Sunday, Nov 19, 2017
HomeAventura VideoDiscograficăNICOLAS SIMION (Koln) – oriunde ar fi, mereu acasă

NICOLAS SIMION (Koln) – oriunde ar fi, mereu acasă

NICOLAS SIMION – oriunde ar fi, mereu acasă... și la TVR 3

„N-aş fi rămas, dacă aş fi putut să mă duc în lume şi să mă întorc, aşa cum făceau iugoslavii sau ungurii. Dar la noi nu exista aşa ceva, pentru că mulţi dintre cei care plecau nu mai reveneau şi atunci am riscat şi eu şi am rămas în străinătate. Mi-am rupt oasele vreo doi ani, că nu ştiam limba, nu eram pregătit să intru în jazz-ul profesionist. Dar ştiam ce vreau şi ce pot, pentru o oarecare demnitate artistică.“ El este Nicolas Simion – cel mai prolific muzician de jazz român contemporan, din păcate prea puțin cunoscut în România, doar la nivelul fanilor genului. Iar articolul și emisiunea – o avanpremieră la concertul din 24 noiembrie 2016, de la PLOIEȘTI JAZZ FESTIVAL.

http://tvr3.tvr.ro/remix-restituiri-jazz-i-beat-duminica_18232.html

Stabilit din 1989 la Viena, apoi mutat la Köln după un deceniu, muzicianul a concertat în toată lumea, a lansat peste 25 de discuri (îngrijind deopotrivă editări ale unor arhive jazz cu înaintaşii genului de la noi), a recâştigat pentru scenele româneşti muzicieni iluştri precum Jancy Körössy ori Sabin Păutza, aducând de asemenea jazzmani străini notorii. Cu grupurile sale, în colaborare cu Filarmonici româneşti, a pus în scenă lucrări valoroase, redescoperite după decenii (Richard Oschanitzky), sau noi („Classic meets Jazz” – una dintre filmările cu care mă mândresc, din 2011, la Brașov), cu participare multinaţională. Un român din diaspora pentru care promovarea muzicii româneşti în lume a devenit un modus vivendi.

https://www.youtube.com/watch?v=xjegJivQK48 De loc din Dumbrăviţa, cu vecini şi, în primul rând, cu tatăl său care cântau, Nicolae a descoperit folclorul, iar la şcoli muzica clasică. La Conservator a ajuns la secţia de Pedagogie, ceea ce i-a folosit de fapt mai târziu, a trecut de la clarinet la saxofon… A avut dascăli foarte buni, apoi a luat şi lecţii particulare, de exemplu de dirijat, iar când a descoperit şi compoziţia în adâncurile ei, a început să scrie jazz. Cântă în trupele optzeciste, concertează la Sibiu sau la Club A. Colegi de generaţie şi colaboratori: Mircea Tiberian, Dragoş Nedelcu, Bogdan Dimitriu, Poldi Reisenauer, Paul Pârciu, Basorelief, Omicron… Era în zeamă, cum se spune, la toate nivelele; prin Florian Lungu şi Mihai Berindei ajunge la clasici – Dan Mândrilă, Marius Popp, Johnny Răducanu, aşa află şi de Körössy ori Oschanitzky.

https://www.youtube.com/watch?v=F0cuRlg_sNA Din ianuarie ’90, saxofonistul este la Viena. Cum spune Nicolas, la început a rătăcit în junglă. Totul era diferit: societatea, mentalitatea, oamenii. „De fapt, cum mi-am dat seama mai târziu, nu vine nimeni la tine, tu trebuie să ştii ce vrei, clar, practic, transparent. Abia mai târziu, după înregistrările de la Tutu Records, în Germania, am dobândit o a doua cetăţenie, cea austriacă, am putut să călătoresc. România, Europa, State, Japonia. Am reconsiderat filonul folcloric din Balcani şi, astfel, m-am putut exprima liber şi natural. Cu saxofoanele, cu clarinetul, dar şi taragot, caval – instrumente exotice pentru alţii. Lumea vrea să audă altceva, un jazz mai variat – fiecare am putut veni cu o alternativă la clasicul bebop, pe care oricum americanii îl fac mai bine. Mi-a trebuit un timp să înţeleg şi să ştiu ce-aş putea face.“

https://www.youtube.com/watch?v=QLRvqMhQf68 Printre colaboratorii celebri aduşi de Simion şi în România, în anii ’90, s-au numărat nume ca Mel Waldron, Charlie Mariano, Archie Shepp, Lee Konitz. Deja, muzica lui Nicolas, cu oricare dintre grupurile sale, avea o puternică tentă etno-balcanică, în particular românească. Cu casa de discuri asociată fundaţiei 7 Dreams, pe care a fondat-o, Simion a lansat discuri nu numai în nume propriu, ci şi opus-uri ale altora, popularizând şi astfel muzica şi muzicienii români. „Avem atâţia instrumentişti talentaţi, care se pierd pentru că nu sunt conştienţi de talentul lor, nu ştiu ce să facă cu el. Încearcă să facă rapid nişte bani, să onoreze comenzi. În general, îţi trebuie o viziune, la un proiect se lucrează ani de zile.“

https://www.youtube.com/watch?v=iKcqsNlz5MY

„După Conservator m-am specializat pe jazz, am cântat cu Opus 4, deopotrivă teme cunoscute şi compoziţii de-ale noastre. În 1988, cu invitaţii să cânt la «Ost» Berlin ori «Jazz Jamboree» în Polonia (deja specialiştii ştiau de noi, ne văzuseră la festivalul de la Sibiu), am întârziat din cauza hârtiilor trei săptămâni, iar când am încercat să ajung în Austria, m-au întors de la Bratislava fără viză – atunci m-am hotărât să rămân.

În ’86, când am aflat de Ion Baciu jr. că nu s-a mai întors din Suedia, l-am considerat în sinea mea trădător. Era deja un mare pianist la noi, de ce să rămână? Dar el era de fapt cu un pas înaintea noastră, îşi dăduse seama de realităţi. În ’88 primisem şi o invitaţie din Franţa să cânt – aş fi câştigat bani, aş fi văzut concerte, aş fi participat la workshop-uri cu alţi muzicieni, dar n-am primit paşaport. Mi-am dat seama că la 30 de ani nu aş mai fi avut ce face în ţară, în plin comunism. Am reuşit să ajung la Budapesta, tot în Est, dar acolo m-am descurcat foarte bine două luni, muzicienii erau deschişi…“

https://www.youtube.com/watch?v=yCEYkJynaS8 După 2000, l-am filmat pe saxofonist cu formaţii şi lucrări de senzaţie. A fost un concert la ARCUB, cu legendarul pianist Körössy, apoi la Sala Radio repunerea în scenă, în premieră, a „Concertului dublu pentru pian şi saxofon tenor, big-band şi orchestră simfonică“ a geniului Richard Oschanitzky, cu Florian Weber la pian şi trupa sa multinaţională, sub bagheta lui Sabin Păutza. În 2010 un program „Classic Meets Jazz“, la Braşov, cu orchestra Filarmonicii de acolo şi trupa sa, din nou dirijor fiind maestrul Păutza. Iar în 30 noiembrie 2013 şi-a ţinut cuvântul dat la înmormântarea lui Körössy, cântând la ARCUB cu un cvintet româno-american (la pian cu Mircea Tiberian) piesele pianistului dispărut şi lansându-i cele două discuri.

https://www.youtube.com/watch?v=GeAugiNpILs „Înainte ca Jancy să ne părăsească, în decembrie 2012, am fost la aniversarea lui de 86 de ani. Avea proiecte şi cu mine, şi cu Ramona Horvath. Unele nu se mai pot împlini, dar iată acest dublu disc cu cele două înregistrări epocale ale lui, din primii ani de America: «American Impressions» (University of Georgia, 1972), respectiv «Romanian Landscapes» (EJ Jazz Club Atlanta, 1975). Pentru mine e cel mai bun disc de jazz românesc. Un artist fără compromisuri, care nu s-a putut adapta junglei din New York (avea deja copil mic), dar care în Atlanta, apoi în Europa, a cântat până n-a mai fost. În Japonia, prin 2000, primul său disc de la Electrecord se vindea cu 1000 de dolari. Atunci am vrut să-l contactez în Atlanta, să mă duc la el. Până la urmă i-am scris, a apărut în Europa, am început să cântăm din 2001, am scos discuri împreună. În Germania a stat la Wolfgang Guttler! (un portret recent Korossy îi înfățișează pe cei doi în mai multe ipostaze: http://tvr3.tvr.ro/remember-jancy-korossy-la-remix_17289.html, n.a.)

https://www.youtube.com/watch?v=Ci9dvkoRz6M Am înregistrat mult – în duo, în cvartet cu Lee Konitz. El s-a întors la Atlanta ca să-şi facă bagajele pentru Europa. În 2002 a stat şase luni la Budapesta, apoi doi ani în Germania şi după aceea a venit la Ramona Horvath, în Bucureşti. Cu toţii am avut de învăţat de la el, pentru că încă din anii ’50 a deschis porţile etno-jazz-ului, a prelucrat teme clasice şi la modă, în spirit jazz. Cred că perioada sa cea mai creativă s-a consumat în România, până în 1968 (cânta săptămânal la radio, în direct, dar şi la Mon Jardin, la clubul de la Casa studenţilor). Este unul dintre primii instrumentişti care au promovat free-jazzul în România. La Sala Dalles a lansat-o pe Aura Urziceanu, a înregistrat în străinătate în acei ani. După celebrul disc «Identification» din 1969, lansat de casa MPS în Germania, a ajuns în Statele Unite, la chemarea lui Willis Conover de la «Voice of America». N-a avut impresar, n-a făcut mare carieră; dar a tras un disc cu Zoot Sims. Iar aceste două concerte ale sale sunt din primii ani acolo.“

https://www.youtube.com/watch?v=Md8AX2hxOZw Niciodată n-o să pot pune punct unui portret Nicolas Simion. Pe de o parte pentru că nici el nu ştiu dacă rememorează tot ce a făcut după 1989, pe de altă parte pentru că se află în mişcare continuă şi întotdeauna este pe ultima sută de metri cu un nou proiect. În mai 2014, de exemplu, cânta cu o adunare de muzicieni respectabilă – European Jazz Unit – la festivalul „Brussels Jazz Marathon“, oraş care devenea astfel capitala jazzului european pentru trei zile. Apoi s-a întors – a câta oară? – spre temele tradiționale românești, cu chitaristul Sorin Romanescu și marea noastră solistă Luiza Zan.

https://www.youtube.com/watch?v=sGac3vCnenI La Gărâna, în 2013, cânta cu Romanescu și cu marele nostru baterist din Olanda, Eugen Gondi. În urmă cu doi ani, a lansat al doilea CD dublu recuperând lucrările geniului Oschanitzky (la finalul portretului său, live de la lansare: http://tvr3.tvr.ro/remix-cu-richard-oschanitzky-in-weekend-la-tvr-3_15408.html). Și la Brașov – așadar acasă – în 19 august 2016, sigur are ceva nou de arătat, chiar și singur pe scenă. De fapt, asta e imaginea mea cu el – veșnic în alergare, născând noi proiecte, înregistrând, editând, zbătându-se inclusiv în România unde lumea muzicală s-a cam tras deoparte, într-un nou underground, fără o scenă, de fapt un showbiz coerent… că așa-i în cultura noastră, de decenii. Cât despre muzica sa, purtată peste tot în lume, din SUA în Japonia, sună românește; oriunde ar fi, Nicolas e mereu acasă! https://www.youtube.com/watch?v=qhFG3CFKbSA

Doru Ionescu – „Povești cu cântec din diaspora.

100 de români și aventurile lor muzicale“ (ArtPrint, 2014)

fotografii din arhiva personală

Există doi oameni cu care mă înţeleg foarte bine şi cu care am colaborat intens în acest domeniu; unul este Nicolas Simion, un muzician reprezentând cu cinste diaspora, a plecat în ’89 din România. Eu spuneam că discurile reprezintă acele fixări în timp ale evoluţiei unui muzician. El a vrut să se ocupe de acest aspect şi, de fapt, Nicolas Simion a avut trei obiective de când a plecat din ţară: să ducă peste graniţe fiorul aparte, specific al tipului nostru de cultură muzicală, să sune cât mai româneşte ceea ce compune el, să prezinte aceasta prin intermediul concertelor, dar şi prin discuri, iar a treia dorinţă să realizeze ce şi-a propus angrenând muzicieni de calibru. El însuşi are peste 40 de titluri de discuri pentru că la un moment dat, după ce şi-a aşteptat rândul pe la diverse firme occidentale de înregistrări, a înfiinţat propria casă de discuri, „7Dreams”, prin intermediul căreia şi-a împlinit două majore deziderate: unul, acela de a se auto-promova şi a-şi concretiza în memoria ascultătorilor bunele  intenţii. A doua idee a fost de a recupera şi imortaliza pentru posteritate înregistrări istorice ale unor mari muzicieni.

Te referi clar la cei români – Jancy Körössy, dar şi la Richard Oschanitzky…

Şi nu numai, dar în primul rând. Bine, pot menţiona că s-a ocupat de încă alte mari nume, cunoscute internaţional. Dar să-ţi povestesc de marele saxofonist american Archie Shepp, invitat prin intermediul lui Nicolas Simion să vină acum câţiva ani cu grupul propriu la Festivalul de Jazz de la Braşov. El a ajuns, coechipierii au pierdut avionul. Şi atunci a cântat cu Simion – Archie Shepp la pian şi Nicolas la saxofon, apoi au inversat rolurile. Nu mai ştiu ce au cântat, am un lapsus, dar a fost extraordinar! (…) Nicolas a înregistrat două discuri şi cu Mal Waldron, celebru pianist de culoare american, decedat între timp. Ei jucau şi şah împreună, de unde şi titlul unui disc, „A Big Rochade”. Au concertat la Cluj în anul 1999, ei şi cu o cântăreaţă extraordinară, şi ea stinsă, deşi nu era tocmai bătrână, Jeanne Lee. (…)

Alte personalităţi ale domeniului cu care Nicolas Simion a conlucrat în mod creativ sunt ilustrul saxofonist Lee Konitz, Graham Haynes, Ronnie Burrage, Lonnie Plexico, Ed Schuller, Victor Jones, Peter Perfido, James Singleton, Chris Dahlgren, Tomasz Stanko, Dusko Gojkovich, Florian Weber şi alţii. Deci Nicolas Simion se poate mândri cu realizări care îl impun drept cel mai activ reprezentant al diasporei române, cu cea mai bogată discografie. Ultimul disc pe care mi l-a dăruit este un foarte frumos album cu colinde, lansat în decembrie 2015.

„MOȘU. Florian Lungu în dialog cu Doru Ionescu“ (CDPL, 2016)

FOLLOW US ON:
Ecaterina Cîmpean n
EVANDRO ROSSETTI duc

office@alterculturo.com

Rate This Article: