Saturday, Oct 21, 2017
HomeAventura VideoDiscograficăQUENTIN VAL (Bruxelles)

QUENTIN VAL (Bruxelles)

A făcut ochi în România, iar când părinții săi au emigrat în Belgia imediat după Revolutie, i-a însoțit. De mai mulţi ani, Asociaţia culturală Arthis (Casa de cultură Belgo – Română) fondată de Carmen și Liviu Hopârtean este sufletul manifestărilor cultural-educative ale comunităţii româneşti din Brussels.

Nici Cosmin – Quentin Valentine, pe numele-i de artist – n-a sărit departe de trunchi! După studii de pian până la cel mai înalt nivel, a fost nevoit – în urma unui accident la mâini – să vireze spre muzica pop a generaţiei sale. Vorbeşte foarte bine limba română, pentru care s-a antrenat inclusiv în România, dar în primul rând cântă, deopotrivă cu pianul şi cu vocea, mulţumită regretatului profesor Radu Simu.

Există cel puțin două discuri oficiale, iar pe youtube are postate mai multe videoclipuri superbe, producţie proprie. Ivit pe scene în mileniul al III-lea, cantautorul se întoarce cu o anumită nostalgie spre muzica din alt ev (Brel ori Aznavour), fără a o copia. Dacă treceţi prin Bruxelles, nu-l rataţi ca rezident la Piano B-Art (la parterul casei de cultură); acolo performează – uneori cu prietenii -, și tot acolo așteaptă să împlinească 40 de ani, vârsta după care – cum i s-a spus – muzica sa va câștiga legitimitate.

GABRIEL NACU (Steven
TESTAMENT, poezia ro

office@alterculturo.com

Rate This Article: