Saturday, Oct 21, 2017
HomeRockerMARIUS POPP a plecat în neuitare

MARIUS POPP a plecat în neuitare

MARIUS POPP a plecat în neuitare

http://tvr3.tvr.ro/remix-in-memoriam-pianistul-compozitorul-i-profesorul-marius-popp_18249.html

Venit pe lume în 1935, pianistul, compozitorul, profesorul Marius Popp a avut la rându-i (ca și Johnny Răducanu ori Richard Oschanitzky, n.a.) un cuvânt greu de spus în edificarea contextului de patrimoniu al jazz-ului autohton. Ca membru în faimosul cvintet de jazz „Bucureşti”, s-a impus între cei mai reprezentativi mânuitori ai claviaturii în alb şi negru din anii ’60 – ’70, când activau în Bucureşti şi alţi pianişti redutabili – Eugen Ciceu, Richard Oschanitzky, Cristian Colan, Radu Maltopol. O dovadă în plus a recunoaşterii valorii sale a constituit-o invitarea lui de către un gigant al jazz-ului american, Lionel Hampton, de a cânta împreună în concertul din anul 1971 de la Sala Palatului. În 1975, numele Marius Popp a fost inclus în volumul „Eurojazz Personalities”. A iniţiat şi condus timp de câteva decenii unicul „Curs de improvizaţie” din ţară în aria genului şi a publicat importantul său tratat „Armonia aplicativă în improvizaţia de jazz, pop, rock”. Longevivul, octogenarul monstru sacru – activ şi în ultimii ani – a dobândit de-a lungul prodigioasei sale cariere artistice numeroase premii de creaţie, inclusiv cel atribuit de curând de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România pe anul 2015. Marius Popp s-a distins printr-o discografie semnificativă cuprinzând mai multe LP-uri şi CD-uri. („MOȘU. Florian Lungu în dialog cu Doru Ionescu”, editura CDPL – 2016)

            L-am cunoscut prin 2001, când cu prima emisiune Remix – aceea despre Cornel Chiriac – când a ţinut să-mi mai zică una-alta despre rolul radiofonistului în demararea mişcării jazz în România. Ne-am împrietenit, avea plăcere să mă caute până dădea de mine, furat de mirajul televiziunii. Oricum, aveam eu nevoie de domnia sa, atunci când încercam să identific diverse filmări din arealul său. Şi atunci nu aveam ce face şi îl însoţeam la un restaurant – Nicoreşti – unde chelnerii îi ştiau coniacul preferat (sau poate whisky?). Stăteam ore în şir la poveşti despre vremurile de altădată, despre vremurile de acum. Eu nu aveam multe de împărţit cu jazz-ul pe atunci, nici el cu rock-ul (mai ales cel metalic) şi prin urmare uitam de noi tot povestind unul altuia câte în lună şi în stele. Nu mai mult de o dată pe an, de aceea şi trăgeam de timp până se închidea locanta. În 2007, la maratonul „Preoteasa – 70 de ani”, a venit într-una dintre serile de jazz şi mi l-a prezentat pe Ionică Berindei (chiar el, din celebra familie), celebru suflător plecat în America, alte poveşti. Ultima dată ne-am văzut în curtea TVR (era invitat de Moşu Lungu şi Mike Godoroja) sau la Green Hours, la lansarea cărţii colegului Alex Vasiliu despre Oschanitzky (odată și cu soția sa, la rândul ei afectată de probleme de sănătate, pe lângă blocul din Tei unde locuiau). Dar nu ne-am mai promis întâlnirea următoare de la Nicoreşti. Am rămas la curent cu activitatea sa prin prietenul comun Romulus Arhire, cel care i-a (re)editat prin Soft Records cel puțin patru CD-uri. Și vai, tot pe site am regăsit comentariile marelui Richard Oschanitzky la piesele unuia dintre discurile Marius Popp, luați aminte la acest link: http://www.softrecords.ro/index.php/album/panoramic-jazz-rock/

începută din 1967)! Din 1971, secvențe colosale cu vibrafonistul Lionel Hampton pe scena Sălii Palatului, invitându-l pe tânărul pianist român și încurajându-l să cânte mai mult, apoi aplaudându-l laolaltă cu toată asistența. Anii ’70 – ’80 – ’90 la Festivalul de Jazz de la Sibiu…

Născut chiar în urbe, a fost unul dintre membrii fondatori ai clubului și celebrului festival. N-am ajuns niciodată în perioada sa de aur, dar în arhive l-am putut urmări prin imaginile rămase cu diversele trupe pe care le conducea, alături de saxofonistul Peter Wertheimer, clarinetistul Alin Constanțiu, chitaristul Radu Goldiș, basiștii Sorin Movileanu și Mircea Tudoran, bateriștii Eugen Gondi, Marian Toroimac și Costin Petrescu. Mai târziu, încă o generație de instrumentiști cu Miși Farcaș, Billy Bontaș și Tudy Zaharescu la tobe, Decebal Bădilă, Eugen Tegu, Cătălin Rotaru și Bogdan Cristea la chitară bas. Deja am intrat, însă, în epoca jazz-rock, căreia Marius Popp i-a fost pionier în România (perioada mea preferată, la apogeu – pentru mine, rockerul – uneori cot la cot cu trupa altui mare pianist, Paul Weiner din Timișoara): „Pianul electric a apărut în România în ’73, e o poveste cu împrumutul de la biblioteca americană, m-a costat cinci ani fără viză, apoi am avut pianul meu electric, la Sibiu și în cluburi.” Aici se cuvin menționate și primele discuri LP în nume propriu – „Panoramic jazz-rock” (1977), „Nodul gordian” (1983) și „Acordul fin” (1988). Printre colaboratorii de marcă ai muzicianului din subgenuri conexe, de menționat nume ca Adrian Enescu sau Dan Andrei Aldea, lista fiind mult mai lungă.

Arhiva descoperă un concert al Aurei Urziceanu din 1988, de la Sala Radio, când marea noastră solistă a fost acompaniată de un supergrup tip bigband înființat special pentru eveniment, un recital orchestrat și condus muzical de Marius Popp (încă unul, ne preciza maestrul, s-a mai derulat când Aura a împlinit 40 de ani). Să nu uit trioul „comandat” de la Timişoara: Dan Ionescu, Mircea Marcovici şi Mişi Farcaş. După 1990, Marius Popp a continuat să înregistreze, în nume propriu sau ca invitat al altor muzicieni notorii, să cânte pe marile scene de concert, transformate în ultimele două decenii în cluburi de jazz. Cariera sa pedagogică, unică în România, are rezervat un loc special; poate într-o emisiune postumă (cele două Remix-uri – Pop Cultura respectiv Jazz Restitutio – au fost filmate în 2004 – 2005 și au fost cerute insistent, ambele, de TVR 3:)…

MARIUS POPP, arhitect de formație, cu un hobby transformat în profesie de-a lungul deceniilor… Fantezia improvizațiilor panoramate pe claviatura pianului clasic ori electric e susținută de construcții durate riguros, după planuri îndelung concepute. Venit cu valul imediat următor fondatorilor jazz-ului românesc, muzicianul face parte din generația de aur a genului reinventat pe baze moderne, participând din plin la transmiterea ștafetei, decenii la rând. Portretul său, prin imaginile din arhiva TVR, se confundă cu pagini întregi din istoria acestei muzici în România: „Oficial, mișcarea jazz a început în cluburi cu 1964, la CCS Preoteasa, inaugurată de George Bălan și Mihai Berindei. Am cântat și eu acolo, printre mulți alții; am avut șansa să conving alături de nume consacrate – Korossy, Oschanitzky, Imre, Johnny Răducanu, Bob Iosifescu, Dan Mândrilă.”

În reportajul primului festival național de jazz (Ploiești, 1969), pianistul cânta cu muzicieni dintre cei mai buni ai generației sale. Cu saxofonistul Ștefan Berindei colaborarea avea să continue la cote superlative, în cvintetul București (alături de Johnny Răducanu, Dan Mândrilă și Eugen Gondi). Din același an, inedite apar și rubricile TV de popularizare a genului („Unora le place jazz-ul”), la inițiativa unui adevarat mentor al jazz-ului românesc, Mihai Berindei. Iar în primii ani ’70 – cvintetul acompaniind-o pe Aura Urziceanu (colaborare

Câteva titluri preferate ale maestrului: „Cetățile Ponorului”, „Din aproape în aproape”, „Crestături în lemn”… multe altele, a scris destul! Dacă tot am făcut vorbire despre compoziţiile proprii, selectarea şi catalogarea lor este încă greu de conceput în arhivele video pentru subsemnatul, cel puţin pentru moment. Jazz-ul modal, inspirat de muzica tradițională românească, l-a afirmat pe Marius Popp și în postura de compozitor inspirat, iar colegii mai tineri din grupurile sale și-au putut cultiva talentul și abilitățile cot la cot cu un adevărat maestru zis profesor, prea modest pentru valoarea sa internațională, prea retras pentru un al treilea mileniu care a urcat în tării fuziunea practicată și de muzicianul român din timpuri străvechi. Un arhitect al muzicii, care a sacrificat profesia de constructor în dimensiuni materiale pentru aceea de edificator întru cultură și spirit; data de 8 noiembrie 2016 nu reprezintă dispariția sa ci urcarea în eternitate.

După 1989, ca și mișcarea jazz în genere, zestrea discografică a crescut cu mai puțin ca până atunci. „Jazz Restitutio 3”, „Flașnetarium” cu Peter Wertheimer au fost urmate doar de apariția pe un disc colectiv – „Compozitori români de jazz” – și, târziu, în 2008, de „Semințe prăjite”, altfel Popp debordând de piese de sertar. Plus muzica a cel puțin opt filme. Festivalul „Club A” (1990), „Camel Jazz Alive Summit” (1993), Festivalurile „București” ale ARCUB-ului… Anca Parghel, Pedro Negrescu, Cătălin Rotaru, Viorel Toma, Dan Dimitriu, Vadim Tichișan, vechii prieteni Alin Constanțiu și Eugen Nichiteanu, Cătălin Milea, Emil Bîzgă, Sorin Romanescu, Alexandru Man… Despre elevii săi Marius Popp vorbește în a doua emisiune, eu revăd recitalul de la ultima ediție, a X-a parcă, a Festivalului „Richard Oschanitzky” (organizat de neobositul Alex Vasiliu și TVR Iași) – ultima dată când l-am intervievat pe maestru (atunci a cântat cu Cvartetul GIOCOSO de pe acel disc special „Margine de lume”). De curând am fost la Brăila, la Festivalul „Johnny Răducanu”, admirabil organizat de urbea natală a altui jazzman notoriu, și mă întreb dacă nu ar merita și Marius Popp o astfel de manifestare concurs, în care tinerii să vină și cu o compoziție de-a sa. Dacă nu la București, măcar la Sibiu. O clujeancă – Elena Mîndru – a făcut un pas, publicând pe primul ei disc din străinătate propria-i interpretare (cu trupa sa finlandeză) a melodiei „Mai uităm uneori”… Și poate așa nu va fi uitat, măcar pentru o vreme. Iar la TVR 3 va mai fi loc de încă o emisiune, îmi spunea directorul postului.

Doru Ionescu pentru Alterculturo

PS În 31 ianuarie 2006, la lansarea cu public a primei mele cărți (deși trata rock-ul în exclusivitate) a ținut să fie prezent și să mă încurajeze personal (mândrindu-se să reintre în Clubul Arhitecturii căruia îi fusese intim timp de decenii), cu același coniac (sau whisky?), cum era să uit? Am tot vrut să te sun, Maestre, să-mi amintești marca, dar mi-a luat-o viața înainte și n-am mai putut povesti vrute și nevrute. Rămâne jumătatea plină a paharului – muzica adevărată, indiferent de gen – cu poveștile ei nemuritoare.

Fotografii din arhiva personală și Soft Records (Marius Ghement)

Din 2015, TVR 3 (re)difuzează portrete ale unor trupe și muzicieni pop-rock-folk-jazz, din țară și din diaspora, în fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 22.00, sub egida Remix! Lista completă a linkurilor către emisiunile deja difuzate, care se pot viziona online pe site-ul TVR: http://tvr3.tvr.ro/emisiuni/remix_14038.html#articole

FOLLOW US ON:
De la Minutul Unu, d
TIMPUL CHITARELOR EL

office@alterculturo.com

Rate This Article: