Saturday, Oct 21, 2017
HomeÎn curând, în jurul lumii ... româneștiDAN IONESCU – concert și workshop la Bucharest Jazz Festival!

DAN IONESCU – concert și workshop la Bucharest Jazz Festival!

DAN IONESCU (Canada) - post scriptum la TVR 3

După poate 20 de ani, marele chitarist timișorean (cel care a făcut trecerea – în jazz – de la generația de aur a unui Radu Goldiș la cea actuală a lui Sorin Romanescu) a venit la București, pentru un concert cu cvartetul său (22 sep 2016, Piața George Enescu) și un workshop, împreună cu pianistul David Restivo (23 sep, Hanul Gabroveni), cu titlul „Jazz beyond Lingua Franca”. Articolul de mai jos, publicat cu ocazia dublului eveniment, este însoțit acum și de portretul video care se difuzează la TVR 3, duminică 29 ianuarie 2017 (emisiunea „Remix”). http://tvr3.tvr.ro/duminica-la-remix-pove-ti-de-via-a-cu-cantec-de-peste-ocean_18804.html

„Am încercat să trimit de două ori casete demonstrative la şcoli americane de jazz, înainte de ’89. La un moment dat, m-au acceptat şi mi-au trimis o scrisoare. A trebuit să merg la Securitate cu documentele. Era un ghişeu cu fereastră, unde am fost întrebat cu nedumerire: «Pe cine vrei să inviţi?» «Nu – i-am spus ofiţerului – eu sunt cel invitat!» La care respectivul a râs, mi-a închis fereastra în nas fără să zică nimic şi a plecat. Aveam 20 şi ceva de ani, n-am înţeles nimic, dar acasă taică-meu mi-a confirmat ceea ce-mi dăduse de înţeles securistul: «Ce-ai făcut, tu nu ştii unde trăieşti? Las-o baltă!»“

El este Dan Ionescu din Timişoara, pe care nu numai eu îl consider cel mai bun chitarist român de jazz în anii ’80 – ’90 şi care a cântat cu mai toți marii instrumentiști români ai genului. A căutat să se perfecționeze permanent, dar declinul scenei de profil după 1989 l-a obligat în cele din urmă să emigreze. Şi-a relansat cariera în Canada, astfel că, în iunie 2013, când l-am vizitat la Thornhill (Great Toronto Area), înregistra al nouălea disc. Are doi fii, Tom şi Gil, ambii absolvenți ai unor academii de muzică, cu care am fost norocos să-l filmez în plin concert, lângă Toronto, într-o casă românească, plină de români dar și canadieni.

„Am tot schimbat de mic – prin voința mamei mele – mai multe instrumente, până să mă opresc la ceea ce am crezut atunci că-mi plăcea – chitara. Acasă aveam ceva colecţie de discuri, dar rar se asculta jazz. În schimb, tatălui meu îi plăcea de Radu Goldiş, de chitaristul de jazz pe care m-a dus să-l văd personal la festivalul de jazz de la Sibiu. A cântat cu Johnny  şi mi s-a părut uriaş – de atunci asta am vrut să fac şi eu! Apoi am tot avut norocul să cânt cu oameni mai mari, de la care am avut ce învăţa, începând cu o trupă de dixieland, la care am dat concurs şi am intrat, după ce tata mi-a cumpărat de urgenţă un banjo din Ungaria.“

La Sibiu avea să revină, în concursul debutanţilor, apoi alături de consacraţi. Iar instrumentişti timişoreni buni tot răsăriseră: mai întâi cei apropiaţi de vârsta sa precum Johnny Bota, Puiu Minda, Ștefan Inczedi, Doru Apreotesei și grupul Post Scriptum. Din generația anterioară titratul baterist Eugen Gondi şi suflătorul Liviu Butoi. A urcat în ierarhii şi a devenit titularul grupului Crepuscul. A fost premiat la Sibiu, a sosit și la București. Până la Opus 4 (trupa cu invitat de onoare Dan Mândrilă) n-a fost decât un… acord; a ajuns în gaşcă şi cu Mircea Tiberian, și cu ceilalți lupi de-un leat optzecist cu el… până într-un final, când colaborase cu toți jazzmanii. OPUS 4 la Sibiu (1989): https://www.youtube.com/watch?v=Fb5Pnb1DEyk

Disc Johnny Răducanu: https://www.youtube.com/watch?v=_OrQY189LSU

„Festivalurile erau bune de cântat, dar până la urmă limitate. La fel şi oamenii, iar când trupele nu mai rezistau din lipsă de ceva nou, se amestecau, apăreau tot soiul de colaborări. Te trezeai că mergi s-o acompaniezi pe Aura şi în tren te întâlneai cu alţii care aveau trupă cu Mândrilă sau cu Marius Popp. În ultimii ani ’80, mai făceam naveta asta doar cu Mişi Farcaş, apoi m-am trezit singur! Şi tot aşa, de nici nu mai ştiam unde stau, la Bucureşti sau la Timişoara? A venit apoi Revoluţia, când toată lumea a sperat la altceva. Dar după câţiva ani mi-am dat seama că aşteptasem deja prea mult. Iar eu aveam un mare complex: că nu exista o şcoală, că nu se studia chitara la Conservator.“

Așadar, Dan a tânjit timp de decenii după o şcoală specializată în jazz. Iar ceea ce nu i-a reuşit înainte de ’89 – să plece la o universitate din Minnesotta – s-a întâmplat după Revoluţia Română, când în 1991 a fost admis la celebrul institut Berklee de la Boston. Numai că nu a găsit deloc ceea ce visase. „Eram pe drumul cel bun, clar, am plătit şcoala pe un an, când am ajuns la Boston am aflat şi de chiria de 700 de dolari şi… aşa mai departe. Ori eu le studiasem deja manualele din scoarţă în scoarţă, cu vreo zece ani înainte, iar când mi-am cunoscut şi colegii, puştani care exersau game… m-am întrebat ce caut eu acolo. Asta după ce consulul american, atunci când mi-a dat viza, mi-a promis că dacă am de gând să rămân nu va da drumul niciodată familiei mele!

Punând cap la cap totul, mi-a revenit imaginea plecării de pe aeroport, cu cei doi copii mici ai mei care întrebau unde pleacă tata. Şi m-am întors!“

https://www.youtube.com/watch?v=vfl3fpit30E Dan încearcă în România ceva mai actual, cum i se sugerase – grupul Electric Version. Încearcă să devină asistent la Conservator, dar e străin de oraş, după cum nici în business n-a fost tare vreodată, ori în organizare. În ’95 – ’96 ajunge la capătul răbdărilor, îşi dă seama că nu mai are nimic de pierdut… şi pleacă! În fond, ce putea fi mai greu decât în Bucureşti sau în America? Canada părea mai aproape ca Australia. Soţia – profesoară de franceză – s-a adaptat pe dată (dar a avut de luptat să se recalifice ani buni, pentru un full-job). Iar Dan, numai ce a ajuns în Toronto (era Revelionul 1997) şi s-a trezit cu un telefon de la Aura Urziceanu, stabilită de mult acolo, de altfel şi singura pe care o cunoştea dintre români: „Eşti liber de Anul Nou?“ Ce să răspundă, că nici nu ştia unde va locui… „Hai să cântăm, nu vrei un job?“

Apoi, în stilul său de om cu probleme de funcţionare în social (Dan dixit), şi-a inventat el job-uri, în stilu-i caracteristic: „Îmi place să fac altceva decât ceilalţi, nu să fiu a cincea roată la căruţă; să-mi fac treaba, să inovez mici lucruri. De ce m-am apucat de cântat? Că doar nu să mă placă fetele, cum spun alţii… De asta te-am invitat la micul nostru concert; cum zicea şi Coltrane: «Ce am de spus e în cântare!» Şi uite că, de norocos ce sunt, am mereu de lucru. Am handicapul că nu pot cânta rock, dar mă descurc şi în clasic, şi în samba, muzică braziliană, jazz de la dixieland… Mâine cânt în duo cu o violoncelistă, apoi cu un trio, poimâine sunt cu un cvartet. Alţi instrumentişti, altă chitară, alt repertoriu. Am 400 de standarde, dar şi oameni foarte buni.“ https://www.youtube.com/watch?v=bqNejp_gQdg

https://www.youtube.com/watch?v=YrnWRKXQjeM&list=PLES7YoNUxidGkDnlzrZURCniwoPcRf6Y7 În Canada, acțiunile lui Ionescu (exclusiv muzicale, mai e cazul să precizez?) s-au diversificat și multiplicat. Acum doi – trei ani înregistra al nouălea disc. Cum spuneam, fiii săi, Gil și Tom (de urmărit trupa acestuia, Jane‘s Party) sunt absolvenți ai unor academii de muzică. La ora filmării, Dan prezenta un program cu valențe cultural-educative la o petrecere românească privată din Toronto, un proiect la care ține la fel de mult ca la grupurile formate cu marii jazzmani. Noi am prins o repriză în care a trecut – cu explicaţii între melodii – printr-o istorie a muzicii braziliene, apoi am ascultat şi piese populare canadiene şi americane. Altă dată a propus alte teme – măsuri compuse din Balcani, în care a înglobat până şi o partitură otomană de la Cantemir transcriere, şi tot aşa până la Sting. La început veneau 30 de oameni, acum sar de 80 de persoane, care sunt numai ochi şi urechi.“ https://www.youtube.com/watch?v=wyo5tmDHups

https://www.youtube.com/watch?v=-9PtGfAGXmc Cum era de așteptat, casa lui Dan din Thornhill respiră muzică prin toți porii, dar cu prea puține dovezi privind cariera sa, care s-a desfășurat până în Țara Soarelui Răsare. Cu o altă ocazie ar merita prezentată măcar una dintre chitarele construite de el însuși. „Când cei doi băieţi ai mei au absolvit universităţile – adică au făcut ceea ce eu mi-am dorit toată viaţa şi n-am reuşit – le-am zis să bem. Dar nu singuri, ci să organizăm un show

chiar la noi acasă. La etaj, am tăiat cablul de la televizor şi am instalat un reflector, nevastă-mea a propus să dărâmăm şi un zid ca să fie mai mult loc, am invitat 15 – 16 prieteni români şi canadieni (iar cu două zile înainte ne-am dat seama că lista crescuse la 43 de doritori)… A ieşit extra, un program pe cinste, cu recitaluri ale fiecăruia dintre băieţi, dar şi cu trupa reunită; ce mai, great job! Clar, trebuie să reedităm, am o idee cu o muzică tradiţională africană – din Ghana, din Senegal, avem de lucru la orchestraţii.“

https://www.youtube.com/watch?v=Dp_5QGYxyh8 Prea rar văzut pe scenele românești în ultimii 20 de ani, de urmărit atât conferința sa la festivalul de jazz bucureștean, cât și – mai cu seamă – eventuala sa prezență pe vreun afiș timișorean din această perioadă! https://www.youtube.com/watch?v=sXj0mGluzHE

Doru Ionescu

Adaptare după „Povești cu cântec din diaspora.

100 de români și aventurile lor muzicale” (ArtPrint, 2014)

Galerie foto – arhiva personală

Din 2015, TVR 3 (re)difuzează portrete ale unor trupe și muzicieni pop-rock-folk-jazz, din țară și din diaspora, în fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 22.00, sub egida Remix! Lista completă a linkurilor către emisiunile deja difuzate, care se pot viziona online pe site-ul TVR:

http://tvr3.tvr.ro/emisiuni/remix_14038.html#articole

FOLLOW US ON:
ION BACIU JR - un se
The Preferred Disser

office@alterculturo.com

Rate This Article: