, textele muzicii tinere erau răstălmăcite şi cenzurate. Foarte mulţi muzicieni au fost nevoiţi să plece din ţară, într-un fel sau altul. Cei mai buni au cunoscut gloria şi acolo; un DJ precum Cornel Chiriac a ajuns la „Europa Liberă” (post interzis în România) unul dintre cei mai mari radiofonişti de pe continent, dar şi cea mai populară voce împotriva regimului. Dar a fost asasinat în 1975; nici astăzi nu se cunoaşte adevăratul mobil al crimei.

Nicu Vladimir, unul dintre marii noștri folkiști, n-a apucat să fie cunoscut publicului larg. Ceea ce fredonăm de 20 de ani cu PASĂREA COLIBRI – „Vinovaţii fără vină” – nu se putea cânta pe vremuri decât în secret, pentru că mesajul era spus de autor, Dorin Liviu Zaharia (alt personaj underground), pe faţă, atentând chipurile la ordinea socială. În România s-au cântat versuri valoroase, atât originale cât şi preluate de la poeţi notorii. În ultimii ani ’80, o formaţie ca IRIS, cu melodii nevinovate, ajunsese la o aşa popularitate încât era din când în când interzisă, din motive puerile. În schimb, TIMPURI NOI aveau cele mai inteligente versuri; aparent în acord cu linia partidului unic, când erau interpretate se dovedeau o băşcălie la adresa regimului politic, de unde şicanele permanente ale autorităţilor; la fel de dure erau şi cântecele lui Alexandru Andrieş, exemplele pot continua. Muzica străină devenise o raritate, inclusiv cea venită din statele socialiste.

Când a început Revoluţia Română, la Timişoara, tinerii au îngânat sub tirul morţii, pe treptele Catedralei Mitropolitane, refrene PHOENIX. Apoi, Ilie Stepan – liderul de la PRO MUSICA – a cântat în balconul Operei „Deşteaptă-te române!“, în vremea când nu acesta era imnul potrivit, ba dimpotrivă. Imediat după aceea, la Bucureşti, rockerii au fost printre cei dintâi ieşiţi în stradă. Nu întâmplător, unul dintre ei a devenit prima victimă a revoluţiei din capitală: Mihai Gâtlan (poreclit chiar „Rockerul”) era component al trupei underground INTERVAL. A fost lovit de un camion de război, iar după ce s-a ridicat a fost împuşcat.

În general, tinerii şi-au luat raţia de libertate după cum au crezut ei de cuviinţă, şi n-au rămas departe de protest nici după 1990; Valeriu Sterian ori Cristian Paţurcă le-au stat cu sula în coastă „comuniştilor cu faţă umană“ încă din 1990, iar Piaţa Universităţii a devenit un fenomen de astă dată exportat în lume. Festivaluri ca STUFSTOCK (Vama Veche) ori FÂNFEST de la Roşia Montană au atras atenţia generală asupra unor mârşăvii puse la cale pe neve de puternicii zilei. Două manifestări în care au putut cânta pe marile scene şi trupe underground, cele multe neavând vreo altă şansă să pătrundă în playlisturile radiofonice, darămite la televizor. Numai că astăzi există internetul liber, iar muzica lor ajunge imediat la publicul interesat. LUNA AMARĂ, Florin Chilian şi atâtea nume, de la rap la folk şi rock, şi-au ascuţit mesajele protestatare la adresa atâtor nedreptăţi.

Nici nu avea cum să fie agreată muzica underground, era o mişcare prea sinceră, care nu dădea socoteală nimănui, nici nu se băga în faţă cu trei note uşor fredonabile sau repetând la nesfârşit rime de doi bani. Rockerii – dar parcă numai ei? – se întâlnesc cu formaţiile colegilor şi prietenilor în hrube şi beciuri, iar în arene doar la concertele marile grupuri. Stau şi repetă, se organizează, muncesc să-şi cumpere instrumente, sunt fericiţi în falansterul lor. Cei mai buni urcă în topuri.

Nu pot uita de formaţia THUNDERSTORM, din urmă cu zece ani. Prima impresie nu era cine ştie ce, veneau în treninguri şi blugi pe ultima sută de metri la concerte şi concursuri rock. Nu puneau preţ pe imagine, dar când urcau pe scenă uitai de aparenţe şi intrai în transă cu muzica lor heavy metal. Şi erau simpatici, departe de încrâncenarea altora, altfel la fel de bine intenţionaţi. Când au ajuns la o etate la care au trebuit să-şi vadă de viaţă, unii s-au retras, alţii au continuat cu generaţia următoare. Pentru că rockul n-are vârstă, cred că v-aţi prins. Are un ceva special – spirit, inocenţă, seriozitate – adresându-se unui public elevat. Şi s-au numit, imponderabil, GOODBYE TO GRAVITY. Basistul Alex Pascu, cel care ţinea hăţurile de mult, a căzut şi el în „luptă”. Aşa cum îl ştiam eu, de cum s-ar fi însănătoşit, s-ar fi întors la repetiţii, nu era prima dată când şi-ar fi revenit după un accident grav. Din păcate, în lumina reflectoarelor vor ieşi alţi confraţi, povestind că uneori rockul trebuie să renască, precum pasărea Phoenix…

PS A căzut un guvern, sistemul pare să se clatine, măcar în nedreptăţile sale flagrante, dar până la political correctness mai e cale lungă. Dar nimic nu e mai trist decât atunci când cei mai în vârstă îi înmormântează pe cei mai tineri, cum spunea în 1975 Noel Bernard (director la Radio Europa Liberă). „Vinovaţii fără vină cer să se facă lumină!”

Doru „Rocker” Ionescu

(revista Viva”, supliment ediție specială, decembrie 2015)

FOLLOW US ON:
1 octombrie 2016: Po
DAN ANDREI ALDEA, Sf

office@alterculturo.com

Rate This Article: