Sunday, Nov 19, 2017
HomeScripta manent MRALa pensie, SABIN PAUTZA nu bate în retragere!

La pensie, SABIN PAUTZA nu bate în retragere!

Un festival și o carte cu numele maestrului!

În mai 2017, Reșița este în sărbătoare… muzicală. Festivalul Internațional SABIN PAUTZA a ajuns la a IV-a ediție. Celebrul muzician (cu activitate importantă atât în România cât și în SUA) patronează personal o serie de manifestări conform tradiției; mai mult, muzicologul Daniela Caraman Fotea lansează o monografie purtând același (re)nume pe copertă. Iar mai jos, un articol care a însoțit portretul difuzat de TVR 3 sub egida emisiunii Remix, imediat după ce maestrul a fost decorat în 2016 de Casa Regală a României!

„N-am început prea bine şcoala, pentru că în timpul liceului am fost eliminat – m-au prins că mi-am făcut o trupă de dixieland cu câţiva nemţi de la noi. Zece zile a ţinut suspendarea mea, pentru că directorul adjunct ne-a surprins cântând muzică americană, deci decadentă. Nimic nu era bun atunci din ce venea dinspre America, trebuia să fim aliniaţi doar cu Moscova. Ironia sorţii face ca mare parte din viaţă să-mi fi petrecut apoi la americani, cu muzica lor cu tot!“

În 8 februarie 2013, marele muzician Sabin Păutza a împlinit 70 de ani, ocazie cu care ziua următoare a fost aniversat la Plainfield, de cea mai veche Filarmonică din New Jersey, pe care a condus-o timp de peste două decenii. Altfel, maestrul (de care mă leagă o onorantă prietenie în ultimii ani) se află mai mult pe drumuri,

refuzând ideea de pensie… alergând de la un concert la altul, uneori între două continente. Cu toate acestea, este din nou rezident acasă, în casa bunicilor din Reşiţa, acolo unde a aflat muzica şi a cântat, în clasa a X-a, într-un (prim) grup dixieland. Amintiri în alb şi negru despre primul contact cu muzica americană, care se pare că i-a influenţat decisiv viaţa şi destinul artistic, dincolo de aparenţa unui muzician foarte… simfonic!

Sabin Păutza îşi cultivă talentul muzical la cel mai înalt nivel, respectiv la Conservatorul din Bucureşti, pentru ca după absolvire să intre direct în pâinea de cadru didactic, la Conservatorul ieşean. Până atunci, îşi aminteşte de jam-session-uri cântate pe unde şi când se putea, inclusiv de Înviere, la dans. În facultate, împreună cu Cornel Fugaru, Gabi Purdea şi Voicu Enăchescu experimenta coruri, pe lângă ceea ce în scurt timp avea să devină primul mare grup pop din România, SINCRON.

„La Iaşi am ajuns în 1965, la doar 22 de ani, şi am avut norocul să mă întâlnesc cu câţiva studenţi care de fapt cântau rock la ROȘU ȘI NEGRU. Ne-am împrietenit imediat, aveam aproape aceeaşi vârstă – Nansi Brandes, Florin Marcovici, Nicky Dorobanţu, a venit şi Liviu Tudan… Am colaborat mult cu ei, le-am şi orchestrat când mi-au cerut-o, dar mai întâi le-am adus la cursuri partituri de Hendrix, STONES, BEATLES. Mi-am atras multe simpatii din partea studenţilor, au fost şi ceva antipatii dinspre unii profesori, dar am fost sprijinit de Vasile Spătărelu, de exemplu… Iar din conlucrarea cu aceşti studenţi am început să compun muzică uşoară, apoi am lucrat la poate primul concert de rock simfonic din România. Eu am plecat mai departe să fac muzică pentru spectacolele de la Teatrul Naţional din Iaşi, am scris şi multă muzică pentru copii.“

Cadru didactic universitar la catedra de Armonie şi Contrapunct din Iaşi, din 1967 Sabin Păutza devine dirijor permanent al Orchestrei Filarmonicii „Moldova“, apoi înfiinţează (şi dirijează) Corala ANIMOSI, un ansamblu laureat la toate concursurile abordate. În 1984, tânărul muzician studiase încă dirijat şi compoziţie la Academia din Siena, iar între premiile obţinute se aflau şi cele decernate de Academia Română, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, plus Marele Premiu al RadioTeleviziunii Române. În pofida tuturor succeselor, în anii ’80 nu a mai putut onora invitaţiile de peste hotare.

„Mulţi critici şi comentatori care îmi ascultau muzica îmi spuneau că seamănă cu aceea de film. Era noul meu vis, să compun aşa ceva, dar până la 35 de ani nu mi s-a ivit prilejul. Şi atunci, după o bursă de trei luni în America, în 1984, am uitat să mă întorc. Fusesem trimis oficial de UCMR, dar avusesem escortă după mine tot timpul. Nu am rămas de unul singur, am avut prieteni care m-au ajutat. Am avut un prim job temporar – să cânt într-o biserică – am avut şi casă, de toate.“

https://www.youtube.com/watch?v=v4jLLJ6_Y5Y

După 23 de luni, muzicianul îşi primeşte copiii din ţară, vine şi soţia sa; fiind mici atunci când plecase, cele două fete nici nu l-au recunoscut. A ajuns şi la Hollywood, dar visul său de a scrie muzica unui film nu se concretizase nici după 30 de ani de Americă. „Printr-un compozitor tânăr am ajuns să compun pentru câteva episoade «Miami Vice», speram să ajungă această experienţă ca să mi se dea un film întreg. Dar omul mi-a zis: «Ce, eşti copil? Nu intri dacă nu eşti din club…» Dar la acea biserică am fost numit Minister of Music (precum Bach la Leipzig), am avut un cor de 40 – 45 de persoane, orchestră, iar în calitate de composer residence trebuia să scriu două mise pe an. Până în 1996 scrisesem 28 de astfel de lucrări, unele se mai cântă şi astăzi în biserici din America, aşa că pentru acei 12 ani sunt mai cunoscut drept creator de muzică religioasă, decât pentru cei 22 de ani de dirijorat care au urmat.“

Sabin Păutza ajunge dirijorul Filarmonicii din Plainfield. Este aclamat din momentul când dublul său concert este cântat prima oară; o lucrare foarte americană, scrisă de un român! Cu toate acestea, ca şi în cazul multitudinii şi varietăţii de lucrări care au urmat, se remarca un filon aparte: „Orice om care mi-a ascultat «Sinfonietta» – totuşi cea mai cântată compoziţie a mea – ca şi multe altele, identifică ceva românesc în aceste lucrări ale mele. Se pare că n-am scris mai nimic – şi nici n-am putut evita, chiar dacă aş fi vrut – fără să fiu inspirat de colinde, bocete, dansuri tradiţionale, ritmuri şi formule, cu toate arhetipuri româneşti.“ https://www.youtube.com/watch?v=3iRPM24tT8Q

Emisiunea aniversară pe care am realizat-o în 2013 pentru TVR Internațional a inclus la loc de cinste, indiferent de calitatea casetei video din arhiva maestrului, o înregistrare-document din fieful de la Plainfield, locul în care Sabin Păutza este venerat aidoma clasicilor. Chiar dacă, uneori, a fost acuzat de exemplu că a adus prea mulţi instrumentişti români – în cazul de faţă pianistul Dan Grigore, acesta cântând în premieră în America. De asemenea, au fost imagini de după 2000, dintr-o vizită şi o colaborare prelungită cu Willoughby Symphony din Sydney, aşadar o orchestră fondată de români în îndepărtata Australie.

Dintre realizările perioadei americane, de notat – în 1990 – diploma de onoare la concursul internaţional de compoziţie de la Salt Like City (Utah), Premiul „Rudolf Nissim“ al Uniunii Compozitorilor Americani, iar după patru ani Premiul „Martin Luther King jr.“ pentru compoziţie. Din 1980 este inclus în anuarul „Who’s Who in Music“, editat la Cambridge, apoi şi între cele 2000 cele mai cunoscute personalităţi. Membru ASCAP de peste 20 de ani, în 1998, Institutul pentru Cercetare Aplicată din Londra i-a acordat lui Sabin Păutza titlul de „Doctor în Muzică“.

S-a întors în ţară imediat după Revoluţie – a dirijat la Bucureşti, la Iaşi – , a înregistrat un disc la Craiova, aşa a redescoperit publicul românesc, singurul care îi lipsise în toată pribegia, ca şi orchestrele noastre de care se simte foarte legat. Iar prima întâlnire a subsemnatului cu domnia sa s-a consumat la Sala Radio, în 2003: „Un mentor al meu în muzica cultă a fost Richard Oschanitzky, cel care mi-a deschis fereastra jazzului simfonic. La întoarcerea din America mi-am dat seama că e prea puţin cunoscut şi, având sprijinul saxofonistului Nicolas Simion, la rândul lui un mare admirator al muzicianului, am cântat din lucrările sale; din păcate are încă multe lucrări neştiute. Eram în ţară şi am putut dirija dublul concert cu pianistul Florian Weber şi cu Simion, am mai pus în scenă şi lucrări de-ale mele, orchestraţii şi medley-uri cu muzică americană din anii ’40 – ’50. (aici, la finalul emisiunii, secvențe din Dublul concert… http://www.tvrplus.ro/editie-remix-414237, n.a.)

De când m-am pensionat din New Jersey, mă duc pe acolo doar o dată sau de două ori pe an; în schimb sunt solicitat să colaborez cu cele 15 Filarmonici din ţară. Am predat şi la o universitate din Oradea, deci sunt mai ocupat ca în urmă cu 30 – 40 de ani. Din păcate, în Statele Unite au apus marile festivaluri jazz din secolul trecut… Genul s-a retras în cluburi, în schimb îl găseşti mai uşor în Europa, în Japonia. La noi, din fericire, s-a păstrat tradiţia festivalului de la Sibiu, a apărut şi cel de la Gărâna şi mă bucur că unul dintre cei mai înfocaţi susţinători şi propagatori ai lor a rămas bunul meu coleg, Florian Lungu.“ https://www.youtube.com/watch?v=l6LUNadcfmU

Tot inedit, emisiunea portret cu domnia sa a prezentat o compoziţie a maestrului filmată de echipa echipa emisiunii Remix pentru TVR Cultural, pusă în pagină atât live, cât şi pe disc, în Austria şi Germania, cu premiera la Braşov în 2 decembrie 2010 – un proiect demarat cu ICR de acelaşi sufletist muzician fără graniţe, Nicolas Simion. În urmă cu doi ani, portretul eminentei soliste Elena Mîndru a avut un moment special rezultat tot în urma unei colaborări cu maestrul: https://www.youtube.com/watch?v=nKyEjt_UfAM Iar în momentele de respiro, au fost iterate revenirile la matca reşiţeană care l-a energizat dintotdeauna pe marele Muzician. De altfel, din 2005, liceul de artă din municipiu poartă numele lui Sabin Păutza, devenit în acelaşi timp Cetăţean de Onoare al Reşiţei.

„Am transformat casa cu stupină a bătrânilor, acum sunt fermier şi tâmplar acolo. Familia s-a stabilit în America, cele două fete sunt măritate (una – Andreea – având o mare pasiune pentru muzică, judecând după cele două CD-uri ascultate, n.a.); cum v-am spus, prefer mai mult România mea acum. Mi-a lipsit şase ani, o perioadă în care am fost considerat trădător de ţară, iar muzica mea a fost scoasă din Filarmonici; dar iată că nu s-a distrus, ci se cântă din nou. Nu doar Reşiţa mi-a lipsit, ci toată România!“

Doru Ionescu

adaptare după “Povești cu cântec din diaspora.

100 de români și aventurile lor muzicale” (ed. ArtPrint, 2014)

FOLLOW US ON:
DECEBAL BĂDILĂ –
Essay-capital . com

office@alterculturo.com

Rate This Article: