Monday, Aug 21, 2017
HomeRomânia de pretutindeniGRIGORE CULIAN – un ziarist român la New York

GRIGORE CULIAN – un ziarist român la New York

GRIGORE CULIAN – un ziarist român la New York

Premiat la nivel internațional de două ori în mai puțin de un an, Grigore Culian este un român despre care a auzit multă lume (americană, românească, dar nu numai). „New York Magazin”, gazeta fondată de domnia sa în urmă cu 20 de ani, informează și astăzi, online, cititorii români din toată lumea despre ce se întâmplă în SUA, dar și în România.

„Oamenii care renunţă la libertate pentru securitate le pierd pe amândouă.” Un motto sugestiv şi în cazul cărţii noastre, citându-l pe Benjamin Franklin, pentru ziarul care în 2012 sărbătorea 15 ani de la apariţie, atunci când fondatorul şi patronul său – Grigore Culian – împlinea 60 de ani. Cu apariţie săptămânală, ziarul se distribuia în multe alte state americane. Iar liderul are o poveste cu cântec, la propriu şi la figurat. Fiul unui deţinut politic născut în Armenia, Culian a activat vreme de 15 ani ca basist / contrabasist în mai multe formaţii pop din România (între care System şi Romanticii), cu un portofoliu de concerte în ţară şi în străinătate (Cehoslovacia, Ungaria, RDG, RFG etc.). La 20 februarie 1989 a cerut azil politic în SUA, cerere aprobată imediat de oficialităţile americane. Iar acolo a continuat să cânte jazz, dar a devenit şi redactor la ziarul săptămânal de limbă română „Micro Magazin” (1993 – 1995). A absolvit un curs de jurnalism la „The New York Times” şi a fondat, împreună cu fiica sa Andreea Maria, noul ziar românesc.

„Ministrul de atunci al culturii comuniste, Suzana Gâdea, mi-a anulat un contract în Germania, unde cântasem aproape cinci ani cu trupa mea, System. Plătisem cote la ARIA mai bine de jumătate din banii câştigaţi, deşi contractele noastre nu fuseseră intermediate decât de noi. Totul în schimbul unui paşaport. Când ARIA a vrut să crească şi mai mult preţul nostru, agenţia germană a refuzat, colegii mei au rămas acolo, iar eu în România, fără serviciu, cu o familie de întreţinut.

Ca urmare, mi-am făcut un plan, de care a ştiut numai regretatul meu tată. Am solicitat paşaportul de turist, pe baza faptului că avusesem multe intrări şi ieşiri în România. Am dat un comision securistului de cartier care se «ocupa» de mine (şi care avea deja încredere). Am cerut azil politic cum am aterizat, chiar în aeroportul «JFK», pe care l-am obţinut după un interviu de şase ore. Totul a mers repede, mai ales că nu fusesem membru PCR. În ţară am fost condamnat, cu presiuni ale Securităţii asupra soţiei mele, dar Dumnezeu a fost cu noi şi după nouă luni a survenit «Revoluţia» din decembrie ’89, iar eu mi-am putut aduce familia foarte repede în America.”

După trei ani, când patroana acelui ziar – cea mai veche publicaţie românească – a decedat, la sugestia fiicei sale, studentă, Grigore fondează unul nou. „Am scos primul număr fără să ştiu mai nimic, tăiam coloanele cu foarfeca şi le puneam  pe o pagină, uneori inversate, de nu se mai înţelegea nimic. Munceam 16 – 18 ore în fiecare zi (în timp ce în România o dusesem greu cu 9 – 10 ore de cântare pe noapte)… dar aveam familia de partea mea. Am reuşit să acopăr cheltuielile şi să fac un mic profit, fără să investesc mai nimic.”

Culian e celebru pentru relaţia sa cu fosta Primă Doamnă a Americii (și recent candidată la Președinția Americii), Hillary Clinton, cunoscută în 2001, când a candidat din partea democraţilor pentru Senatul SUA, statul New York. „M-a invitat la micul dejun. Dorea să afle care sunt problemele cu care se confrunta comunitatea românească din New York. Am discutat circa o oră, m-a ascultat cu atenţie şi mi-a spus direct că are nevoie de voturi. I-am spus că eu şi comunitatea suntem republicani în majoritate, dar nu s-a descurajat. Mi-a explicat că New York-ul este dominat de democraţi şi că poate face mai mult decât republicanii pentru români. Avea dreptate, era vorba de pragmatism. Din păcate, în România nu se înţelege că în alegeri trebuie sprijiniţi candidaţii care pot rezolva problemele, indiferent de simpatiile politice. Asta înseamnă democraţie şi o bună înţelegere a fenomenului politic – folosirea votului în interesul cetăţeanului, nu al candidatului.”

În 2012, toată opera jurnalistică de 15 ani a fost sintetizată, absolut rarisim în peisajul diasporei noastre, într-un volum „New York Magazin – istoria adnotată a unei publicaţii româneşti (1997 – 2012)”! Iniţiativa a aparţinut prof. univ. dr. Aurel Sasu, care a recomandat românului american editura clujeană „Eikon”. Tomul a fost realizat de Liliana şi Doru George Burlacu, laolaltă cu un colectiv de masteranzi şi doctoranzi de la Universitatea „Babeş – Bolyai” – o lucrare de 1000 de pagini coordonată de Aurel Sasu. Instrument de studiu pentru viitoarele generaţii de jurnalişti, istorici sau profesori, care ar trebui urmat de alte astfel de consemnări, mai cu seamă că populaţia românilor de peste graniţe a tot crescut.

Introducerea este deopotrivă mişcătoare, sub semnătura lui Grigore Culian: „Un ultim semn pe care ar trebui să-l menţionez aici a fost gestul Părintelui Arhimandrit Mitrofor Vasili Vasilachi, unul dintre marii lideri spirituali ai comunităţilor româneşti din America, Omul care mi-a dăruit o sută de dolari şi o icoană sfinţită pe 4 aprilie 1997, ziua în care a apărut primul număr al ziarului «New York Magazin». Sfaturile regretatului părinte Vasile Vasilachi, dispărut dintre noi pe 6 ianuarie 2003, în Sfânta Zi de Bobotează, m-au călăuzit şi m-au învăţat că meseria de ziarist nu înseamnă numai privilegii şi că ea trebuie pusă în folosul semenilor tăi.”

Nu l-am cunoscut personal pe Grigore Culian, dar suntem prieteni pe facebook. Iar legătura sa cu muzica, normal, nu a dispărut. La ora intrării cărţii sub tipar (iunie 2014), prezenta volumul la „Javits Convention Center” din New York, unde ICRNY a organizat prima prezenţă românească la cel mai mare târg de carte din lume, iar în 8 iunie urma să participe (şi să cânte) la un spectacol de muzică folk organizat într-o biserică românească. Un bun final de capitol, prelungit cu o aserţiune despre comunitatea românească americană.

„E la fel ca alte comunităţi. Avem români profesori în marile universităţi americane, medici, ingineri, arhitecţi excepţionali sau muncitori. Sunt oameni care nu privesc decât înainte şi nu se cramponează de trecut, deşi unii au suferit în România. Această atitudine pozitivă îi duce la succes şi societatea americană progresează. Am citit în ziarele din ţară tot felul de speculaţii cum că românii din America ar fi dezbinaţi. O mare minciună generată, poate, de unele frustrări. În opinia mea, există oameni care fac ceva şi oameni care nu fac nimic. Eu cred că intru în prima categorie. Avem mulţi români excepţionali la New York şi în America, sunt atâtea exemple. Sigur că avem locuri de întâlnire, dar ele nu sunt numai restaurantele. Avem Cenaclul literar «Mihai Eminescu», avem un club românesc, o echipă de fotbal şi multe altele. Discutăm adesea despre România sau despre ce putem face pentru a-i ajuta pe compatrioţii noştri din ţară. Şi facem foarte mult, dacă ne gândim câte miliarde de dolari intră anual în economia românească datorită nouă.”

Adaptare după Doru Ionescu –

„Povești cu cântec din diaspora.

100 de români și aventurile lor muzicale”

(editura ArtPrint, 2014)

fotografii din arhiva personală

Grigore Culian

FOLLOW US ON:
EXPERIMENTAL QUINTET
Timpul Chitarelor ș

office@alterculturo.com

Rate This Article: