Sunday, Nov 19, 2017
HomeScripta manent MRACA-TE-NA – trei silabe rock din diaspora

CA-TE-NA – trei silabe rock din diaspora

CATENA - trei silabe rock din diaspora

CATENA – o trupă pop-rock feminină 100% care a uimit lumea muzicală românească în anii ’70, dar ale cărei componente au fost nevoite să părăsească țara începând cu 1977. Trei dintre ele au continuat să cânte cu succes până în zilele noastre. Filmate de Doru Ionescu pentru TVR Internațional în 2010 – 2012, poveștile feteler-rock au născut o emisiune – separată – Remix, la TVR CULTURAL, redifuzată la TVR 3 în 2016: http://tvr3.tvr.ro/rock-feminin-la-remix-grupul-catena-duminica-la-tvr-3_17378.html

În 2017, noua serie Remix cu portrete din diaspora a repus în pagină povestea Păuniței Ionescu: http://tvr3.tvr.ro/remix-de-1-ianuarie-cu-pauni-a-ionescu-i-mircea-tudoran_18651.html

Încă o poveste cu cântec, aceea a Ancăi Vijan Graterol, este difuzată pe 11 martie, ora 22.00, tot la TVR3: http://tvr3.tvr.ro/remixul-de-sambata-spune-pove-ti-cu-cantec-de-genul-feminin_19073.html

ANCA VIJAN (Hannover)

Chitaristă şi solistă, lideră a grupului rock feminin Catena din Bucureşti, pe Anca Vijan am cunoscut-o la Costineşti, în 2006, atunci când filmam festivalul Folk You! Păstrez într-o arhivă sentimentală momentul când a urcat pe scenă, alături de vechii săi prieteni Nicolae Covaci şi Florian Pittiş, şi a cântat împreună cu ei „În umbra marelui URSS“… Iar în 2010 ne-am revăzut în fieful ei, la Hanovra; ne-aştepta – cum altfel – la o berărie… şi abia a doua zi i-am luat doritul interviu. Rockeriţa din alt ev rămăsese la fel de dezinvoltă, sinceră şi zglobie după 33 de ani trăiţi în Germania, aşadar mai mulţi decât copilăria, adolescenţa şi tinereţea petrecute pe Dâmboviţa. Aveam o singură melodie descoperită în arhivă… şi totuşi ce selecţie dură a trebuit să operez între atâtea cântece, în fapt într-o viaţă întreagă dedicată muzicii rock!

„De la 13 ani eu am avut o idee fixă – chitară şi trupă! Cu Beatles şi Stones la început, apoi cu perioada progresivă, hard rock şi aşa mai departe. La început nu ne-a fost uşor, deşi am primit ajutor de la ai noştri – de exemplu de la Aurel Gherghel. Însă la început publicul se uita ciudat. Ne venise ideea să ne coasem jos, adică să ne operăm, să fim cât mai apropiate de băieţii care cântau. Eram ţăcănite rău – umblam desculţe, eram hippie, Lidia îşi legase în păr panglicuţe tricolore – aşa ne-au dat afară din TVR, iar pe Petre Magdin l-au oprit de la emisiuni.“

Cele patru evangheliste întru rock au fost Anca Vijan, Lidia Creangă la tobe, Ortansa Păun la saxofon şi flaut şi basista Emilia Cârstoiu (decedată în 2009). Au avut o perioadă de un an cu solista Păuniţa Ionescu şi o alta cu basista Vivi Iancu (ex Venus, cealaltă trupă de fete). Peste decenii, fetele au colecţionat numeroase dovezi ale trecerii lor prin muzica românească – fotografii, afişe, articole şi topuri din presa scrisă. Piesa din arhiva TVR este „Dorinţa“, aceeaşi care le-a apărut pe o culegere de trupe rock. Dar altfel, fetele au cântat în sute de concerte, de la cluburi underground până pe scena Sălii Palatului.

Din păcate, iţele încep să se încurce. În iarna ’73 – ’74, Anca (Graterol) pleacă în luna de miere în patria soţului, în Venezuela. Ortansa se alătură unei trupe de lăutari. În vara următoare, Catenele cântă în premieră pe litoral, cu atestate provizorii, la barul „Orient” din Mamaia. Din păcate, Henry Graterol, soţul Ancăi, are o altercaţie generată de pletele sale, în urma căreia ajunge la Miliţie. Nu mai poate îndura situaţia şi vrea să se întoarcă acasă, la Caracas. Anca are de ales între bărbat şi fete şi… alege rockul! De pe urma altor cântări la mare, rockeriţele au fost la un moment dat arestate – episodul este povestit pe larg de Lidia – pentru relaţii cu cetăţenii străini (în fapt, colegii venezueleni ai soţului). Fireşte, deranjaseră prin muzica lor liberă, asta le-a fost şi salvarea atunci când a aflat Adrian Păunescu.

„Voiam toate să plecăm, nu ne lăsau, unele nu primeau viză, iar în ţară nu se mai putea cânta. După cutremur eu eram cam zdruncinată, doctorul mi-a zis să schimb aerul; eu mă căsătorisem cu un student venezuelean (Graterol) şi puteam pleca oricând… şi m-am dus în America. Nu mi-a plăcut ce se întâmpla acolo, am revenit în Europa. M-am întâlnit cu Nicu Covaci şi colegii fugiţi, am stat un an cu ei, le-am adus şi pe fete prin căsătorii de convenienţă, să poată ieşi din ţară legal. Ortansa e de atunci aici, Lidiei nu i-a plăcut şi a şters-o în România.“

Anca rămâne cu Phoenix la Bramsche, dar nu cântă cu ei. Încearcă să formeze un grup feminin, cu speranţa să le aducă şi pe colege. Nu găseşte instrumentiste în Germania, dar convinge câţiva băieţi. În grupul Palace, ea face legea. L-a lăsat baltă când au venit fetele, dar n-au apucat decât să repete. Pleacă la Hanovra. „În patru ani m-am stabilit aici, am făcut trupă cu Ortansa şi i-am zis chiar Catena. Băieţii mi-au acceptat compoziţiile şi chiar le-au cântat cu plăcere. Următorul proiect a fost Rosy Vista, prima trupă de fete din Germania! Mergeam pe preluări, ne-am bucurat de mare succes. Am cântat cu alte trupe de la casa de discuri cu care semnasem, care erau în revenire de formă – Uriah Heep, Joe Cocker, Manfred Mann şi încă multe altele. Din păcate, producătorul nostru era foarte strict şi, în afară de trei turnee şi câteva concerte, nu ne-a lăsat să cântăm în altă parte, trebuia păstrat standing-ul…“

Şi ce rock cântau fetele, am văzut cu ochii mei pe casetele Ancăi, am şi difuzat câte ceva prin emisiuni. Anca locuieşte la etajul unui imobil care are la parter studioul de înregistrări „Frida Park“. Acesta este bârlogul în jurul căruia a făcut şi a desfăcut trupe, dar şi prin care au trecut să înregistreze nume grele ale rockului mondial. Din păcate, când se pregătea să plece în turneu cu Scorpions în State, solista s-a îmbolnăvit grav şi… asta a fost. Dar nu s-a plictisit, figurând în mai multe găşti – Citron, Moulin Rouge, din nou Catena

Lidia era la Hanovra, atunci când Păuniţa Ionescu se învârtea prin Germania după ceva instrumente. S-au întâlnit, au zis să tragă şi o cântare în amintirea Catenei… Treaba a devenit serioasă, pe Ortansa au pus-o să înveţe basul. Şi au început repetiţiile. S-au numit Big Mama & the Kids; după câteva repetiţii şi piese, apăreau deja la televiziune. Le-a luat o mare firmă de lângă Hamburg, le-a ţinut trei săptămâni în studio… dar s-a spart gaşca: Lidia, în stilu-i caracteristic, n-a stat mult, iar ele au semnat un contract pentru un turneu de cluburi. Numai că Păuniţa nu mai avea acea vervă, voia să încerce altceva. Anca a fost alături de primul concert Phoenix în România liberă, din iunie 1991, când a cântat cu Ortansa alături de haiduci.

„Am mai demarat un proiect, Purple Pirats (aşadar preluări Deep Purple, în care eram specialistă!) şi am tras chiar un album, din păcate neapărut. De prin 2001, mai toate fostele trupe cu care am cântat au început să fie din nou căutate! Inclusiv un proiect de cover-uri, Rosy Sista, cu fete! Era gata să vin în România, mă contactaseră unii, dar nu mă întreba cine. Se preconiza chiar un festival cu multe găşti din vremea noastră şi cele mai noi.“ Foarte important, din 2000 n-a mai tras singură la căruţă – s-a lipit de Osssy Pfeiffer, solist şi poliinstrumentist, cu care împarte ambele etaje ale casei!

„La noi vin trupele noi – pentru că în Germania toată lumea este rock, cu plete, chitare. Le dăm lecţii, am inovat un sistem în care, după ce studiază fiecare la instrumentul lui, face rocada pe celelalte instrumente, câte 10 minute. Astfel, au o altă privire asupra a tot ceea ce se cheamă trupă – şi sunt multe, e concurenţă nu glumă! De asemenea, îi învăţăm să înregistreze… Altfel, cântăm oriunde suntem chemaţi, Moulin Rouge e o trupă cunoscută în toată zona, când poate, Păuniţa Ionescu mai vine şi ea. În rest produc, imprim, descopăr şi antrenez trupe. Osssy e jumătatea mea, tot ce facem e muncă de echipă, ne influenţăm reciproc. Iată aici nişte melodii mai noi de-ale noastre, dar şi vechea «Opatina» (că aşa se numea de fapt «Dorinţa») refăcută. Poate le aude cineva şi ne-o invita să mai cântăm o dată în România, noi suntem pregătiţi!“

LIDIA CREANGĂ (California)

„România nu este cea pe care am sperat să o găsesc eu după 20 de ani. Mă întorc doar când am treabă, atunci când mă atrage actul de cultură. Când strâng bani de încă o operă rock, vin în ţară. Apoi plec obosită şi supărată. În America e ca-n rai, doar că plăteşti taxe. Pentru mine e convenabil. Şi în California oamenii au probleme, dar îţi zâmbesc pe stradă… şi n-or fi toţi fumaţi. Iar acolo, în Haight Ashbury, timpul pare că a încremenit, e la fel ca în 1968, când cu mişcarea hippie. Nu sunt de-a lor, nici de ţară nu mai aparţin. Numai un emigrant înţelege sentimentul ăsta. Abia aştept să cobor din avion şi să-mi zică vameşul zâmbind: «Welcome home!»“

Era prin 1971 şi aflase de la un coleg de clasă de Anca Vijan; a căutat-o până la urmă acasă, iar de cum s-au văzut s-au îmbrăţişat şi au început să repete. A rămas corigentă la Chimie, a pierdut şi anul până la urmă, dar Anca s-a supărat; de-acolo şi-au luat numele, din chimie – catena înseamnă lanţ… Bântuiau cluburile şi-i rugau pe băieţi să le lase să cânte şi ele, măcar o piesă. Ea este Lidia Creangă, baterista celebrului grup rock feminin Catena. După 1977, a tot încercat să se aclimatizeze cu Germania, alături de fostele sale colege. Nu a reuşit. În schimb, trăieşte de un deceniu acolo unde şi-a dorit de fapt să ajungă de când se ştie, în vecinătatea leagănului mişcării hippie. Nu mai cântă decât ocazional în noua sa ţară, dar atunci când se întoarce în România, viaţa îi revine la acelaşi ritm alert care i-a marcat tinereţea – rock!

„Eram la liceu, la pian, Anca voia să găsească o pianistă. Avea toboşară, dar nu era bună. După primele repetiţii, când am cântat «In-A-Gadda-Da-Vida» am simţit că tobele mă reprezintă şi că-mi puteam exprima cu ele toată supărarea mea. Asta a fost. Aveam talent şi ritm de la natură, restul a venit de la sine. La început îmi desluşea partitura Anca, ascultând melodiile. Apoi mă duceam la băieţi, că eram tupeistă, şi le dădeam bani de bere ca să-mi mai arate şi mie ceva. Până am ajuns la Ţăndărică, omul care mi-a descoperit la rândul lui multe secrete. Ultimul meu profesor a fost Ovidiu Lipan.“

https://www.youtube.com/watch?v=SHVB8SuNkUc

Au mai avut şi un side-project (tot feminin), Madix, în iarna ’71 – ’72. Dar la o cântare au văzut-o ceva profesori de la Conservator, aşa că i-au dat ultimatum: ori şcoală, ori rock. N-a mai aşteptat să o dea afară, a plecat ea singură. „Long live rock’n’roll!“ Ca să poată chiuli „motivat“, Lidia a fost în plus şi secretară UTC pe an, de unde şi absenţa oricărui regret! În rest, repetiţii şi concerte Catena, fete într-o lume a băieţilor. Dar s-au impus şi au fost tratate egal, cu respect. În articol, profilul aventurii rock a fetelor transpare şi din coloanele alăturate, aici alte câteva aventuri. Întru muzică!

Una – cu accente dramatice serioase – s-a petrecut la Urziceni, la un concert în timpul căruia Lidia a avortat (gemeni, dacă mai contează). „Trebuia să scap de sarcină, iar oficial era caz penal. Prietenul meu m-a ajutat cu leacuri băbeşti; se pornise calvarul şi aveam concert. Fetele m-au ameţit cu ţuică fiartă, ca să nu simt durerea. Ştiu că de-abia m-am târât pe scenă… N-am putut să termin concertul, că mă luase cu leşin, şi am plecat pe neaş­teptate de la tobe. Au găsit pe loc un alt toboşar, chiar în sală. Pe mine m-a îngrijit un medic, care apoi a ţinut secretul.“

Viaţa trupei se înăspreşte, la Revelionul 1976 fetele cântă pe mâncare. Litoralul rămăsese singurul loc unde se mai putea cânta cât de cât. Şi acolo însă, existau deja agenţi care controlau toate terasele şi restaurantele pentru a-i vâna pe cei care călcau decretul. Dacă te prindeau cântând în engleză, plecai imediat de pe li­to­ral şi erai pe lista neagră a cenzurii. Căsătorită cu un student străin, Anca le sfătuieşte şi pe colege să găsească câte un soţ de convenienţă, care să le scoată din ţară. La restaurant, Lidia este admirată de un cetăţean german. Îl acostează, îi explică de-a fir a păr că vrea să plece cu Catena dincolo… „Will you marry me?“ Omul e de acord şi se duce la Ambasada RFG s-o peţească, adică să depună cererea de căsătorie, conform protocolului comunist, către statul român. Numai că, în aceeaşi seară, fetele sunt arestate.

„Apare Harald, neamţul meu, vesel nevoie mare pentru ce chestie ţeapănă avea el să facă: urma să se însoare cu mine şi să mă salveze de comunism. Treaba e că Harald era un hippie convins, făcuse demonstraţii împotriva războiului din Vietnam, luase şi bătaie de la poliţie, iar însuratul cu mine era pentru el o mare faptă de eroism în virtutea principiilor hippy, în care libertatea era pe primul plan. L-am luat eu de-o parte şi i-am zis: «Măi băiatule, ia-o uşor, deo­camdată fetele sunt la miliţie; nu ştiu de ce, dar trebuie să merg şi eu.»“

Lidia este pusă să scrie o declaraţie cu ce-a făcut în ultimele 24 de ore, apoi obligată: „Declară că ai întreţinut relaţii sexuale cu străinii în vederea obţinerii de avantaje materiale, articolul 21, alineat B!“ Refuzând, este pălmuită. Şi dusă a fost… direct la redacţia revistei „Flacăra“, la Adrian Păunescu. Acesta le-a eliberat pe fete, care s-au întors să cânte, dar nu mai mult de o săptămână. În august, Anca urma să plece la soţ în America. „Ortansa îşi găsise să cânte cu Roata, eu pe unde apucam, chiar şi cu lăutari. Muzi­can­ţii plecau pe rupte din ţară, mai ales după fuga phoenicşilor. Vorba lui Covaci: «Ro­mânul când pleacă de-acasă nu se mai poate opri!»“

În octombrie 1979, reuşeşte să dispară prin căsătoria ticluită în urmă cu doi ani, la mare. În Germania, Lidia nu se simte bine, dar nici spre America dorită n-are cale liberă. „După două luni, am primit ajutor de şomaj 1.400 de mărci, cam 700 pe lună. Pe vremea aceea încă se mai acorda aşa ceva pentru «auslanderi», cum ne numeam toţi cei veniţi din blocul de Est.“ Până la urmă, pleacă pe furiş în România. O revizitează pe Anca în ’83, după care, în ’87, pleacă din nou pentru a se recăsători, spre a putea să circule liberă! În 1990, Lidia cântă cu Secret într-un turneu în Franța, apoi fetele se reunesc la Hanovra ca să reia activitatea de grup. La rândul ei, Păuniţa sare din barcă, aşa că şi proiectul cade.

„Visul meu de 40 de ani este setul ăsta de tobe, Ludwig, din lemn… Cum am ajuns la el? Prin net, trei ani, noapte de noapte. Stăteam pe un site gratuit, pe care am întâlnit tot felul de indivizi care voiau neveste. Eu aveam nevoie de bărbat californian din Height Ashbury, San Francisco, eventual cu păr mare, să aibă gândirea mea.“ În 2002, Lidia se afla la prietena sa de-o viaţă, la Hanovra. Aşa a filmat-o pe Anca pentru „Remix“, emisiunea mea despre rockul feminin. Este momentul când îl cunoaşte pe net pe Bruce Rich, un fost adept hippie care trăia în California, corespunzând întocmai portretului robot al alesului ei! „L-am întâlnit virtual în mai, când mi-a trimis şi un bilet de avion. Am plecat la Santa Cruz, ne-am cunoscut mai bine şi am hotărât să ne căsătorim pe 11 septembrie, din compasiune pentru victimele terorismului. Iar când m-a întrebat ce cadou de nuntă îmi doresc, i-am arătat aceste tobe. Şi gata!“

PĂUNIŢA IONESCU (Hannover)

„Am venit cu primul soţ şi cu fata mea care face, iată, 26 de ani şi studiază istorie şi filosofie la universitate în Hanovra, m-am despărţit de primul bărbat după 20 de ani şi m-am recăsătorit cu actualul meu soţ, care e cu 20 de ani mai tânăr, este inginer de sunet, avem un studio, o firmă adică, o ducem binişor. Sunt mândră de bărbatul meu aşa că, dragele mele colege, dacă puteţi, faceţi la fel!“

Aceasta era Păuniţa Ionescu în 2010, pe care am întâlnit-o datorită fostei colege de trupă rock, Anca Vijan de la Catena, stabilită tot la Hanovra. Când au ocazia, cele două doamne ale pop-rockului românesc mai cântă împreună la câte un festival din zonă. De altfel, şi la începuturile marii soliste s-a întâmplat aşijderea… Era la mare, într-un camping, când s-a întâlnit cu chitarista Anca şi celelalte „catene“ şi au început să fredoneze laolaltă printre corturi. În toamnă, s-au revăzut în Bucureşti şi au continuat împreună vreun an; în Germania povestea cu cântec avea să se prelungească…

„Părinţii mei au cântat, am crescut cu muzică în casă, sora mea a şi făcut Conservatorul, eu nu… În 1974 n-am mai cântat cu fetele, pentru că mi-am dat seama că vreau să fiu solistă independentă, să pot cânta orice, oricum, oricând. În viaţă, dacă nu-ţi vezi interesele, plăteşti. Iar pe drumul meu separat m-am întâlnit cu Cornel Constantiniu, Petre Geambaşu, Dan Spătaru, Lucky Marinescu, Dorin Anastasiu, toţi colegi la teatrul «Ion Vasilescu». Aş fi vrut să cânt mai mult în engleză, la care vocea mea se preta mai bine, ca şi acum. Dar când a apărut legea (iar eu eram în turneu cu formaţia Progresiv TM) am fost interzisă – mi s-a luat atestatul şi şase luni n-am avut voie să cânt.“

Bucureştiul anilor ’70, când încă se mai putea câştiga o pâine din muzică. Oricum ar da-o, Păuniţa este în amintirile celor mai mulţi melomani şi cronicari tot ca vocea de aur de la Catena. Dar a avut succes şi solo – cu melodia „Pe o rază de lumină“ a ajuns pe primul loc în topul revistei „Săptămâna“, în 1975. Anul următor câştiga Trofeul de Argint la Festivalul Internaţional de la Gottwaldow, în Cehoslovacia. Înregistrează preluări din standarde pop, apare pe culegeri discografice, îi este editat şi un disc single personal. Turnee în URSS, Germania, Israel, Kuweit, filmări muzicale alături de Karel Gott. Mai puţin în România, unde devine vedeta cluburilor de noapte bucureştene. Însă în decembrie 1989, în timpul Revoluţiei Române, hotărăşte brusc să plece din ţară, aşa cum nu gândise până atunci!

„Când am încercat să cânt gospel – trăia Mihalea de la grupul Song – se întâmpla la Sala Palatului şi a venit tovarăşul Hegheduş de la Cultură, care m-a întrebat ce-i cu muzica aia de bar. I-am explicat că asta e muzică bisericească, spirituală, ceea ce sigur ştia şi el sau măcar auzise. Dar n-a discutat. Aşa că atunci când a venit Revoluţia, paharul era aproape plin. Eu am venit de frică, în 1990 era nebunie în Bucureşti, încă dinainte de a-l omorî pe Ceauşescu. Erai atacat dacă te arăta cineva cu degetul pe stradă. Iar eu cântasem şi pentru comunişti, nu e niciun secret. Sigur, în 40 de ani de comunism mi s-au întâmplat şi bune, şi rele, ca în orice sistem. Eu una, ca şi colegii mei de scenă, am făcut acolo şcoala turneului, a scândurii, cutreierând prin autobuze nenorocite din cauza cărora înnoptam pe oriunde…“

Muzica uşoară trecea prin momente nu tocmai plăcute după 1990, iar în Germania Păuniţa s-a întâlnit cu fostele colege de la Catena; lidera Anca Vijan reformează trupa de fete, sub o titulatură nouă: Big Mama & The Kids, cu Lidia Creangă şi Ortansa Păun. Imaginile de la televiziunea WDR, ca şi acelea dintr-un mare club din Hanovra sunt cât se poate de sugestive pentru nivelul fetelor, nemaivorbind de unicitatea pe scena germană: https://www.youtube.com/watch?v=WwpPeJmw4Fs Concertează şi înregistrează şi, ca urmare, sunt pe cale să semneze un contract important. Din diverse motive, subiective şi deopotrivă obiective, marea relansare a româncelor nu mai are loc!

„Există solişti, artişti cu o anumită nebunie, ca Anca; ea face ce vrea, nu contează. Eu una sunt mai conservatoare, când o văd pe Lady Gaga îmi fac cruce, dar Anca se bucură, nu ne potrivim clar; doar atunci când cântăm împreună, iar vocile se completează perfect! Eu m-am orientat în altă direcţie, spre ceea ce mi se potriveşte mie, ea şi la 80 de ani o să poarte fluturaşi şi o să alerge pe scenă. Iar eu, la cei 40 de ani pe care îi aveam când am ajuns aici nu puteam să apar ca newcomer în rock!

Germania a fost sub ocupaţie americană, a beneficiat de cultura de peste ocean, s-a cântat în limba engleză 60 de ani. Sistemul aici, să ştii, e chiar mai persuasiv decât în comunism. Singura chestie plăcută este că te poţi dezvolta dacă ai valoare şi ceva de spus; nu-ţi trebuie pile, ajunge doar să-ţi faci treaba şi ajungi să ai şi un nume. Aşa că eu m-am orientat, am ales muzica pe care s-o cânt până la 80 de ani – despre gospel e vorba, despre negro spirituals, blues… Asta am început şi eu după trei ani de Germania.“

Păuniţa s-a dus mai întâi într-o biserică, a demarat un cor de amatori, apoi încet-încet l-a profesionalizat, cu solişti de culoare care au putut fi plătiţi. DVD-ul pe care l-am citat în emisiune, cu un concert într-o biserică, spune mai mult decât orice despre statutul corului Big Mama & The Golden Six. Altfel, deşi se zice că patria înseamnă locul unde îţi este bine, muziciana este departe de a uita de România. Se întoarce la cei dragi şi – arhiva TVR e martoră – nu scapă nicio ocazie să cânte. În vara următoare difuzării emisiunii, organizatorul Marius Giura era cât pe ce să aducă corul la festivalul de jazz de la Gărâna, dar un accident auto a oprit ceea ce ar fi sunat ca o revelaţie pe scena de pe Semenic.

https://www.youtube.com/watch?v=aITbJI7qB-4 „Când vin în ţară, mă întâlnesc cu foşti colegi – Elena Cârstea, Horia Moculescu, Marin Petrache Pechea… ei mă duc pe la televiziuni. Dar, de fapt, singura care mă ţine legată de România este sora mea, la care mă duc în vizită; în rest nu pot trăi cu fundul în două luntri, aici e familia mea. M-am recăsătorit cu un neamţ, mă cheamă şi Schmidt, copilul l-am adus aici de la patru ani, iar unde e familia e şi casa.“

Aşa a ieşit şi clipul celebrei piese filmate de noi cu cei doi, chiar în studioul lor, salutat de rockerii din ţară, în care Anca se zbuciumă mai ceva ca la cutremur. Compusă în joacă, pentru un program de pe litoral, unde Catenele evoluau pe afiş cu o trupă de balet, piesa s-a impus aşa cum nu s-a aşteptat nimeni. Anca nu era foarte mândră de ea, dar acum, reînregistrată, sună ca un mare hit heavy metal. Şi, până la urmă, s-ar putea să şi reprezinte nu doar dâra lăsată pe scenele româneşti, ci şi un crez al fetelor risipite în cele patru zări… „Dacă preferi să fii un nor din nori / ridică-ţi pleoapele spre zări / vor picura din tine stropi de jar / gândul te va purta hoinar!“

Post scriptum: Cartea celor 100 de muzicieni români din diaspora a fost însoțită de un CD: http://www.softrecords.ro/index.php/album/discul-emigrantilor-muzici-din-diaspora/. Între piesele selectate pe disc se află și o superbă melodie dedicată de Anca, de departe, mamei ei, la trecerea în altă lume. Aici o variantă filmată live într-un concert al trupei Ancăi, cu Osssy Pfeiffer la claviaturi: https://www.youtube.com/watch?v=qIKhm9ZEko0

Alte linkuri:

Anca și Păunița, în 1973, la Sala Palatului, cu FFN: https://www.youtube.com/watch?v=Kf7wLVjSJOU

Documentar ROSY VISTA: https://www.youtube.com/watch?v=XrxAau6P7QI

Anca și Osssy – Out of Control https://www.youtube.com/watch?v=DkF-IWqGYUM

În prezent, Lidia lucrează într-un restaurant; în primii ani a tot încercat să-şi găsească gaşcă de cântări. Greu, cu serviciul. În schimb, sora sa, Sorina Creangă (care predă la UNATC, în Bucureşti) i-a propus în România câteva proiecte ambiţioase, cu implicarea cumnatului Bruce, care lucrează la o companie care acordă licenţe de musicaluri! „A vorbit cu Adrian Pintea, Bruce a obţinut drepturi pe «Jesus Christ Superstar», eu am plătit licenţa, am venit în România şi am pus în scenă spectacolul cu studenţi. Au urmat «Evita» şi «Hair», cam din doi în doi ani, după cum am putut şi eu să strâng bani.“ https://www.youtube.com/watch?v=qr8AVHfLLME

Din păcate, Adrian Pintea a murit după primul proiect; la următoarele surorile s-au descurcat singure, fără a mai beneficia de relaţiile sale. Au plătit şi formaţia, şi sunetul… Aşa că la ultima vizită a Lidiei, din 20 de reprezentaţii plătite, abia au jucat de patru ori; mai apoi au dat înapoi şi studenţii. „E un efort enorm, dar care dă sens vieţii mele. La un moment dat, lucram în trei locuri ca să strâng banii ăştia. Noroc că acasă plăteşte Bruce angaralele; doar aşa am putut strânge ultima dată 8000 de dolari.“ https://www.youtube.com/watch?v=ku25bvdkY9A

În 2013, Sorina fondase o şcoală de musical, când Lidia tocmai trebuia să se întoarcă în ţară, fără să mai repună în scenă „Hair“-ul. „Continuu să sper, să muncesc şi să repet, de cele mai multe ori de una singură. Pentru că voi bate tobele toată viaţa! Oare ce-ar fi fost dacă ne-am fi născut în America? Nu mai con­tează! There are two things you must have to live a happy life. One is music, the other is not!

Doru Rocker Ionescu

fragmente din volumul Povești cu cântec din diaspora.

100 de români și aventurile lor muzicale (ed ArtPint, 2014)

Din 2015, TVR 3 (re)difuzează portrete ale unor trupe și muzicieni pop-rock-folk-jazz, din țară și din diaspora, în fiecare sâmbătă şi duminică de la ora 22.00, sub egida Remix! Lista completa a linkurilor catre emisiunile deja difuzate, care se pot viziona online pe site-ul TVR: 

http://tvr3.tvr.ro/emisiuni/remix_14038.html#articole

FOLLOW US ON:
La mulți f-ani, PET
DANIELA & GUIDO MANU

office@alterculturo.com

Rate This Article: