Sunday, Nov 19, 2017
HomeScripta manent MRALa mulți f-ani, PETER WERTHEIMER!

La mulți f-ani, PETER WERTHEIMER!

La mulți f-ani, PETER WERTHEIMER!

Astăzi, departe de țară, în Hertzelya (Israel), marele saxofonist român Peter Wertheimer își sărbătorește ziua de naștere. Plecat demult din România, dar rămas în legătură cu muzica și cu muzicienii români, a continuat să cânte, a organizat cluburi și instituții de învățământ. La un moment dat a obosit (din motive evidente de sănătate), dar și-a revenit, iar primul semnal a fost concertul din 1 aprilie 2015, când l-a avut ca invitat pe trompetistul român (din Stockholm) George Nistor. Restul e de povești din Epoca de Aur… Muzical! https://www.youtube.com/watch?v=SDFGJ-QM_Nc

L-am cunoscut personal pe skype, de la Stockholm, de-acasă de la Puiu Nistor. Dar îl ştiam din destule filmări de arhivă, ca şi din poveştile muzicienilor timişoreni, în primul rând, care îl dădeau ca prim exemplu. Îl văzuseră cu toţii cântând şi au încercat să facă şi ei aşa, nu neapărat ca el. Unul dintre saxofoniştii de vază ai ţării… dar şi impunători, vedeţi-i pe Facebook atitudinea şi statura. De loc din Satu Mare, ajuns repede la Timişoara, apoi la Bucureşti.

„Cântam la vioară, la flaut, şi nu uit când a trebuit să ajung într-unul dintre primele mele spectacole la studenţii timişoreni, în Politehnică. Campusul era ceva imens, când am nimerit în sfârşit sala, obosit după ce cărasem peste tot cutia cu saxofonul, ei deja îşi luaseră gândul de la mine şi terminaseră prima piesă. Nu ştiam să intru din culise, am despicat pur şi simplu cortina din fundal. Petea Umanschi, organizatorul, a zis că am stofă de muzician, să mă ţin de treabă. A ajutat toate trupele din Timişoara. Cu mine se întâlnea în parc, după ce primea înregistrări, de exemplu Beatles, şi mi le fredona la ureche, iar eu le scriam. Am crescut împreună cu Mony Bordeianu de la Phoenix, cu Harry Coradini de la Progresiv TM, dar n-aveau nevoie de saxofon în formaţiile lor.

Am plecat din Timişoara pentru că, pentru mine, nu mai era de stat. Părinţii au cerut să plece în Palestina, cum era atunci, aşa că pe mine şi pe sora mea ne-au dat afară din şcoală. Sub 18 ani te băgau în uzină. Mi-au zis că sunt repetent. O lună şi ceva am lucrat în fabrică; nu era de mine – spălam uleiurile de pe jos, eram femeia de serviciu. Am venit la Bucureşti, aproape un an de zile am fost homeless – dormeam prin

tramvaie, autobuze, în Gara de Nord. M-am înscris la şcoala de muzică de pe strada 11 Iunie şi acolo am absolvit. Între timp, mi-am făcut norocul cu mâna mea. Mă duceam la Capşa, când mai aveam ceva bani, luam un taxi de la colţul străzii, ziceam că n-am banii la mine, coboram chiar la uşă şi intram. Acolo stăteau la masă marele saxofonist Bebe Prisada, care se ştia cu toţi, erau George Grigoriu, Temistocle Popa la şuetă. Venea ospătarul, eu ceream o cafeluţă. Era trei lei, lăsam patru, ca şi cum trăiam pe picior mare. Bebe s-a prins: «Ia fă-te ’ncoa, că de fapt tu n-ai ce mânca, dar ştii s-o joci!» Joe Reininger, violonistul, era prieten cu tata, am stat la el; iar când Bebe şi Puiu Dumbravă plecau cu contract în Germania, mă lăsau să-i înlocuiesc la Radio, la Sile Dinicu, aşa mi s-a rezolvat viaţa!“

În 1972 apărea deja regulat în programele clubului de jazz de la Casa Studenţilor. A cântat cu mai toate formaţiile din Bucureşti (mai puţin cvintetul Bucureşti, unde erau deja doi saxofonişti), inclusiv la clarinet şi la flaut. Cu orchestra Electrecord a văzut RFG-ul şi Elveţia, prin 1974. De anul următor, apare la festivalul de la Sibiu (avem în TVR o arhivă superbă cu domnia sa, cu grupul lui Marius Popp). Cânta oriunde, cum găsea ceva interesant. „Atunci s-a făcut mai multă muzică decât astăzi“, îmi spunea deunăzi. Cânta la „Tomis“, pe celebrul bulevard cu cinematografe din Bucureşti, perete în perete cu „Tic Tac“; într-un loc cu nu mai mult de 12 mese se aduna boema bucureşteană: Sorin Dumitrescu, Toma Caragiu, Eugen şi Marga Barbu, Johnny Răducanu, Nichita Stănescu, Nicu Alifantis.

„Am plecat în anul cu cutremurul, după ce s-a dărâmat localul. O perioadă foarte bizară, harababură mare, nu ştiai cu cine vorbeşti. Mi-am aranjat un paşaport cu un tovarăş, cum au făcut-o mulţi. La fiecare plecare mă costa foarte mult, nu mai mergea. Cu o sumă şi mai mare, mi-a dat un paşaport fără cetăţenie, aşa am reuşit. Era singura posibilitate să-mi scot părinţii şi sora. Ei vânduseră tot, nu mai aveau din ce trăi. Într-un fel şi azi mi-e greu, căci sunt despărţit de toţi prietenii de atunci. Mai ţin legătura pe skype cu Puiu Nistor, prieten din 1963. Când am venit în Israel, peste tot se vorbea româneşte. Am fost primit foarte bine oriunde m-am dus; am lucrat tot felul de spectacole, seri de jazz românesc, pe la Ambasada Română, diverse stiluri, aici erau 1.400.000 de români.“

Mai înainte să plece din România, Peter a dus-o din ce în ce mai bine. Când cânta cu orchestra RadioTeleviziunii, fiecare dintre marii compozitori îi dădea să îi scrie orchestraţii – la fiecare piesă nouă, îi ieșea câte 1.000 – 1.500 lei, jumătate de leafă bună. A înregistrat mult – la Radio şi la TVR – dar când s-a uşchit, vorba sa, a fost aruncat la gunoi totul. Dar experienţa de atunci i-a folosit. Interesant de precizat repriza de carieră când a acompaniat-o pe Ilanit – colistă celebră – alături de Nansi Brandes și de Bondy Stenzler (foști membri în ROȘU ȘI NEGRU la Iași, emigrați simultan). „În Israel am făcut ce-am poftit, până la nivelul concertelor cu Filarmonica din Tel Aviv. Am lucrat cu alte două Filarmonici… Din ’99 am cântat cu un cvartet vocal (între care o cântăreaţă), gen Manhattan Transfer, când încă se făcea şi se asculta acea muzică; acum a devenit altceva. Eu aici nu cu jazzul mi-am făcut nume; am luat cântece israeliene vechi, le-am reorchestrat. Apoi am cântat şi jazz. L-am adus aici pe Marius Popp, la Primărie, la un festival la Cinematecă.“

(de curând, casa de discuri Soft Records a reeditat în România, pe CD, diverse înregistrări ale marelui pianist Marius Popp pe care apare și Peter Wertheimer: „Panoramic jazz rock“ http://www.softrecords.ro/index.php/album/panoramic-jazz-rock/, „Marius Popp live“)

Împreună cu un prieten, a fondat lângă Tel Aviv un colegiu de muzică, la care la un moment dat studiau 380 elevi. Din păcate, erau şi foarte mulţi profesori, n-a rezistat. În aproape un deceniu de activitate e mândru că au ieşit câţiva absolvenţi foarte buni. „Aproape un an şi jumătate am invitat muzicanţi din SUA – Sam Rivers, Chico Freeman şi Ronnie Cuber, Archie Shepp, George Adams cu Don Pullen, Buster Williams. Am văzut că l-ai filmat şi pe Gia Ionesco; dacă nu pleca în Canada, am fi lucrat şi acum – el a fost la mine în casă, ca un membru de familie.“

Wertheimer s-a căsătorit în Israel, cu o româncă plecată de tânără, ajunsă actriţă. Are şi doi copii. Fata a învăţat pianul ani de zile, a întrerupt pentru cei doi ani de armată. Când s-a întors a amânat – s-a dus în Canada, Mexic, Thailanda; s-a întors, în 2014 era anul I la Institutul de Teatru, când avea să absolve, urma să reia și muzica. La 28 de ani, fiul său (de care Peter se ruga de la 12 ani să-l înveţe să cânte) începuse să îi calce totuşi pe urme. Ştie pian şi chitară, are o trupă de tineri, se întâlnesc şi cântă de plăcere. Mai mult, de la tatăl său a învăţat să repare instrumente, nu numai cele de suflat!

„Pe vremuri, decât să cânt la nuntă, preferam să repar una-alta. Am ţinut şi un club, dar a fost inundat acum câţiva ani şi l-am închis. Şi am intrat iar în studenţie. Am făcut o societate de băutori şi fumători, dar profesionişti, de cursă lungă. Mai cântăm, mai bem. La barul acela i-am ales; dar nu m-au interesat puştanii care veneau să studieze pe scenă. Întotdeauna le-am spus să nu cânte pentru ei, ci pentru public; de aceea acolo nu s-a cântat niciodată free jazz – pentru că pe mine nu mă atrage. Că mă tot întrebi de discuri – am înregistrat chiar mult. Am şi masterizat ce mi-a plăcut, ca pentru disc. Dar nu am editat nimic. Fiecare astfel de disc m-a costat câte 25-30.000 dolari; dacă aş scoate ceva pe piaţă, primul CD cumpărat s-ar pune pe net, la download. Dar nu mă plâng, viitorul e în urmă.“

Doru Ionescu

Adaptare după Povești cu cântec din diaspora.

100 de români și aventurile lor muzicale (ArtPrint, 2014)

Linkuri youtube:

cu cvartetul său la Gărâna Jazz Festival, în 2013: https://www.youtube.com/watch?v=uvuzTsuatqw

cu cvartetul Nadav Berkovits: https://www.youtube.com/watch?v=JvVk4u6h9cU

disc cu Johnny Răducanu (la flaut): https://www.youtube.com/watch?v=GK9jGP5nqqE

FOLLOW US ON:
ERLEND KRAUSER - un
CA-TE-NA - trei sila

office@alterculturo.com

Rate This Article: