Monday, Aug 21, 2017
HomeEvenimente cu suflet românescRemember MIRCEA TUDORAN

Remember MIRCEA TUDORAN

Remember MIRCEA TUDORAN

https://www.youtube.com/watch?v=lqhyGi4DAxM&feature=youtu.be

A plecat dintre noi Mircea Tudoran. Basist, solist vocal, șef de orchestră și impresar. Unul dintre rockerii veterani care nu și-a abandonat niciodată menirea descoperită în siajul chitarelor electrice. Totdeauna cu un picior în România, iar de câțiva ani mai mult pe aici, cu un proiect în vâna epocii de aur… muzical, adus la realitățile sound-ului acestor ani.

Înapoi în timp, totul a pornit de la lecțiile de pian din copilărie. Iar la liceul de muzică „George Enescu“, un sunet de violoncel auzit la un coleg i-a schimbat – iată – total cursul vieții.

Mircea Tudoran a fost un as al instrumentului clasic cu coarde, de la intrarea – primul – la Conservator și până la absolvirea ca șef de promoție. După primii pași pe scenele pop-rock, n-a mai putut să le părăsească. A luat în mână chitara bas la îndemnul colegului şi prietenului Mugur Winkler, ajuns celebru cu grupul Sideral. Apoi a intrat în celebra orchestră a lui Rolf Albrich, cu care a acompaniat spuma soliștilor români. La recomandarea liderului, în 1967 intră în grupul Sincron al lui Cornel Fugaru și, astfel, în elita muzicienilor pop-rock-jazz.

Cu un an înainte văzusem formația în concert la Sala Palatului – ceva incredibil, cu publicul în delir. Cu acei inși adulați pe scenă aveam să repet și eu, vizavi de teatrul Bulandra, la Izvor, într-o săliță de la etajul VI care aparținea UTC-ului. Eram coleg cu Sandu Arion, Dan Voinescu, Ucu Bratu Voicescu, mai apoi și cu frații Berindei, care veniseră din spectrul jazz al muzicii. Mi-a prins foarte bine, am studiat solo-uri și atâtea altele. Cu Gabriela Teodorescu cântam soul, etno cu Anda Călugăreanu. Dar tot Bebe Fugaru m-a influențat cel mai mult. El cânta în special șlagărele etno, eu din Percy Sledge și Joe Cocker, chitaristul Silviu Hera parcă prefera Hendrix.“

Cu toate celebrările folclorului, am reușit să descoperim în Televiziune și câte ceva din cover-uri, ba chiar un Hendrix cântat în limba engleză. Ceea ce avea să se sfârșească curând – după Congresul al IX-lea, Mircea a simțit că urma să dispară muzica străină, de asemenea toate acele concerte și turnee în țară. Erau spionați pe la repetiții, cenzurați din toate părţile, îngrădiți; noroc cu folclorul prelucrat de Cornel Fugaru. Până la urmă, prin 1972 a decis să intre în jazz, să învețe mai multă muzică. A colaborat cu nume grele (și arhiva TVR încă mai păstrează urmele colaborărilor, în primul rând de la festivalul de jazz sibian) precum Marius Popp, Radu Goldiș, Alin Constanțiu, Marian Toroimac, Mihai Chirilov, Peter Wertheimer. Așa a cunoscut-o și a acompaniat-o pe marea Aura Urziceanu.

În 1977, Ceaușescu a semnat la Helsinki (într-o clădire – Finlandia House – pe lângă care am tot trecut și m-a impresionat cu istoria ei) respectarea dreptului de liberă circulație a cetățenilor, iar România a primit în schimb clauza națiunii celei mai favorizate. Am profitat și am emigrat în Germania, cu viză de turist. La fel ca Mihai Viziru, de la care am preluat catedra de violoncel la Köln, unde am predat până în 1985. Dar încă din ’82, după ce m-am stabilizat în noua mea țară, am revenit la pop-rock, pe care nu l-am părăsit de fapt niciodată. Mai întâi am cântat în trupă cu foști colegi din România – Zemlicka de la Sfinx, Ludovic de la Ediție Specială. Și, firește, eternul prieten Silviu Hera, colegul de la Sincron.“

Basistul ajunge să-şi alcătuiască propriul grup, Michael Tudor Band, cu care abordează repertoriul internaţional de standarde, străbătând tot continentul. Cu trecerea timpului, s-au perindat prin trupă și instrumentiști din generațiile următoare; unii au rămas până în prezent. Din 1988, tot primind comenzi să cânte la evenimente ale concernului Bayer, Tudoran fondează o agenție proprie, specializată pe impresariat și promovare, MT Promotion.

În primăvara lui 2011, Mircea se cantona din ce în ce mai des în România, în plin succes cu proiectul Tribute to Abba susținut în ultimele sezoane în Turcia, vizualizat și în emisiunea-portret. Dar inima sa bătea mai românește ca niciodată, întorcându-se la începuturile alături de grupul Sincron și Cornel Fugaru (sfătuitor de taină al muzicianului în multe rânduri… muzicale). Din păcate, liderul de odinioară era grav bolnav și nu se dădea convins să cânte din nou, măcar o singură melodie; avea să se stingă la scurt timp. Cu atât mai mult, basistul hotărăște să înregistreze un disc în memoria vechiului coleg și prieten, proiect ce se va fi încheiat după doi ani.

Vali Stoian, cel care i-a fost de la început aproape muzicianului și proiectului său, la rândul lui fost claviaturist la Roșu și Negru ori Krypton, ca să nu pomenesc decât două firme de căpătâi, spunea: „Nu e prima trupă reînviată – vezi Mondial, Phoenix – și nu e deloc ușor. Chiar dacă din 1995 a fost din nou un deceniu etno-pop. E o provocare asumată, nu de oricine, ci de Mircea Tudoran. Care e un modest, dar are o voce deosebită. Ne-am tot întâlnit prin turnee, în special în străinătate – dacă nu-l vedeai jurai că pe scenă cânta Tom Jones. Dacă însă rămânea în țară, popea pre mulți! Dar, trăind acolo, el e încă mult mai viu ca noi, cei acriți aici, nu vreau să mă văicăresc. Are deja câțiva susținători în noi, în Mirela Voiculescu-Fugaru care a acceptat această preluare a ștafetei și renaștere a legendei…“ 

Anul 2013 a fost unul fast, în care inițiatorul a ceea ce s-a numit Sincron Revival a locuit mai mult în România decât în Germania. I se alăturaseră deja impresarul Vali Stoian și, în studiouri, Adi Ordean.

Așa cum, în 2004, Cornel Fugaru a sărbătorit – prin lansarea unei cărți și a patru discuri – 40 de ani de la înființarea trupei celebre, Mircea Tudoran l-a omagiat în 2014, la jumătate de veac de neuitare a legendei. În februarie, când TVR Internațional a difuzat emisiunea, CD-ul încă nu fusese pus în vânzare, dar grupul încerca să iasă în față. Așa i-am filmat, alături de inimosul Mircea Tudoran, pe Izabela Szasz, Ionela Păduraru, Andrei Stanoevici, Corneliu Stroescu, Marius Ponciu și Ionuţ Cabaş. O poveste cu cântec… fără sfârșit!

Fiica mea cea mare din Germania, Iasmina, mă tot apostrofa că vorbeam la telefon foarte mult cu prietenii din România. Ce să-i spun? Că banii de telefoane sau cei dați pe drumuri sunt nimic față de faptul că am încercat să iau taurul de coarne. Că acel și acest Sincron, cu șlagărele-i nemuritoare, este mult mai mult… O ziaristă chiar ține un fan club, de care sper să afle cât mai mulți. M-ai întrebat de o posibilă restabilire în România? Păi, acest Revival e chiar întoarcerea la rădăcini, back to the roots. Am aici prieteni, rude, o am pe fiica cea mică la Brașov… Dar n-aș pierde contactul cu Germania, după atâția ani, în schimb le-aș uni: un turneu de concerte care să plece din București și să ajungă la diaspora română din Germania.“

Doru Ionescu, adaptare după

Povești cu cântec din

diaspora. 100 de români

și aventurile lor muzicale 

(Artprint, 2014)

FOLLOW US ON:
Negru și NEGURĂ BU
FLORIN OCHESCU, un c

office@alterculturo.com

Rate This Article: