Sunday, Nov 19, 2017
HomeMuzica tinereții taleÎn 5 martie, ne reamintim de „Cornel Chiriac – DJul pătimirii noastre”

În 5 martie, ne reamintim de „Cornel Chiriac – DJul pătimirii noastre”

Așa s-a numit prima ediţie a emisiunii „Remix” de la TVR 2 (2000, refăcută în anii următori), care a stârnit, cu fiecare nouă difuzare, ecouri tot mai mari… Singurele imagini de arhivă găsite atunci, chiar şi după încercările de investigare la Radio Europa Liberă, constau într-un interviu cu o directoare a Ateneului Tineretului de prin ’68, care atesta faptul că persoana respectivă ţinea la un moment-dat cursuri de muzică uşoară şi de jazz… În schimb, amintirile tuturor intervievaţilor au scos la suprafață datele unei adevărate legende. De altfel, multe dintre declarațiile inițiale au devenit între timp folclor urban, oral și de mai nu știu care, astăzi ajungând preluate până la nivel de wikipedia, fără a se mai consemna sursa. Din fericire, unele dintre ele – devenind publice – au putut fi și corectate.

Paul Grigoriu a început să asculte Radio Europa Liberă datorita lui. Noel Bernard, cel care l-a adus acolo dintr-un lagăr austriac, susţinea că ajunsese unul dintre marii radiofonişti ai Europei, emisiunile-i muzicale – parcurgând mai multe genuri – primind aplauze din toate colţurile continentului… Înjurând cu năduf regimul comunist, Cornel rămăsese totuşi acelaşi îndrăgostit de România. Camil Petrescu jr., prietenul de aici, apoi de-acolo şi de dincolo de ocean, ne-a desconspirat faptul că, pregătit să se mute în State, Chiriac îi spunea că este cu capul în America, cu picioarele în Germania şi cu inima în România…

Cunoscându-l de copil, cumnata Florina Chiriac povestea despre mai multe pasiuni, dar că de când primise dicţionare de jazz din străinătate, de pe la 14 ani, tot timpul şi l-a dedicat acestei muzici pe care a iubit-o din prima cu pasiune mistuitoare. În Bucureşti, a înfiinţat un club de jazz la Casa Studenţilor, cu audiţii aglomerate, devenit unul dintre polii întâlnirilor culturale tinere… Cu un picup Belcanto într-o sacoşă şi cu maldărul de discuri într-alta, făcea pur şi simplu educaţie muzicală (mai târziu şi de la postul naţional de radio), ajungând să se identifice cu evoluţia acestei muzici în România (a adus carele de înregistrări la Preoteasa şi a fondat fonot1eca radio-ului, introducând acolo discurile pe care le primea, îşi mai amintesc Marius Popp şi Wolfgang Guttler…).

Îi plăceau lucrurile deosebite, chiar dacă pentru a le populariza trebuia să rişte enorm… Într-o perioadă de proliferare a folclorului de tip nou, socialist, festivist, găsea totdeauna loc unei voci de excepţie ca cea a Mariei Tănase (iar când a organizat primul referendum – top internaţional -, n-a putut decât să se bucure atunci când pe primul loc a regăsit-o pe pasărea măiastră a cântecului românesc!)… „Je t’aime, moi non plus” – şlagărul cuplului Jane Birkin & Serge Gainsbourg – a fost interzis la difuzare încă de la apariţie, nu şi pentru Cornel care a luat a nu ştiu câta sancţiune pentru programarea acestuia în emisiunea sa… Senzaţional rămâne episodul cu Mircea Florian, amintit de Camil Petrescu jr.:

„Era imediat după Cehoslovacia, în 1968, şi Florian compusese o piesă cu un lup mare, cinci lupi mici, în care aluziile la adresa U.R.S.S.-ului şi a celorlalţi invadatori erau evidente… A dat banda cu emisiunea cenzorului („cap-limpede” i se spunea) de la capătul culoarului de emisie, a obţinut necesara viză, dar până la cabina de emisie s-a oprit într-alta, de montaj, unde-şi rezervase înregistrarea acelei melodii, şi a înlocuit-o din mers cu o alta din emisiune, care avea exact aceeaşi durată. Din fericire, nu a auzit-o nimeni noaptea, pe post… Din păcate, nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu o piesă BEATLES – „Back in U.S.S.R” – care a scăpat de cenzor (acela neştiind engleză), dar care a fost ascultată, în timpul difuzării emisiunii, de cine nu trebuia… Aşa a fost interzisă „Metronom”, emisiunea lui Cornel Chiriac, în 1969 şi ăsta-i şi motivul care a pus capac tuturor mizeriilor suportate de Cornel şi l-a hotărât să fugă!”

Acasă la Azuga, la nepotul său (singurul care mai trăieşte din toată familia urmărită de un crunt destin) pe care îl cheamă tot Cornel Chiriac, am găsit toate carnetele sale, completate caligrafic şi cu acribie, cu sute de nume de muzicieni şi de discuri, acolo am descoperit un articol în care se certa cu cei care nu au inclus-o pe Aura Urziceanu printre soliştii noştri propuși să reprezinte România la „Cerbul de Aur”! La puţin timp după interzicerea emisiunii, propunerea sa – până la un punct acceptată – ca PHOENIX să cânte în recital la Braşov, în martie 1969, a fost refuzată, îşi aminteşte Nicu Covaci. Octavian Ursulescu, coproducător al formaţiei împreună cu Chiriac, i-a fost aproape în momentul conflictului deschis cu Tudor Vornicu. În fine, regretatul Ovidiu Dumitru, colegul de birou, mi-a povestit alt episod necunoscut, acela al plecării: Cunoscându-se şi împrietenindu-se cu muzicianul Waldemar Matuska la „Cerbul” din 1969, acesta i-a trimis o invitaţie oficială din partea Radioteleviziunii cehoslovace, cu care mai-marii Radio-ului românesc au fost ]n cele din urm[ de acord… Ovidiu l-a însoţit până la scara avionului, tot el a primit şi prima carte poştală din Occident, de la Cornel. Ilustrul meu coleg – dispărut între timp – mi-a donat acea vedere din Viena, pentru un viitor Muzeu Rock.

Acasă la junior am descoperit o traducere (senzaţională, zic eu) a operei rock „Jesus Christ Superstar”, adusă de la locuinţa sa din Munchen… Sper ca într-o zi să poată fi pusă în scenă. Exact în spiritul amintirii lui Cornel care dăinuie în sufletele milioanelor de români (cifra nu e deloc exagerată), care îi ascultau emisiunile muzicale mai abitir decât comentariile politice ale colegilor de la Europa Liberă… Cât despre trista, regretabila sa dispariţie (a fost înjunghiat, probabil la ordinele Securităţii), aceasta a făcut din conaţionalii săi rămaşi în România ceaușistă nişte oameni şi mai trişti. Emisiunea „in memoriam” le-a fost de fapt dedicată lor, celor care deveniseră anticomunişti datorită muzicii libere ascultate, pe ascuns, noaptea, peste toate bruiajele. Spunea Camil Petrescu jr.: „Dacă el, de la radio, din România sau din Germania, le-ar fi cerut să poarte un semn distinctiv la butonieră pentru a-i identifica pe anticomunişti, a doua zi ar fi ieşit toţi românii cu acest semn de solidaritate.”

Post scriptum: Între timp am ajuns să filmez încă mulți alți prieteni și colaboratori de-ai lui Cornel, inclusiv la fostul sediu Europa Liberă de la Munchen. După câțiva ani de la prima emisiune (și de la publicarea acestui articol în revista UCMR Actualitatea Muzicală”), am fost contactat de membrii Fan Clubului Cornel Chiriac, care se întrunesc lunar (în ultimii ani la întâlnirile culturale girate de Florin Silviu Ursulescu la Club A). O dată pe an, în ziua dispariției lui Cornel, ei îl celebrează la cimitirul Reînvierea” (zona Lizeanu, București – anul acesta, în 5 martie, la ora 14). Prin intermediul acelorași fani (coordonați de ani buni de Radu Nicolescu), am fost martor în ultimul deceniu la numeroase adunări cu oaspeți de soi, la denumirea unei străzi Cornel Chiriac la Pitești, ca și la apariția a nu mai puțin de trei cărți dedicate lui de fostul coleg de școală și prieten apropiat, Mircea Udrescu, acum cercetător la Bruxelles. Aici vă invit pe unul dintre site-urile dedicate lui Cornel și epocii sale, dar o simplă căutare pe google va oferi încă multe altele, depozitând documente interesante, începînd cu emisiunile, cu vocea inconfundabilă a DJ-ului tinereții noastre:

http://cornelchiriac.ro/

Doru Ionescu

FOLLOW US ON:
Şcoala Ardeleană..
1 octombrie 2016: Po

office@alterculturo.com

Rate This Article: