Friday, Oct 20, 2017
HomeCarțiFLORIAN MOȘU LUNGU este “în cărți”

FLORIAN MOȘU LUNGU este “în cărți”

FLORIAN MOȘU LUNGU este ``în cărți``

Bucharest Jazz Festival, 21 septembrie 2016, Hanul Gabroveni

„MOȘU. Florian Lungu în dialog cu Doru Ionescu” (Casa de Pariuri Literare, 2016) se dorește un preambul la atât de așteptatul său volum „O istorie a jazzului în România”. După apariția „Dicționarului de jazz” al lui Mihai Berindei din 1977, cu siguranță cel mai important volum de la cel mai îndrituit muzicolog român să îl scrie!

Pentru că Florian Lungu a început încă din 1970, pe urmele… interzise ale lui Cornel Chiriac, să realizeze emisiuni de radio şi de televiziune, să prezinte și să organizeze (cu Radiodifuziunea Română, de care rămâne atașat și după pensionare) audiții și concerte de jazz, inițiind deopotrivă serii discografice la Electrecord. Promotorul etalon al genului în România, compozitor, muzicolog şi profesor, este în plină activitate și la 73 de ani, apariția cărții – dialog fiind acompaniată de discul „Florian Lungu – Sono Portret” (Soft Records).

Dialogul cu Doru Ionescu (jurnalist senior la TVR, cei doi realizând împreună zeci de emisiuni pentru TVR Cultural) se înscrie într-o inițiativă salutară a tinerei edituri de a documenta diverse epoci muzicale (dar nu numai) în interviuri consemnând pagini de istorie orală, transcrise pentru un public larg. Volumul se adresează în primul rând iubitorilor de jazz, marșând deopotrivă pe acele povești de culise, atât de savuroase în tălmăcirea Moșului jazzului românesc, făcând vorbire și despre Conservatorul bucureștean, RadioTeleviziunea Română, atmosfera marilor festivaluri din țară, sistematizând… beletristic principalii muzicieni români (din țară și din emigrație), ca și vizitele „de lucru” ale celor străini din ultima jumătate de secol.

Prezentul volum de amintiri (care se adaugă unei pleiade de articole publicate de-a lungul deceniilor) este o modestă recunoaștere din partea generației următoare, care survine după cele oficiale, de calibru: I s-a atribuit titlul „profesionist de excepţie” ca realizator de emisiuni la Societatea Română de Radiodifuziune, în 2003 a primit din partea Consiliului Naţional al Audiovizualului, la Festivitatea de acordare a distincţiilor pentru anul 2002, „Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate audiovizuală”, iar din partea Preşedinţiei României, a primit, tot în anul 2003, Ordinul „Meritul Cultural în rang de Cavaler”.

Povestea seriei de dialoguri-carte propuse de editura Casa De Pariuri Literare, cum am înțeles-o eu, e cam așa: Se ia un personaj dintr-un domeniu, se răstoarnă cu susu-n jos până îi cad toate amintirile din buzunare și – iaca – avem un fragment de istorie orală și a mentalităților din vremea pe care a traversat-o individul. Lejer, beletristic, fără stres și emfază. Dacă FSU mi-a fost propus de editorul un cristian, eu am pus condiția să facem și o carte-interviu cu Moșu. Care reprezintă mai mult decât o epocă, el se identifică cu bună parte din jazzul care a curs prin România (încă dinainte de nașterea sa, cum veți afla, și n-a secat până în prezent), chit că mulți dintre muzicieni și-au luat lumea-n cap și au ajuns pe alte plaiuri. Este pur și simplu o instituție în sine, în muzica românească!

foto: Mirel Leventer – Cineclub A

Primul meu interviu cu Florian Lungu s-a consumat la sfârșitul anului 1994, în cămăruța sa de la capătul etajului IV din Radio, acolo unde cutiile cu benzile de magnetofon stăteau mai să cadă peste el, printre ness-uri și țigări. Ideea era să apară în revista „Panoramic Radio-TV” în jur de 5 ianuarie, când e născut. Și această carte trebuia să apară pe 5 ianuarie 2016, dar n-a fost să fie; însă mai bine mai târziu… În fine, au trecut peste 20 de ani, eu am avut privilegiul – ca redactor TVR – să-l intervievez încă de multe ori, să realizez chiar o emisiune la TVR Cultural, vreo doi ani, numită „Jazz Restitutio”, într-un studiou improvizat la Moșu acasă – el antama invitatul, îl aducea acolo, noi filmam dialogul dintre cei doi și adăugam imaginile de ilustrație, deopotrivă arhivă și evenimente recente.

Am trăit momente inedite alături de candidul și glumețul jazzman și jazzolog (deși de când se știe a luat această muzică în serios cât i-a stat lui în putință, ba și în exces, ceea ce i-a afectat sănătatea grav în mai multe rânduri). Nu se pot uita bancurile lui Moșu de la Gărâna, spuse pe marea scenă, ca și modul în care prezintă el sponsorii festivalului, martori sunt spectatorii (cu zecile de mii) de la fiecare ediție. În particular, eu păstrez mai multe amintiri: o tabără de jazz de la Jupânești, primul interviu filmat în care mi-a vorbit de Richard Oschanitzky, prima lui întâlnire cu Alexander Bălănescu (aranjată de noi la un hotel, atunci când muzicianul a lansat în concert discul „Maria T”), dialogul său cu Johnny Răducanu filmat în Club A pentru emisiunea „Remix”, ori acela cu marele pianist Jancy Korossy, acasă la Moșu, pentru „Jazz Restitutio”…

Casa lui Moșu dă pe dinafară de vinil-uri, VHS-uri (unele deochiate, fără legătură cu jazzul, dar nu zic mai mult, cine îl știe cunoaște:), CD-uri și DVD-uri; peste toate cele ale jazzului, are o colecție fabuloasă de iepuri de pluș (veți afla în dialog de ce), pisicile (vii) i s-au dus din păcate… Plus veiozele, unele telecomandate. De altfel, am fost martor ocular al amenajării actualului domiciliu, ani de zile – mereu mă suna după ce mai făcea un C.A.R. și își mai cumpăra o lustră sau o veioză cu care are pur și simplu tapetat apartamentul, ceva de neimaginat. Cea mai recentă amintire: În 5 ianuarie 2016, am fost martorul fericit, acasă la Florian Lungu, al întâlnirii cu trompetistul Puiu Nistor din Suedia și cu saxofonistul Nicolas Simion din Germania, Doamne ce povești am auzit acolo…

Evenimente deosebite din jazz, de rememorat împreună, sunt însă cu duiumul, bunăoară momentul primei interpretări la București a Dublului concert… al lui Oschanitzky, dirijat de Sabin Pautza, cu Nicolas Simion, Florian Weber Weber și Orchestra Națională Radio; el mi-a oferit și filmarea primeia din România (de la Iași, cu Peter Oschanitzky dirijor). De altfel, am zeci de emisiuni pe DVD, cu booklet și tot dichisul (chiar Moșu le editează pentru prieteni), pe care mi le-a făcut cadou de-a lungul anilor, la care se adaugă zeci de copii ale unor discuri epocale de jazz, ca și unele originale, atunci când le-a primit în mai multe exemplare. Așa m-am trezit și eu, bag samă, că-i fac cadouri – mult mai rar, nu sunt un intim al jazzului – când i-am adus diverse discuri cu Gia Ionesco, ori cu Guido Manusardi.

Dar despre „MOȘU. Florian Lungu în dialog cu Doru Ionescu” e vorba aici, în curs de apariție în luna mai. Mă bucur de această cărțulie (avanpremieră a impresionantului volum pe care îl pregătește) și CD-ul „Sono-Portret” care o va însoți (de la Soft Records) și pentru că astfel am reușit să ne vedem mai des, să ne exersăm salutul (pe care nu-l știm decât noi doi și soția sa), să aflu ce a mai pus la cale (pentru că, de când am devenit oarecum vecini, în Berceni, culmea e că ne vedem foarte rar)…

N-a fost ușor să păstrăm un echilibru… beletristic (supercalifragilisticexpialigistic:), că nu tot cititorul știe numele vehiculate, ori noi ne-am cam lăsat duși de val, ca de obicei. Așadar interviul n-a fost tocmai simplu de transcris, mulțumesc lui un cristian și ajutoarelor sale, dar și soției lui Florian, Carmen, care l-a salvat dintre benzile alea de la Radio să nu-i cadă în cap, i-a editat tonele de emisiuni și l-a sprijinit la maximum, din umbră, în tot ce a întreprins. Cel mai important, în acest moment, este să-l îmboldească să termine o dată cartea aceea pe care o pune la cale de decenii. Este esențială pentru iubitorii de jazz din România (începând cu muzicienii), ca și adaptarea acelui proverb din vechime: „În jazz, cine n-are un Moșu… să-și cumpere!”

Doru Ionescu

Post scriptum la postarea unui clip pe YouTube-ul TVR: RICHARD OSCHANITZKY TRIO – „Cearta”

https://www.youtube.com/watch?v=BmKwEA3L0qo

…Tot în categoria „nume de referinţă” străluceşte peste timp, modă, uitare, personalitatea nepereche a lui Richard Oschanitzky, născut în 1939. Timişoreanul copil precoce – care la vârsta de 15-16 ani compunea muzică şi semna orchestraţii de nivel profesionist – l-a uimit pe maestrul Alfred Mendelsohn cu o missă scrisă cu meşteşug la etatea adolescenţei. Aşa a ajuns la Conservatorul din Bucureşti, pe care însă nu a apucat să-l absolve, fiind exclus, ca şi Eugen Ciceu, fiindcă a cântat jazz la o ambasadă. Stăpânea cu aplomb varii domenii ale artei sunetelor, muzică simfonică, de cameră, corală, de fanfară, pop, jazz şi a compus muzică pentru coloanele sonore a peste 25 de filme. Dar ca om de vastă cultură, deţinea serioase cunoştinţe în domeniile artelor plastice, literaturii şi vorbea curent opt limbi. Cele mai monumentale opusuri ale sale rămân creaţiile de jazz simfonic-concertant intitulate „Variaţiuni ’71”, „Antifonii” şi mai ales „Dublul concert pentru pian, saxofon tenor, orchestră simfonică şi big band”. Din păcate, existenţa sa pământeană nu a depăşit 40 de ani. (Florian Lungu)

FOLLOW US ON:
ARPEGGIO & ROUA, un
KAPPA – primul CD

office@alterculturo.com

Rate This Article: