Sunday, Nov 19, 2017
HomeAventura VideoDiscograficăLUCIAN BAN, un pianist jazz clujean la New York

LUCIAN BAN, un pianist jazz clujean la New York

LUCIAN BAN, un pianist jazz clujean la New York

Cel mai nou disc al pianistului Lucian Ban a fost prezentat în concert la Sala Radio, în 11 octombrie 2016, o etapă dintr-un lung turneu de promovare. Aici, povestea lui… cu cântec, redifuzată la TVR 3 în emisiunea Remix: http://tvr3.tvr.ro/duminica-la-remix-pove-ti-de-viata-cu-cantec-de-ieri-i-de-azi_18494.html

De loc din Cluj, de 20 ani muzicianul pendulează între două lumi, fără concesii. Reintegrarea înceată a României în concertul cultural european şi mondial nu l-a izolat, în schimb teribila scenă jazz newyorkeză i-a dat adevăratul sens vieţii. Membru subconştient al generaţiei decreţeilor, a erupt ca atâţia alţi tineri pe străzile clujene ale Revoluţiei Române. Şi şi-a asumat încă o libertate, aceea de a-şi improviza după bunul plac destinul, precum în jazz: Mai întâi şi-a găsit tema, printre mentori, profesori şi colegi, apoi a urmat-o. Solo, pentru că jazzul este muzica cea mai liberă.

„Am terminat liceul în 1987, am plecat în armată – aceea lungă, de peste un an, pe care o urăsc şi acum – şi am dezertat de două ori ca să prind festivalul de jazz de la Sibiu. Era să ajung la Curtea Marţială, o experienţă neplăcută oricum, dar am scăpat. Era normal să particip la revoluţie la mine în oraş, apar şi în «Paris Match», în poze. Dar nu m-a interesat politica, ba chiar am rămas dezgustat de ce s-a întâmplat atunci. Oricum, eram acaparat muzical. Exceptând profesorii de la Conservator, există trei oameni care m-au marcat profesional: György Zsolt de la Cluj, Mircea Tiberian care mi-a îndrumat primul paşii în jazz, ca profesor, şi Anatol Vieru cu care am studiat compoziţia – ceea ce a vrut el de fapt de la mine să fac, nu jazz.“

Cele mai vechi imagini cu pianistul pe care le-am găsit în arhiva TVR sunt acelea cu JAZZ UNIT, grupul care în anii ’90 a făcut una dintre cele mai frumoase figuri, lansând două discuri la interval de un an, dar şi câţiva tineri muzicieni de top – Vlaicu Golcea şi Eddie Neumann. Lucian studiase la proaspăt înfiinţata secţie de jazz a Academiei de Muzică din Bucureşti, iar plecarea – în ciuda debutului de grup de-a dreptul fulminant – apare astăzi naturală, pianistul primind o bursă de studii, atunci când a trimis unul dintre discurile formaţiei la New York – Mecca mondială a culturii contemporane.

„Prima dată am venit aici în excursie, în 1996, apoi în ’98, iar în ’99 pentru carieră, musai. Întâi mi-am vândut micul apartament din Cluj şi am apărut la New School fără să mă mai uit înapoi. La începutul şcolii am avut un şoc – nivelul era foarte înalt, iar când am auzit prima dată repetiţiile unor muzicieni m-am speriat – erau dintre cei mai buni, unii cântaseră cu Keith Jarrett, John McLaughlin. În primul semestru am avut multe de înţeles şi de învăţat. Nu mai eram în România, nici măcar în Europa, ci în State, care este un alt animal. V-am adus în West Side pentru că aici am început să cânt, la clubul Gas Light, săptămânal, timp de un an.“

În apropiere de Hudson River, clubul era underground, ceea ce astăzi nu se mai simte – acum întreaga zonă este hype. În fostul cartier rău famat, tipic New York-ului, între timp zona a fost acaparată de magazinele de modă, iar artiştii de happening au plecat în alte părţi mai ieftine. „Au fost şi alte locuri de cântat, am terminat doi ani de şcoală – primii au fost echivalaţi prin transfer de la Bucureşti –, am făcut şi altceva. Din muzică am trăit efectiv abia după patru – cinci ani. Ţineam şi câte patru joburi, şi acum mai am, dar mai puţin. Şi l-am cunoscut pe Alex Harding, cu care am scos primul disc, în 2001.“

Colaborarea cu Alex Harding a continuat mai apoi cu Barry Altschul, Sam Newsome, Art Baron, Jorge Sylvester, Josh Roseman, Bruce Williams şi încă destui alţii. Mai întâi a fost duo-ul sax-pian, apoi trio, cvintet, TUBA PROJECT cu care a ajuns şi în România (vizibil la TVR într-un concert inedit la „Stufstock“). Dar primul desant muzical în ţară, dacă nu mă înşel, a fost cu „The Romanian American Jazz Suite“, o lucrare şi un grup cu doi lideri – Sam Newsome şi Lucian Ban – care a născut mai târziu şi un disc. Culmea e că pianistul plecase din România într-o direcţie stilistică vădit puritană, spre jazzul american pursânge, ceea ce pare să intre în contradicţie cu unele tuşe etno (în special în ultimii ani), oricât de stilizate şi… revisited.

„Nu cred în etno, numai că la vreun an şi jumătate după ce am ajuns am fost la un workshop organizat de Uniunea Muzicienilor. Şi a venit la mine un basist celebru din zonă, care mi-a zis din prima că nu sunt de pe aici, simţise el ceva. Cam tot în acea perioadă am vândut prima piesă, iar de-a lungul anilor mi s-a confirmat faptul că, oricât m-aş ascunde eu între americani, în muzica mea se simte că rădăcinile sunt în altă parte, în România. Că vreau, că nu vreau.“ De altfel, concentrat pe colaborările cu americanii şi cu jazzul dintre zgârie nori, Lucian n-a refuzat cântările cu românii, cum e cazul Sandei Weigl, cu reinterpretările sale după Maria Tănase ori Romica Puceanu. Cât despre teatru, sunt de pomenit colaborările cu scenarista Saviana Stănescu ori cu scenografa Oana Botez. De altfel, la ora interviului – septembrie 2012 – muzicianul repeta pe skype cu teatrul din Târgu Mureş.

Cam în aceeaşi perioadă cu TUBA PROJECT, l-am mai întâlnit pe Lucian şi pe scena festivalului de jazz timişorean (de iarnă), cu Abraham Burton şi grupul ELEVATION, cu care pianistul a susţinut un întreg turneu în România. În 2012, la ora interviului nostru, era programată lansarea unui disc şi a unui live cu TUBA PROJECT. Iar în 2013 a urmat încă o premieră: turneul şi discul duetului cu violistul Mat Maneri, nominalizat la Grammy.

Dar cel mai important proiect semnat Lucian Ban a plecat dintr-un subconştient de care nu avea habar, atunci când, de la Cluj, Cornel Ţăranu i-a semnalat asemănările dintre o compoziţie de jazz contemporan a sa şi lucrările mai puţin cunoscute ale lui George Enescu. Restul… a fost imaginaţia sa şi a contrabasistului John Hebert, un travaliu muzical impresionant, cu supermuzicieni – proiectul „Enescu Re-Imagined“ – concert şi apoi dublu CD live, cu marele sprijin al ICR – prezentat la Festivalul „George Enescu“ şi pe numeroase scene din toată lumea.

„A fost o comisionare pentru festival, deci cu premiera la Bucureşti în 2009, dar apoi l-am prezentat şi aici, la Lincoln Center, unde am vrut să şi înregistrăm discul. Numai că la Bucureşti s-a tras mai bine concertul. Restul a presupus foarte multă muncă din partea unui grup plin de superinstrumentişti. Au tot venit invitaţii, ne-a intrat în sânge, ne place să-l cântăm în continuare, pentru că niciun concert nu seamănă cu celălalt. Avem multă libertate de improvizaţie. Aşa l-am gândit de fapt de la început. Suntem muzicieni de jazz modern. Şi facem «instant composition». Un proiect creativ.“

„Albumul are o muzică vizionară… Această înregistrare îi aşază pe Ban şi pe Hebert printre marii interpreţi ai secolului XXI.“ („Jazz Times”). „Este o combinaţie rară de solistică dezlănţuită, dar coerentă, şi improvizaţie colectivă, de aranjament subtil şi uluitoare scriitură tematică.“ („The Guardian“). Caracterizat de allaboutjazz.com drept „cel mai creativ muzician nou de pe scena newyorkeză“ şi aflat în permanență în atenţia celor mai importante reviste de specialitate din Marea Britanie, precum „Jazzwize“ şi „Jazz Journal“, în momentul intrării cărţii în tipografie ingeniosul compozitor şi pianist Lucian Ban se întorcea în Regatul Unit pentru un nou ciclu de concerte prilejuit de lansarea celui mai recent album, „Mystery“ – ELEVATION (Sunnyside Records, 2013). Avea să cânte la Londra – pe scena celebrului Vortex Jazz Club – şi la Lakeside Arts Centre din Nottingham.

Au urmat „Transylvanian Concert“ cu violistul Mat Maneri (la prestigioasa ECM, tot în 2013), „Fantasm“ cu Mat Maneri și Albrecht Maurer – vioară (Nemu Records, 2014) și prezentul disc care va fi prezentat în concertul de la Sala Radio, cu ELEVATION și invitatul special Gavril Țărmure. Coincidența face ca volumul în care am publicat și acest capitol („Povești cu cântec din diaspora. 100 de români și aventurile lor muzicale“) să fie văzut în premieră de Lucian, care l-a și propus  în acele zile pentru prezentare la BUCHAREST JAZZ FESTIVAL (2014). Şi închei cu o vorbă dragă domniei sale, spusă cândva de Thelonious Monk, pe care maestrul mi-a împărtăşit-o cu Manhattan-ul profilându-i-se în spate: „New York is jazz!“

Doru Ionescu / Alterculturo

https://www.facebook.com/events/1270673182977899/

teaser disc: https://www.youtube.com/watch?v=24L8nIf_1Bg

FOLLOW US ON:
EMY DRĂGOI de la Bu
ANDREI IGNAT, de la

office@alterculturo.com

Rate This Article: