Saturday, Oct 21, 2017
HomeAventura VideoDiscograficăGIA IONESCO – Toronto, de la claviaturi alb/negru la color!

GIA IONESCO – Toronto, de la claviaturi alb/negru la color!

GIA IONESCO – Toronto, de la un disc la altul

https://www.amazon.com/INCENTRANCE-GIA-IONESCO/dp/B01M1KY4MF/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1477538719&sr=8-1&keywords=IONESCO+DONATI+INCENTRANCE

Un nou disc în lumea asta mare a muzicii, cu o semătură românească… GIA IONESCO, muzicianul claviaturist din metropola Canadei, este o mare figură… Ne-am văzut o singură dată, o oră – două, în cel mai înalt turn de peste Atlantic, am băut ceva bere, ne-am despărțit pe fugă, pe o ploaie torențială. El avea chef să-i vizităm un prieten care se afla la două ore de mers (Geddy Lee – RUSH), noi mai aveam două interviuri în aceeași zi. De-atunci mă consideră prieten, iar eu mă simt onorat de fiecare dată când îi văd o nouă ispravă pe facebook, pe youtube… Pentru că amintirile și, mai cu seamă, planurile sale se constituie într-o defilare impresionantă a muzicienilor de clasă cu care colaborează, a întâlnirilor memorabile care i-au amprentat parcursul profesional, cum e cazul lui Chick Corea: „L-am cunoscut, ne-am împrietenit, am şi cântat la două piane cu el, în Massachusetts. A fost mirat că-i ştiu piesele. Mi-a spus atunci – avea 71 de ani – că ar fi fost 

fericit să mai poată cânta ca mine piesele sale, un compliment extraordinar.“

Sâmbăta viitoare, un portret Remix la TVR 3! http://tvr3.tvr.ro/remix-sambata-la-tvr-3-povesti-cu-cantece-folk-si-jazz_18072.html

L-am aflat întâmplător, într-un grup de pe Facebook, şi mi-am dat seama că mergeam la concertele sale din anii ’80, la Bucureşti. cu trupa Om – un trio care mie îmi suna a Emerson Lake & Palmer. Am și acum pe retină unul cu Iris / Fundal / Om, aşadar cântau în deschidere la hard rockeri şi nu cred că aveau mare succes cu muzica lor elaborată. Pe de altă parte, l-am găsit în arhive, când cu constituirea unei prime federaţii române libere de jazz, în ianuarie 1990, la Casa Studenților din capitală. Acolo au concertat cei mai importanţi muzicieni ai genului, iar printre ei un pianist tânăr – omul nostru – care a cântat de unul singur două piese, între care „Now he sings, now he sobs“, titulara unui celebru disc Corea.

Între cele două războaie, bunica lui Gia a fost profesoară de pian la Conservatorul Regal, aşa că toţi copiii au avut educaţie muzicală din familie. Iar o mătuşă – Beatrice Drugă –, dar şi soţul ei, Ovidiu, au fost teleaşti de renume în Calea Dorobanţilor, adevărate modele în viaţă, cum povesteşte pianistul. Mama lui Gia şi-a dorit o carieră muzicală pentru fiul său, ca urmare acesta a tatonat instrumentul încă de la trei ani şi jumătate. În schimb, tatăl l-a ţinut aproape de Politehnică (drept e că Gia este un grafician original, care şi-a marcat toate discurile, ba şi partiturile din această perspectivă, la modul briliant!). „Am avut onoarea să fiu elevul domnilor Stroe, Vieru, Richard Bartzer, Marius Popp, îi am pe toţi în inima mea; iar mai târziu – poate cea mai importantă întâlnire a vieţii mele – am cântat cu Peter Wertheimer, marele nostru saxofonist de jazz, profesor în Israel, de la care am avut foarte multe de învăţat. Dar până atunci, am avut această formaţie Om, cu Sorin Scurtu şi Cobo Popescu, care se dorea o trupă de avangardă. Voiam să cântăm ceva care să nu se mai fi făcut în lume niciodată, o combinaţie de world music, avangardă, muzică contemporană. Discutam cu Dan Aldea, ascultam trupe de muzică progresivă – Gentle Giant, Yes, Genesis, Pink Floyd, King Crimson, jazz.“

Oamenii pleacă în străinătate după un plan bine stabilit, în schimb Gia a ajuns din întâmplare în Israel, la sora sa. Întâlnirea cu jazzman-ul român Peter Wertheimer l-a oprit un an, care apoi s-a prelungit până şi-a încheiat studiile muzicale universitare la Ierusalim. După cinci ani, cântă cu câţiva muzicieni canadieni care-l întreabă dacă nu l-ar interesa şi scenele de peste ocean. Şi-a depus actele pentru viza de turist şi… dus a fost. „Am aterizat la Toronto şi m-am întâlnit cu Johnny Johnson – care cântase cu Celine Dion, Lara Fabian, deci un saxofonist periculos, unul dintre aceia care folosesc instrumente fabricate la comanda lor. Am cântat apoi cu Pat Labarbera, profesor la universitate, şi am ajuns să facem toate aceste lucruri. Zece ani n-am avut timp să dau pe acasă, doar vorbeam la telefon cu mama şi cu tata. Iar aici am fost solicitat în diverse conjuncturi – când vii din România, eşti foarte bine pregătit muzical. Ei sunt specializaţi (jazz, clasic, folclor, latino), în timp ce tu le ştii pe toate. Nu-ţi spun câte partituri memoram pe dinafară, de la Queen la Chick Corea. Şi s-a întâmplat ca melodiile mele să sugereze improvizaţii, alte lucruri plăcute acestor muzicieni; aşa au început să apară şi discurile. Până acum am 12 pe numele meu şi nu ştiu câte în colaborare.“

Aşadar, am avut cu ce colora muzical emisiunea – portret. Dar marea revelaţie s-a consumat atunci când am primit şi pus în pagină un concert cu grupul Gia & The Unpredictable Update, susţinut în 2011, la Richmond Hill / Centre for the Performing Arts din Toronto. Acolo am văzut interpretată live şi o bijuterie la pian clasic a lui, „Phenomenonmethod“, dar şi ditamai suitele cu solouri senzaţionale de bas (Pat Kilbride), percuţie şi tobe (Alan Hetherington, respectiv Wilson Laurencin), chitară (Levon Ichkhanian) şi, separat menţionaţi pentru că al lor e sound-ul general, ale suflătorilor Johnny Johnson, Clifford Ojala şi Pat Labarbera. Printre piesele cântate: „Domol“, „Carpathians“, „Pe munte“, „Argedava“, „Doina dorului“, „Metamathematics dacogetae“, „Inima ta, Maria“… De căutat şi de ascultat însă tot dubluCD-ul live „Anatomical Signatures“ (lansat anul următor de Terrace Update), eu mi-am permis să-l fac cadou lui Romulus Arhire de la Soft Records, melomanii știu despre cine e vorba:)!

„În România, când cântam cu Om, fiecare din trio contribuia la piese, era ceva foarte democratic, normal că şi pianistul avea nişte idei, teme. Aici – foarte ciudat la început – am găsit nişte muzicieni foarte capabili, dar care preferă să interpreteze, cu partitura scrisă în faţă. Toţi sunt la curent cu ce se cântă în lume (fusion, jazz rock, avangardă, jazz modern, free), dar sunt şi practici – pur şi simplu au avut încredere în piesele mele, n-au vrut să vină cu ale lor. Aşa că mi s-a tot cerut să scriu.“ Înregistrările lui Gia Ionesco sunt pline de titluri româneşti, uneori colportând și teme familiare românilor. De fapt, aşa se manifestă şi se desconspiră dorul pianistului compozitor (ca și în cazul altor colegi de breaslă români din diaspora), prins cu greu de echipa TVR, în iunie 2013, între un turneu la Shanghai, studiouri newyorkeze şi o altă escapadă în Brazilia. Iar panoplia discografică e în continuă extindere.

„Canada e o ţară cu o emigraţie foarte puternică – se întâlnesc foarte multe culturi, din Japonia, China şi Singapore până la Argentina, Columbia, Venezuela, Barbados şi aşa mai departe, deci e un mixaj cultural fenomenal aici. New York-ul ia notiţe de la ce se întâmplă în Toronto şi Montreal, întreabă-i şi pe alţii. Vine un muzician din Peru sau din Franţa ori Spania şi trupa aceea combinată va suna ca nicio alta, aşadar vor rezulta lucruri deosebite. Primul care a făcut acest lucru a fost Joe Zawinul. Uite discul care va fi înregistrat în august – e cu un baterist israelian, Asaf Sirkis (a cântat cu Abercrombie, McLaughlin, Coryell), cu Mino Cinelu la percuţie din Franţa (vezi Miles Davis), cu suflătorul şi violonistul Mauro Pagani (de la Premiata Forneria Marconi, din Italia), cu basistul Jimmy Haslip (de la Yellow Jackets, din Los Angeles), cu Johnny Johnson… deci e o trupă care mă onorează enorm să-mi cânte muzica. Toţi mi-au scris zilele astea că abia aşteaptă să ne întâlnim. Cu toate aceste influenţe muzicale, e normal ca lucrurile să se întâmple de la sine. Nici nu trebuie să implementezi nişte elemente radicale sau stricte, dar poţi da frâu liber imaginaţiei şi muzica se va combina şi va naşte un disc de ascultat, cred eu.“

Galerie foto – Sunnie Sun Productions

O poveste plină de Giaazzz, cu un tip debordând de vitalitate, însoţit din umbră de Sunnie Sun – partenera sa care, în câteva minute (pentru că riscam să ne prindă ploaia prin parcul propus de noi pentru interviu) ne-a urcat în C N Tower şi care a ţinut până în ultima clipă în care mai puteam fi împreună să ne ducă şi pe la prietenul Geddy Lee (Rush). Iar dacă a văzut Gia că nu se poate altfel, a început să ne cânte în gura mare, prin ditamai restaurantul: „Şi-altădată, şi-altădată o s-o facem şi mai, şi mai lată!“

Doru „Rocker“ Ionescu

FOLLOW US ON:
RONA HARTNER (Paris)
GILMAR OPRIŞAN din

office@alterculturo.com

Rate This Article: