Sunday, Nov 19, 2017
HomeScripta manent MRANemuritorul JANCY KOROSSY, exercițiu de admirație

Nemuritorul JANCY KOROSSY, exercițiu de admirație

Nemuritorul JANCY KOROSSY, exercițiu de admirație

La jumătatea anilor ’90, am auzit prima dată numele Korossy, în biroul plin de benzi al lui Moşu, de la etajul IV al Radiodifuziunii. Adică Florian Lungu, o instituţie (media) în materie de jazz, de care avea să mă lege o prietenie plină de acumulări şi realizări comune până în prezent. Mai apoi, a fost rândul lui Zoltan Boroş (redactor şef al „Emisiunilor în limba maghiară”) să mă facă atent la acest nume, cam în acelaşi timp cu Alex Vasiliu, ilustrul meu coleg de la TVR Iaşi, organizatorul festivalului „Richard Oschanitzky”. Acesta a publicat de altfel, de curând, o monografie despre cel mai mare pianist de jazz al nostru, plecat prea devreme din România, prin Germania, spre Statele Unite.

Muzicianul a participat la o primă ediţie a festivalului de jazz de la Washington (inaugurarea New Kennedy Center, invitat de Norman Granz și Willis Conover), s-a mutat la Atlanta şi a continuat să cânte, din ce în ce mai retras. A publicat un disc cu Zoot Sims, a fost declarat Cetăţean de Onoare al oraşului (diplomă înmânată de Jimmy Carter), însă departe de a face valuri ca în anii ’60! Revenit sporadic din 1993 (pentru a concerta la Brașov, la invitația lui Alexandru Șipa), apoi restabilit la Bucureşti, Jancy a fost repus în drepturi – în faţa publicului european, nu doar românesc – de saxofonistul Nicolas Simion, prin concerte, dar şi înregistrări editate. https://www.youtube.com/watch?v=3wZh_OvX6gE La TVR Cultural, în emisiunile „Jazz Restitutio” realizate cu Florian Lungu, am putut ilustra din când în când frânturi din povestea sa aproape neverosimilă (în contextul muzicii româneşti atât de lovită de neşansa comunistă după război) culminând cu o ediţie specială dublă cu maestrul. Până la ele, în 2001, la ARCUB, saxofonistul Nicolas Simion mi-a pus un microfon în mână şi mi-a făcut cunoştinţă cu veteranul pianist, înaintea unui concert al amândurora.

Arhiva foto Electrecord deţine numeroase fotografii din vremea când Theodor Cosma a inventat practic orchestra casei de discuri, un bigband cu marii intrumentişti români din epocă. Korossy tronează la loc de cinste pe postul de pianist, într-o vreme în care funcţionau încă mulţi alţi mânuitori dibaci ai clapelor alb-negre. „La Bucureşti am venit din 1946, am avut un aranjament cu Cosma, care m-a ascultat şi mi-a zis că avea nevoie de al doilea pianist. Am început la un club de noapte din zona Pieţei Amzei, apoi m-au chemat să cânt la radio pian solo, seara, de câte două – trei ori pe săptămână. M-am mutat la Mon Jardin mai târziu, mi-am făcut şi formaţia mea. Când s-a format orchestra de la Electrecord (condusă mai târziu de Alexandru Imre), mi-am adus acolo toţi prietenii din ţară. De la Monte Cristo am dispărut repede, s-a închis după plecarea regelui.

La Electrecord am prelucrat compoziţii de muzică uşoară de-ale lui Ion Vasilescu, Radu Şerban, Henri Mălineanu, Nicolae Kirculescu; am cântat şi standarde, pe care le transcriam de la Radio Voice of America, noaptea, pe lângă sursa noastră cea mai bună de discuri – compozitorul Mihai Andricu. Prin anii ’58 – ’60, am găsit teme de folclor românesc, idei ritmice şi m-am bucurat, pentru că ritmul de jazz nu e departe de folclor; cele rapide sunt aproape de swing. Iar la clubul de jazz de la Casa Studenţilor ne distram cu free jazz şi avangardă. După ce-am fost cu Electrecordul la Praga, am fost să înregistrez, de câte două ori pe an. Stăteam câte şase săptămâni şi apărea discul Supraphon. Am rămas prieten cu instrumentiştii, ne-am revăzut şi în Polonia. Şi în Ungaria am fost, la Janos Gonda, în 1962 – am stat acolo aproape un an.”

De superinstrumentistul venit de la Cluj se leagă şi apariţia clubului de jazz de la Casa studenţilor din Bucureşti, şi formarea ori polarizarea unei întregi generaţii de jazzmani (Oschanitzky, Mândrilă, Berindei, Popp, Răducanu, Urziceanu şi atâţia alţii), fără a uita debutul seriei discografice a Electrecordului. „Jocul cu mingea”, „Pe mal”, reinterpretări jazz ale unor melodii celebre scrise de compozitori de muzică uşoară, iar nu în ultimul rând prelucrările în acelaşi sens modern – jazz – din folclorul românesc. Lesne de constatat înţelegerea intim-muzicală a unor Bartok şi Enescu, în prelucrările şi compoziţiile lor culte viz(it)ând folclorul, în particular notând aici prelucrarea unor teme din „Rapsodia Română nr. 1”. De unde şi una dintre marile lovituri ale Aurei Urziceanu în 1971, la festivalul – concurs european de la Knokke, chiar cu o astfel de rescriere („Parafrază”) a maestrului, orchestrată de Oschanitzky! (un fragment înregistrat în 1968 este deţinut de Arhiva TVR). O perioadă fastă, în care era foarte apreciat în toată Europa centrală şi de sud-est. „Aura a fost, fără doar şi poate, cea mai talentată. Dar mai erau şi Puica Igiroşanu, ori Luiza Costache – care a ajuns la radio în Paris!”

„Cel mai autentic pianist de jazz european” (Willis Conover, „Down Beat”) este expresia care a punctat exact marele rol al lui Korossy, nu numai din muzica românească. La chemarea acelui guru al genului de la Vocea Americii se pare că a şi părăsit ţara, iar discul „Identification” – pe care a apucat să-l înregistreze fugitiv în Germania pentru MPS – l-a şi identificat decisiv peste decenii. Ajungând, tehnico-artistic, la nivelul unor Thomas Fats Waller, Erroll Garner, Art Tatum şi Oscar Peterson, pianistul a făcut şi unele dintre primele demersuri solide spre free în această parte a continentului. „De fapt, Willis Conover mi-a oferit tot ce putea el, a depus o garanţie pentru mine. Până la urmă a plătit-o un român care avea patru restaurante în Atlanta, Ştefan Popescu – el mi-a pus totul la dispoziţie.”

Aici mai merge o paranteză despre Cornel Chiriac: „Am fost foarte bun prieten cu el, încă din ’59 – ’60, dacă nu mai devreme, de când venise în Bucureşti. Când a plecat el din România, eu eram deja în Germania, eram angajat la nişte studiouri din Koln. M-a rugat insistent să vin la el la Munchen, ceea ce am şi făcut în 1970, înainte să plec. Apoi m-a vizitat în Statele Unite, după şase luni, a stat la mine (…) Eu aveam un apartament cu două camere de la Ştefan Popescu, plus maşină şi serviciu – la unul dintre restaurantele lui. Lumea era excitată – uite un pianist care nu ştie limba noastră, dar cântă americăneşte. După o lună traduceam bancuri din română în engleză.”

Fragmentez aici povestea cu un intermezzo privind relaţia pianistului cu cea mai mare solistă a noastră de jazz, Aura Urziceanu. Cu un subtitlu gen „Ce-ar fi fost dacă…?” Având o lungă şi bogată corespondenţă în serial cu doamna Aura, aceasta a ţinut să mi-l elogieze în particular, atunci când a aflat de dispariţia sa. Atunci mi-a şi fost elucidat un anumit fapt pe care nu mi-l explicam, dar nici n-am încercat să-l scot cu forcepsul sau pe căi ocolite, cum se întâmplă în aşazisa jurnalistică de investigaţie.

„Când am ajuns în America, nu mai ştiu cum a aflat telefonul meu şi m-a sunat, singura filieră posibilă era Willis Conover. Am vorbit, mi-a şi scris şi mi-a propus ca, împreună cu soţul meu la tobe, să luăm un basist grozav şi să începem să repetăm, să dăm concerte în America. Ar fi fost nemaipomenit, aşa i-am şi răspuns, numai că aveam un contract cu agenţia mea de impresariat semnat încă din 1972, pe foarte mulţi ani, care nu-mi permitea nimic din ce-şi dorea cel mai mare pianist al nostru (e vorba de agenţia care se ocupa de Ellington). Un contract de exclusivitate care însă ocolea România, pentru că aşa a cerut expres Ron, soţul meu. Lui Korossy nu i-a convenit, cred că a şi luat-o în nume personal, pentru că la întoarcerea în ţară de după Revoluţie, a fost destul de rece, oarecum reţinut la revederile noastre. Pentru că eu mi-aş fi dorit enorm să mai pot cânta împreună, măcar o dată, cu pianistul nostru fără egal.”

https://www.youtube.com/watch?v=K9SuJrtQBf4

Revenind la forajul în muzica tradiţională, „La horă”, „Horă la Viziru” (preluată de cvintetul București) ori „Arde, arde” au deschis pârtie pentru etnojazzul care mai târziu a cucerit Europa. Dacă această felie stilistică i-a fost redată după revenire de Nicolas Simion, nu e de trecut cu vederea nici joncţiunea organică a jazzului cu muzica cultă, la care Korossy a revenit în anii din urmă, pe măsura lucrului în comun cu eleva devenită parteneră de cântat la două piane, Ramona Horvath. http://www.ramonahorvath.com/ În timpul vieţii, a fost sărbătorit într-o gală la Ateneul Român, cu ocazia celor 80 de ani împliniţi în 26 decembrie 2006.

https://www.youtube.com/watch?v=OSVRzLPEZh4

Jancy Korossy a lansat cu Ramona Horvath, în 2008, sub egida Electrecord, „Dor de acasă”, premiat în 2009 ca cel mai bun disc de jazz al anului. „Întâlnirea cu Jancy Kőrössy mi-a schimbat total viaţa. La sugestia lui Vladimir Cosma, la început am luat numai câteva lecţii, aşa am pornit. Mi-am dorit să mă apropiu de universul acestei muzici, care nu îmi era străin, eu având o educaţie în muzica clasică. Iar la noi în casă se ascultau tot felul de muzici. L-am solicitat să mă ajute să mă perfecţionez în jazz. La puţin timp după aceasta, mi-a propus proiectul de a cânta la două piane. Din acel moment, lucrurile s-au amplificat pentru că am început să cântăm, să înregistrăm, să participăm la festivaluri de jazz, să mergem în recitaluri, am făcut şi un disc. Din nefericire, viaţa a făcut ca doar un singur album să îl înregistrăm la două piane.”

https://www.youtube.com/watch?v=V-J5OeP-eBk

Au mai înregistrat o piesă în tandem, pe discul lui Korossy „Great Jazz Piano”, plus colaborarea cu legendarul pianist pe discul „Let’s fall in love” al cântăreţei Manuela Cara. În ultimii ani, maestrul a locuit în Bucureşti la mama Ramonei, aceasta ocupându-se şi de spitalizarea sa. Postum, în 20 decembrie 2014, la Opera Maghiară din Cluj-Napoca, Ramona Horvath Trio (trupa pianistei din Paris, care se pregătea să înregistreze un prim CD dedicat maestrului) a participat la o seară omagială, cu ocazia acordării artistului a titlului de „Cetăţean de onoare post mortem al Municipiului Cluj Napoca”. Nu în ultimul rînd, între concertele la două piane (mai multe în Europa decât în România) s-a numărat acela organizat de ICR Lisabona, instituţie condusă atunci de Virgil Mihaiu.

https://www.facebook.com/jancykorossy/?fref=ts

În 10 octombrie 2015, Ramona a desantat cu trioul ei parizian la Bucureşti, o avanpremieră a lansării CD-ului „XS Bird” (noiembrie, Paris). După Cluj, Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură a fost coorganizator al evenimentului de la Ateneul Român! Prima ediţie „O poveste… cu cântec!” din ciclul „Lumea şi Noi” (din ultimul sezon de la TVR Internaţional) s-a constituit într-o avanpremieră, în care am putut edita câteva secvenţe de la evenimentul clujean, mulţumită TVR Cluj. http://tvri.tvr.ro/ultima-h-ora-cu-marius-preda-si-ramona-horvath_14008.html Graţie colegilor mei am urmărit un scurt Laudatio al lui Virgil Mihaiu, care l-a introdus în scenă pe poetul Ion Cristofor, pentru a-i înmâna Ramonei diploma din partea Consiliului Municipal Cluj: „Artiştii dau mai mult decât primesc. Noi ne mândrim cu acest fiu genial al Clujului şi cu moştenirea lăsată, care obligă administraţia locală. Diploma se acordă pentru strălucita activitate culturală şi pentru consolidarea imaginii municipiului pe plan naţional şi internaţional. Nu sunt un specialist, dar în opinia mea el e similar cu alt mare genial artist, Bela Bartok; ca şi acesta în muzica clasică, Korossy a prelucrat elemente şi motive din folclorul românesc şi maghiar, topite într-o sinteză genială.”

https://www.youtube.com/watch?v=WGSL7dsvDxU

Poetul îi mulţumea Ramonei pentru veneraţia pe care o poartă maestrului şi propunea numele lui Korossy pentru o piaţă sau o stradă din Cluj. La rândul său, Virgil Mihaiu precizase că muzicianul şi-a început cariera briliantă în cea mai nefastă perioadă a secolului XX pentru noi: „În plin stalinism, el a produs prin jazz o rezistenţă prin cultură, cum s-a petrecut în tot sud-estul Europei. Aş menţiona un moment istoric – acela când el participa cu orchestra Electrecord la Moscova, la Festivalul Tineretului din 1957, când s-a produs această deschidere spre jazz, iar grupul a fost apreciat la superlativ. Cum s-a putut observa şi în recitalul grupului Ramonei, Korossy – cumva în tandem cu Oschanitzky – poate fi considerat părintele jazzului de expresie românească, pentru că, aşa cum s-a văzut în toată Europa estică, jazzul a dat propriii eroi! Pentru noi, Jancy Korossy nu este numai din România, ci şi din urbea noastră. El a avut această atitudine de a combina etosul muzical al ţării cu specificul jazzistic – atitudine vizionară, pentru că azi avem şcoli naţionale de jazz din Islanda până în Vietnam, din Chile în Uzbekistan. El a fost printre primii, un merit incontestabil. În anii ’90 s-a reintegrat în circuitul firesc al jazzului european şi a descoperit-o pe această discipolă care continuă să-i ducă mai departe moştenirea.” https://www.youtube.com/watch?v=hikGsoviMe0

Korossy a plecat la cele veşnice în 21 ianuarie 2013, departe de a fi omagiat precum merita (nu ştiu dacă am fost 10 persoane la înmormântarea – cu destule probleme – de la cimitirul Bellu). Cei doi muzicieni din două generaţii diferite care l-au cultivat până la sfârşitul fizic au fost acolo; aveau proiecte în lucru cu marele lor înaintaş… şi au avut puterea să nu le oprească. Venit cu avionul direct la ceremonie, Nicolas i-a publicat la propria casă de discuri 7Dreams un dublu-CD spectaculos, cu două concerte americane, de când Jancy era în formă maximă: „American Impressions” (University of Georgia, 1972) şi „Romanian Landscapes” (El Jazz Club Atlanta, 1975). Le-a lansat într-un concert la ARCUB, cu Mircea Tiberian şi doi instrumentişti străini, în 30 noiembrie acelaşi an, şi a continuat şi pe parcursul anilor 2014 – 2016 să le popularizeze, în diverse evenimente.

https://www.youtube.com/watch?v=tUDRxI5PPTs

„Pentru mine sunt poate cele mai bune discuri de jazz românesc. Un artist fără compromisuri, care nu s-a putut adapta junglei newyorkeze, dar care în Atlanta şi – din anii ’90 – în Europa a cântat până la capăt. În Japonia, prin 2000, primul său disc de la Electrecord se vindea cu 1000 de dolari. Atunci am vrut să-l contactez în Atlanta, să mă duc la el. Până la urmă i-am scris, a apărut în Europa, am început să cântăm din 2001, am scos discuri împreună. În Germania a stat la Wolfgang Guttler! Am înregistrat mult – în duo, în cvartet cu Lee Konitz. El s-a întors în America (unde avea familia) ca să-şi facă bagajele pentru Europa. În 2002 a stat şase luni la Budapesta, apoi doi ani în Germania şi după aceea a venit la Ramona Horvath, în Bucureşti. Cu toţii am avut de învăţat de la el, şi cred că perioada sa cea mai creativă s-a consumat în România, până în 1968 (cânta săptămânal la radio, în direct, dar şi la Mon Jardin, la clubul de la casa studenţilor)… Părintele jazzului românesc!” https://www.youtube.com/watch?v=QqClnsfpI6M

Pentru iniţiaţi, să zic aşa, câteva titluri de discuri scoase de Korossy cine mai ştie pe unde: „Melodies de Paris” (album solo cu prelucrări jazz ale unor melodii franţuzeşti cunoscute); „An Ivory Christmas” (album solo cu cântece de Crăciun, editat în State); „In A Mellow Tone” (în cvartet cu saxofonistul American Zoot Sims); „Sweet Home” (CD înregistrat în aula Palatului Cantacuzino, editat de UCMR în 2001); „Live in Graz” (cvartet cu Lee Konitz, probabil editat de Nicolas Simion); „Jancy Korossy Plays The Beatles” (album solo editat în Japonia, pare-se cu mare success de vânzări); „Classic Case” (editat în SUA, unde muzicianul semnează aranjamente de muzică clasică în manieră jazz-pop, propus în competiţia Grammy, în 2004).

La dispariția sa, am editat pe fugă o emisiune In Memoriam, care va putea fi văzută la TVR 3 duminică seara, de la ora 22 (în reluare vinerea viitoare, ora 16 și 2.30), cu o retrocedare live descoperită ulterior: http://tvr3.tvr.ro/remember-jancy-korossy-la-remix_17289.html

Doru Ionescu

adaptare după „Timpul chitarelor.

Muzica tinereții… a la Cluj”

(editura Eikon, 2015)

FOLLOW US ON:
DAN ALEX SÎRBU și
ERLEND KRAUSER - un

office@alterculturo.com

Rate This Article: