Sunday, Nov 19, 2017
HomeScripta manent MRAERLEND KRAUSER – un mare chitarist român din diaspora!

ERLEND KRAUSER – un mare chitarist român din diaspora!

ERLEND KRAUSER - un mare chitarist român din diaspora!

http://tvr3.tvr.ro/chitaristul-erlend-krauser-protagonistul-remixului-de-sambata_17671.html

„Un vechi coleg de clasă m-a chemat la o întâlnire la Brebu. Eu încheiasem de mult treaba cu România, îmi şi spuseseră mulţi că n-am ce căuta aici, că o să mă sperii. Dar, până la urmă, am venit şi m-am simţit ca o pasăre liberă. Erau trei zile şi Dixie mi-a făcut cunoştinţă cu Marius Giura, am văzut scena de la Gărâna, unde se ţine festivalul de jazz, iar el mi-a zis sec: «Ştii de când te aştept? De 20 de ani!» Cu un an înainte divorţasem chiar de ziua mea – 19 iulie 2007. Împlineam 49 de ani şi m-am hotărât să-mi cânt propria muzică. Şi am început să pregătesc un concert virtual, pe care să-l cânt de unul singur, cu computere, la căminele de bătrâni care suferă de Alzheimer. Voiam să cânt gratis, am început să programez calculatorul, să-mi fac planuri.“

Cu filmările pentru TVR Internațional, în căutarea muzicii româneşti de aiurea – dacă nu vă sună preţios – am văzut multe locuri pe care e greu să le descrii în cuvinte. În altele, poate mai puţin spectaculoase, m-am simţit deosebit datorită „încărcăturii“ lor istorice. E cazul Hamburgului, locul de unde au erupt Beatles-ii, ca şi acela unde au fugit (şi duşi au fost), în ianuarie 1970, Sideralii… Dar la Hamburg trăieşte şi Erlend Krauser, unul dintre ciracii trecuţi ilegal frontiera

de Nicu Covaci de la Phoenix. Un chitarist care a făcut carieră cu celebra James Last Orchestra (şi cu care mai cântă, dacă are chef, aşadar ca un fel de membru corespondent al Academiei, sau ca un visiting professor). https://www.youtube.com/watch?v=UXq2IFmcRL0 Iar primul meu interviu cu el se întâmpla cu ocazia primei (şi singurei, până în prezent) reveniri în ţară – senzaţionalul concert-recital la „Timişoara Jazz Festival“ din 29 noiembrie 2008, la sala Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu”, respectiv la liceul de muzică absolvit de Erly şi de fratele său Dixie (care l-a şi acompaniat la bas, alături de Doru Apreotesei la claviaturi şi bateristul Stephan Eggert de la James Last Orchestra, pe care se pare că Erlend l-a şi introdus în cunoscutul band).

Decizia concertului celor trei muzicieni români emigraţi (cu siguranţă irepetabil, din mai multe puncte de vedere) nu e singurul fapt dramatic din povestea vieţii chitaristului. După ce l-am intervievat a doua oară (în 2010, la Hamburg), mi-a rămas o altă imagine, aceea a individului care simţea că nu mai poate respira în cutia de difuzoare, la trecerea frontierei. Iar până acolo, o altă decizie… „În primul rând mi-a fost frică! Am părăsit ţara nu din cauza regimului; cântam blues, aveam gagici, bani şi probabil tot ce-mi doream eu atunci. Dar am avut un tată care a vrut să mă facă star al viorii, nu insist prin ce-am trecut. Numai că la 12 ani am auzit două note cântate de Jimi Hendrix – acela a fost momentul care mi-a salvat viaţa, altfel sfârşeam aruncându-mă din tren. Ne-a terorizat şi pe mine şi pe Dixie, a apărut şi în Germania; m-a ameninţat, la fel şi pe Covaci!“

Primul grup în care a cântat Erlend, cu vioara, s-a numit Pro Musica (alături de fratele Dietrich la contrabas şi de Doru Apreotesei la pian). Mai apoi, Krauser cel mare este cooptat în Phoenix, peste visurile sale! Dar o viaţă deloc uşoară, cu o a doua frică! Era în turneu cu Cenaclul Flacăra, cu şase luni înainte de bacalaureat, dar s-a retras pentru a recupera şi a forţa admiterea la Conservator. Un eşec ar fi însemnat armata, pe care pur şi simplu nu o concepea. Vine vara lui 1977 şi cu ea salvarea, când liderul de la Phoenix, deja cetăţean olandez, reuşeşte să treacă fraudulos frontiera cu o parte dintre membri, ascunzându-i în boxele instalaţiei de sunet!

„La un moment dat, nu mai puteam respira, am încercat să mă întorc (se chirceşte pe jos să ne arate, n.a.), am întors genunchii, până n-am mai putut; am crezut că ăla era sfârşitul. Dar n-a fost

aşa, în schimb noi aici am venit la foame; nu se ştie în ţară, dar ajunseserăm aşa de slabi încât stăteam în pat, hibernam ca urşii, ca să nu ameţim de foame. Datori, fără încălzire. Nicu a făcut oricum tot ce se putea, dar pasărea zburase de mult. Ceva concerte, dar pe bani puţini. Mergeam cu Covaci pe câmp, în paltoane, şi culegeam sfeclă. Am zis: «Nicu, fac tot ce pot, dar noi trebuie să ne schimbăm, poate că trupa nu mai merge.» A fost un

conflict, gazda ne-a dat afară, trupa s-a desfiinţat de la sine… dar n-a plecat nimeni din Phoenix.

La 19 ani n-am realizat dezrădăcinarea, ce înseamnă să părăseşti o ţară pentru o alta unde nu ai nicio legătură, nimic. A fost un deceniu în care m-am simţit străin, oriunde mă duceam şi ce făceam. Acum mă simt acasă oriunde aş fi, sunt o frunză care se deschide şi, dacă e vânt, zboară. La 51 de ani am reuşit să trăiesc aproape fără frică. Îţi dai seama la un moment dat că în viaţă nu e necesar să frânezi forţa care te ghidează. Descopăr chestii interesante – fiecare zi e o altă trăire. Mă trezesc de dimineaţă, îi mulţumesc lui Dumnezeu, apoi meditez, fac yoga, studiez două-trei ore la chitară.“

Fără viitor cu proiectul lui Nicolae Covaci, Transsylvania Phoenix, Erlend s-a mutat cu Mony Bordeianu, primul solist al grupului, plecat cu şapte ani înainte în America, dar venit în Germania la semnalul liderului. Apoi a pornit la drum cu Madhouse, un trio alcătuit cu basistul Ioji Kappl şi cu bateristul Ovidiu Lipan Ţăndărică. Se părea că o altă pasăre Phoenix renăscuse, din flori! Dar n-au fost decât două discuri şi ceva concerte, apoi scuturarea de cenuşă a continuat neabătut, cu o barcă sau cu alta. Corăbiile nu i s-au mai înecat, ba dimpotrivă, au prins aripi! După mai multe discuri cu grupul Lake, în care a activat de altfel şi basistul Ioji Kappl, apoi Rotamund, chitaristul a pornit şi o carieră discografică solistică, unele melodii vibrând încă româneşte!

„Flight of the Phoenix“ https://www.youtube.com/watch?v=3iOEJP2fdVc

„Dacă vrei să fii independent cu ceea ce iese din tine, trebuie să fii tu şi solist vocal. Aveam două melodii de un single, solistul a zis că nu poate să cânte ce-i scrisesem. De la ele plecând, am reuşit un prim album – «Ambrosia» – cu muzică fără cuvinte, iar din acel moment am intrat şi în muzica de film. Ăla a fost semnalul că sunt pe drumul bun. Altfel, eram sărac ca un şoarec, îmi ţineam soţia şi copilul mic într-o locuinţă foarte ieftină… Am mai scos încă şase discuri în 25 de ani, nu e mult… https://www.youtube.com/watch?v=BvgcZ8z9FQI Apoi a apărut bătrânul James Last, m-a văzut cu această muzică de film (…) Folclorul nu e ceva dorit la mine în cap. Mie aşa îmi vin ideile – sunt vizitat de câte una, o prind. Dacă am în cap un sunet de taragot sau de cimpoi, asta e! Piesele mele sunt ca tablourile: pictez o imagine de exprimat, după aceea improvizez în acea atmosferă a temei. Vă arăt şi cum – iată melodia care se va intitula «Timişoara» pe următorul disc… Dar n-a fost mereu aşa. În trecut, ani de zile am trăit sus, în creier, dar de vreo doi-trei ani trăiesc aici, nu mai dau importanţă gândurilor, aici e puterea noastră, hara.“ https://www.youtube.com/watch?v=zxoEP9IIVCo

Ce-i drept, la începutul verii l-am găsit pe Erly singur, împăcat cu sine. Cu venirea timpului frumos pleacă cu camioneta pe care şi-a transformat-o în rulotă pe Elba. Joacă golf, revine după o săptămână să-şi schimbe lucrurile. „La mine n-a funcţionat viaţa normală, cu soţie, familie şi aşa mai departe, dar am un copil, acum mare. După ce l-am văzut pe drumul său, am luat-o şi eu pe calea mea. Îl cheamă Roman, are 27 de ani, e la rândul său tată al unui copil de trei ani (se întâmpla în 2010, n.a.). Nu e departe de muzică, pe discul al şaselea mi-a programat la piesa «Imagine» tobele – să sune ca negativele hip-hop de la Beyonce –, şi a făcut-o foarte bine; pe discul nou a mai lucrat una sau două piese la tobe. Spre rap e şi cariera lui (ca solist vocal), are discuri, colaborări, dar în ultimul timp s-a plictisit şi s-a apucat de speed metal, ceva foarte tare şi repede.“

Cum spunea mai sus, Erlend a avut de trecut peste dublul şoc generat de momentul în care a pierdut ambele femei din viaţa sa – încheierea divorţului, urmată de părăsirea de către cea de a doua, care îşi dorea şi ea un copil. Dar nu rămăsese singur, ci cu muzica sa. Şi-a digitalizat toată zestrea de melodii şi le-a băgat într-un computer care să-l poată acompania. Putea astfel să cânte singur, să dea mai departe din darul pe care-l primise – oamenilor bătrâni din azile. În acel moment a venit propunerea concertului de la Timişoara. „După o săptămână de repetiţii, n-a fost deloc uşor. Dar pe mine m-a interesat să cânt, chiar şi pe gratis, dacă oamenii sunt interesaţi de muzica mea; nu mai aştept nimic altceva de la viaţă, vreau să-mi fac treaba. Dacă nu, cânt acasă pentru mine. N-am crezut că se va întâmpla acest concert, a fost o minune.“ https://www.youtube.com/watch?v=_8ikDdNitto

Din păcate, acelaşi organizator nu a mai putut să-i ofere şi un turneu în România, ce-i drept foarte complicat tehnic. Erlend a continuat să compună, ba, mai mult, cu un prieten a realizat şi un film al revenirii la Timişoara, pe care tot românii l-ar înţelege cel mai bine. În 2010 a lansat „it“ (CD şi DVD), iar pe youtube face furori cu un film de prezentare a unui amplificator de chitară nou (pe stil vechi), dar de fapt contează ce cântă acolo, pentru mine năucitor de frumos! https://www.youtube.com/watch?v=zhFZeEk1ukU (Demo Kemper Amp), https://www.youtube.com/watch?v=t7WCjiCqea8 (Demo LeoSounds Pickups)

Între timp i-a apărut CD-ul „it“, eu aștept DVD-ul „Journey to Here and Now“, de pe care mi-am permis să-i împrumut primul şi ultimul cadru pentru emisiunea – portret (care va fi redifuzată de TVR 3 în toamna aceasta), mai cu seamă că începea cu un citat din Jim Morrison şi The Doors („Raiders on the Storm“) şi sfârşea cu un altul din Mihai Eminescu avertizând asupra pierderii urmelor şi prin urmare a uitării numelor. http://erlendkrauser.de/trailor-journey-to-here-and-now-from-the-cd-it/

Doru Rocker Ionescu

adaptare după „Povești cu cântec din diaspora.

100 de români și aventurile lor muzicale” (ed. ArtPrint, 2014)

foto: arhiva personală, Alex Daneș

PS: ERLEND KRAUSER – „The voice within“ https://www.youtube.com/watch?v=KOqCx8f4gPo

JAMES LAST ORCHESTRA – „Hurt“ https://www.youtube.com/watch?v=vybPP7Yjzx4

FOLLOW US ON:
Nemuritorul JANCY KO
La mulți f-ani, PET

office@alterculturo.com

Rate This Article: