Sunday, Nov 19, 2017
HomeAventura VideoDiscograficăALEX SIMU de la Est la Vest

ALEX SIMU de la Est la Vest

ALEX SIMU de la Est la Vest

http://tvr3.tvr.ro/remixul-de-duminica-doua-generatii-doua-genuri-muzicale_18941.html

În 11 mai 2017, la celebrul club Bimhuis din Amsterdam, Alex Simu lansează cu cvintetul propriu un nou disc – „Echoes of Bucharest” – după ce în toamna trecută turneul cu acest repertoriu din România s-a încheiat… la Amsterdam, chiar în Ziua Națională a României! „V-am pregătit un program foarte special. Istoria Bucureștiului în sunete de jazz, din vremuri de demult până în prezent. Am compus, am aranjat, am transcris câte ceva de la marii maeștri George Enescu și Dimitre Cantemir…”, declara Alex înaintea turneului din noiembrie 2016. Un an cu multe realizări, dar și recunoașteri: Simu a primit Premiul „Golden Calf” decernat de Dutch Film Academy pentru cea mai bună muzică de film („Beyond Sleep”, cu premiera în ianuarie anul trecut).

„Credeam că în toţi anii aceştia de şcoli înalte, apoi de concerte, am învăţat multe despre jazz. Dar în China am descoperit şi ceva care mi-a scăpat… Când am fost prima dată acolo, am observat de fiecare dată în public foarte mulţi tineri, cu vârste începând de la 18 ani. La fiecare concert, ca nicăieri în altă parte a lumii! I-am întrebat de ce au venit, dacă i-a atras această muzică europeană, americană… «Nu, jazzul ne face inovativi, ne face să gândim altfel, ne stimulează să găsim noi soluţii. Astfel, noi ajutăm ţara noastră să se dezvolte, să spargă piaţa, să facă afaceri revoluţionare care să ne facă să ne simţim mândri!» Deci jazzul te duce la idei valoroase, te face să gândeşti altfel în rutina zilnică; există muzică distractivă, de relaxare, dar acest gen are capacitatea să ducă mintea omenească într-o zonă nouă. Sper ca tot mai mulţi oameni să aibă această senzaţie, să îşi formeze o altă impresie despre jazz.”

Alex Simu este unul dintre cei mai activi muzicieni români lansați după 1989. A plecat de la jazz, dar muzica sa actuală s-a mutat mult spre world music. De fapt – cum se va vedea – a beneficiat de acumulări şi, cum spune el despre cele mai multe dintre aşazisele compoziţii, transformări care au repolarizat felul cum vede muzica. La început a fost aceea clasică, inevitabil, într-o familie în care ambii părinţi cântau şi predau pianul la nivel profesional. A luat lecţii încă de la patru ani, apoi a urmat liceul de muzică şi conservatorul din Bucureşti, continuate de studii în Olanda (Groningen, Amsterdam) şi un stagiu de măiestrie în New York. La un moment dat, cu un switch spre jazz.

„De mic am cântat, aşadar iraţional, şi tot aveam tendinţa să inovez, să schimb partiturile. Mama mă dojenea, eram într-un oarecare conflict interior. Până într-o zi, când cineva de la liceul de muzică mi-a spus că există un gen de muzică în care pot schimba partitura cum vreau eu. Nu ştiam ce e jazzul, dar venind acasă, mama mi-a arătat discurile pe care le aveam, dar de care nu ştiam. Aşa a început căutarea, drumul! Şi am avut marele noroc să lucrez cu Marius Popp, care oferea ore de pian şi de jazz. Cu el am început, la 11 – 12 ani, primele noţiuni de armonie, de improvizaţie, de la el am primit primele casete cu Coltrane, Parker şi Peterson.”

A început cursurile Conservatorului din Bucureşti, unde Alex a studiat în paralel atât la Facultatea de pedagogie muzicală, jazz, compoziţie şi dirijare de cor cât şi la aceea de interpretare muzicală. La modulul de jazz s-a format cu Mircea Tiberian şi şi-a cunoscut astfel mulţi colegi de generaţie – între care George Dumitriu şi Cătălin Milea –, devenind primul student la saxofon. „Am colaborat mult cu Arthur Balogh, cu Petre Popa, cu Laurenţiu Ştefan, eram toţi de-o vârstă, aşa a apărut şi grupul NEW ACADEMIC JAZZ QUARTET, cu care am fost în cluburi, pe la festivalurile din ţară, prin 2002 eram foarte activi. Dar am căutat şi alte laturi muzicale, iar colaborarea cu unchiul meu Dan Creimerman în producţia de publicitate m-a ajutat iar foarte mult. Adăugaţi şi muzica uşoară (am cântat cu Ionel Tudor la festivalul de la Mamaia) şi trupa pop Centrul Civic, cu Andrei Tudor!”

În paranteză fie spus, eu l-am cunoscut personal pe Alex atunci când filmam în Vama Veche, la un festival mult mai intim ca STUFSTOCK-ul (care l-a și înghițit, de la a doua ediție) – B B JAZZ & BLUES FESTIVAL. Era 2003 și nu puteai să nu-l remarci într-o trupă cu Rareș Totu și Raul Kușak, parcă și Joo Sebestyen, în fine… Pe primii doi i-am tot întrebat de suflător în anii următori, dar răspunsul era sec: „A plecat afară, la studii. La cât e de bun, nu credem că se mai întoarce…”. Câteva secvențe de arhivă din perioada românească (sus-citată) a lui Simu sunt editate în portretul său difuzat de TVR 3 în cadrul emisiunii Remix.

Simu vrea mai mult, dar nu are unde se perfecţiona în muzica preferată. Prin programul Erasmus, ajunge la Conservatorul de la Utrecht. Câştigă o bursă la Groningen şi… i se pare şi acum cea mai bună alegere a vieţii: „Olanda e genul de ţară pe care ori o iubeşti, ori n-o suporţi, nu e cale de mijloc; iar eu o găsesc la polul opus faţă de cultura şi civilizaţia română. Pentru mine a fost să mă îndrăgostesc din primele zile, un adevărat privilegiu să ajung în locul cel mai avangardist şi deschis  străinilor, iar Groningen e oraş studenţesc, ceea ce mi-a făcut tranziţia mai uşoară. Ei sunt obişnuiţi cu acea prăpastie culturală, pe care oamenii trebuie s-o treacă din ambele părţi – că vin din nordul Europei sau dinspre est. Pe de altă parte, a fost un şoc să cunosc sistemul lor de învăţământ, cu toată acea grijă pentru studenţi şi dezvoltarea lor profesională.”

Apoi a urmat cursurile de master la Amsterdam, pentru a finaliza tot ciclul la New York (de unde, de altfel, făceau naveta mulţi dintre profesorii săi). Ar fi rămas în America, dar după şase ani peste hotare, avea déjà mulţi prieteni şi colaborări în Europa. „Am revenit în Olanda, cântând în diverse trupe – Blazin’ Quartet, Tarhana (https://www.youtube.com/watch?v=Cwf2P7dQeSU), din 2006 cu Franz van Chossy. Una dintre cele mai importante experienţe am avut-o cu Peter Herbolzheimer, român de origine, de la care am avut atâtea de învăţat. Nu numai eu, ci mai multe generaţii de tineri jazzmani, în primul rând cei din Germania şi din Olanda, de care a avut grijă practic până s-a stins. Pe noi, pe români, ne-a ajutat cu tot ce a putut.”

Iar încă din America a început să crească ideea grupului Arifa. „Felul de a fi newyorkez, extrem de intercultural (metropola găzduieşte cele mai multe naţionalităţi şi grupuri etnice) mi-a creat o reflecţie. Am plecat de la jazzul contemporan, de la spargerea graniţelor (vezi Coltrane-ul târziu, Davis, jazz-ul free al lui Coleman sau şcoala din Chicago), pentru a-l restructura, indiferent cu ce element muzical. Am ajuns în vechime, înainte de jazzul clasic american, până la muzicile înalte ale Orientului. Pentru mine, muzica lui Dimitrie Cantemir era cea mai bună, în sensul conectării ei cu arhitectura improvizaţiei din jazz.”

Arifa (în arabă) înseamnă persoană excepțională, fermecătoare, un amestec de înțelepciune și înțelegere. Cu o componenţă multinaţională (colegii provin din Germania, Olanda și Turcia), cvartetul a debutat discografic în 2010 cu „Beyond Babylon”, votat ca cel mai bun disc de world music produs în Olanda. A urmat „Anatolian Alchemy” (https://www.youtube.com/watch?v=NnWNf-pRr3Y) şi un export de concerte imens, în peste 30 de ţări de pe cinci continente.

Românul şi-a păstrat aproape şi celelalte colaborări, dacă nu proiecte. În decembrie 2014, Ambasada României la Haga a organizat un eveniment cultural, în care Simu şi chitaristul George Dumitriu au cântat câteva compoziţii Anton Pann, cu o mică schimbare de savoare contemporană, cu câteva improvizaţii în genul american, dar românizate. Întrebându-l pe Alex de includerea folclorului românesc în mixajul general din Arifa, dincolo de notele sale balcanice, am aflat un adevărat cercetător al tainelor sale:

„La 12 – 13 ani, am avut un mare noroc, acela de a cânta într-un ansamblu de tineret – Hora, la Clubul copiilor din sectorul 3 -, condus de fraţii Lucian şi Marcel Goiană. A fost de cea mai mare importanţă în adolescenţa mea muzicală, pentru că acolo am cântat folclor din diverse zone ale ţării, aşa mi s-a transmis dragostea pentru muzica noastră tradiţională. Cu câţiva ani în urmă, am intrat mai profund în sevă: am contactat-o pe doamna Speranţa Rădulescu, urmărind colecţia  «Etnofonie» realizată de dânsa, cărţile sale, cercetările domnului Brăiloiu. Am înţeles mai bine scena muzicală românească din secolul trecut şi care sunt elementele modificate şi alterate de regimul comunist, adaptarea la aceste schimbări bruşte. Ascultând colecţia Brăiloiu (încă o studiez, e enormă), am reuşit să simt o muzică şi senzaţii ascunse sau pierdute (ori inaccesibile) tuturor oamenilor în ultimul secol. Iar scopul meu e şi asimilarea acestei muzici şi a senzaţiei produse de aceasta, a felului în care românii de atunci, toate grupurile etnice comunicau şi făceau muzică împreună – ce exprimau, de ce cântau.”

Road movie ARIFA în Turcia: https://www.youtube.com/watch?v=No3hZEB9LDI

Alex Simu a ajuns, printre altele, membru al Orchestrei Europene de Jazz (2009), distins cu bursa EJO. A câştigat Premiul I în 2008, la „Dutch Jazz Competition”, cu finala la NORTH SEA JAZZ FESTIVAL (Rotterdam). Este activ pe scenele de jazz şi world music din 1999, cântând în companii onorante precum cele ale unor Alvin Queen, Brian Lynch, Sjahin During, Benny Golson, Naseer Shamma, Ghalia Benali, Candy Dulfer, Peter Herbolzheimer, Jorge Reyes, Arto Tuncboyaciyan, Fra Fra Sound. Cunoscând intim folclorul românesc, şi-a focalizat un bagaj cultural imens, pe care se străduie încă să-l redescopere, reflectând şi resintetizându-l în tot ce produce artistic.

„Ca orice artist, ceea ce apare ca produs oglindeşte mediul înconjurător, iar de la civilizaţia olandeză am împrumutat un principiu – să învăţăm de la cei din jurul nostru şi să încercăm să creăm ceva mai nou şi mai bun, ca elveţienii ori austriecii. Muzica pe care o facem exprimă filozofia din Olanda, nu şi sunetele. Estetica este a societăţii, dar originile muzicii noastre sunt din estul, din centrul Europei, din America latină… Reţete? O întrebare provocatoare, personal nu cred în ele, ci în transformare – procesul prin care apare un material nou, compozit. E o muncă laborioasă, plecând de la inspiraţie şi sentimente, elemente care se ivesc pe parcurs şi le punem împreună, le transformăm în timp, până se potrivesc estetic, până la simbioză, după ce vedem şi ce ar putea aduce ascultătorilor. Deci este un proces cu dus şi întors. De exemplu, diseară cântăm multe compoziţii de pe discul următor – le căutăm forma cea mai expresivă, fiecare piesă e ca o poveste pentru public, identificăm elementele cele mai potrivite să favorizeze expresia. Noul album va fi înregistrat după marele şi alambicatul turneu care pleacă din Maroc, prin Norvegia, Anglia şi ajunge în China.”

Making of ARIFA & VOICES FROM THE EAST: https://www.youtube.com/watch?v=UkjucwCg8b0

ARIFA & The Voices from the East: https://www.youtube.com/watch?v=-Krg92iI5Gc

Fusese un an pregătitor, apoi cinci ani activi pentru Arifa pe scena mondială, în care cheltuiseră multă energie, într-un permanent proces de reînnoire. În octombrie 2015 apărea noul disc, cu invitate speciale din Bulgaria, China şi Iran, fiecare cântând cu vocea, dar şi la câte un instrument cu coarde. Lucrau déjà la al patrulea disc, „Secret Poetry”. https://www.youtube.com/watch?v=gFle8FWLf4k Pe lângă alte colaborări, desi îi rămânea puţin timp, Alex ținea foarte mult la încă două activități, firește conexe, muzicale. Una este muzica de film (prima peliculă cu o coloană sonoră compusă integral de Alex – „Beyond Sleep” – a fost proiectată în premieră în ianuarie 2016 la deschiderea celei de-a patra ediții a Festivalului de Film de la Rotterdam) şi de teatru (exemplu recent – https://www.youtube.com/watch?time_continue=3&v=JviQrrWQWbg), intensificată în ultimii 4 – 5 ani – care joacă un rol important, pentru că se lovește de alte provocări muzicale, cu o altă viziune artistică, interacţionând cu regizori din mai multe ţări. Apoi mai era implicat în fabricarea şi dezvoltarea clarinetului. Colabora cu fabrica de la Izmir în dezvoltarea instrumentului – aşa s-a născut clarinetul tenor -, dar au continuat să perfecţioneze şi clarinetul bas, în special la acustică. Când nu avea concert, dădea o fugă la Izmir.

ALEX SIMU la clarinet tenor: https://www.youtube.com/watch?v=tPqj3pQyL6s

„În ultimii ani, am fost în juriul Festivalului «Johnny Răducanu» la Brăila, aşa că am văzut cântând o oarecare parte din noua generaţie a jazzului românesc, entuziasmantă – trioul lui Sebastian Spanache, solistele Ana Maria Leonte, Alexandra Arsene şi Suzana Laşcu (care acum studiază la Groningen şi déjà e cooptată în orchestra naţională de tineret a Olandei); cu toţii arată talentul muzical românesc, comparabil cu al oricărei alte ţări. Personal, în toţi aceşti ani, am păstrat contactul cu tinerii muzicieni, cu studenţi la saxofon sau la clarinet, pe care i-am sfătuit cât am putut de bine; am lăsat mereu uşa deschisă celor care caută să se informeze, să înveţe mai mult.”

Dacă la Brăila l-am revăzut alături de contrabasistul Michael Cretu, nepotul lui Johnny, Alex a apărut cu Arifa la toate festivalurile noastre importante – la Bucureşti în 2014, anul următor la Gărâna şi la Sibiu. De altfel, muzicianul are o plăcere nemaipomenită când vine să cânte acasă, în faţa publicului pe care îl adoră: „N-am avut niciodată vreun dubiu că România are un public de jazz foarte avizat, serios, care a existat în toţi anii, prin meritul unui Florian Lungu şi fireşte al muzicienilor, care au supravieţuit când în România era greu. Românii sunt avizi de muzică nouă, de calitate. Dar ce să spun de cei dinafară, care sunt la fel – că e vorba de Olanda, ori Statele Unite, la Washington şi New York. La mine în Amsterdam, la clubul Bimhuis (celebru în toată lumea), la un concert Arifa, organizatorii m-au atenţionat şocaţi că în sală erau 30 dacă nu 40% români! Şi nu e vorba doar de evenimentele mele, clar.

ARIFA la Havana: https://www.youtube.com/watch?v=Jik0mh2tHjQ

În Olanda trăiesc surprinzător de mulţi români, în ultimii ani există şi multe proiecte de dezvoltare a comunităţii, de a îmbogăţi cultura olandeză cu elemente româneşti. Imaginea României tot saltă, apar multe fundaţii, există déjà evenimente programate și pentru anul următor. În sfârşit, se vede că românii nu mai poartă în sân frica regimului comunist de a comunica, de a schimba informaţii; nu mai prezentăm pericol pentru nimeni, suntem chiar uniţi – românii din diaspora se susţin unii pe ceilalţi!”

…Când a vrut să-şi întrerupă studiile la Bucureşti, sistemul românesc de învăţământ i-a închis o poartă lui Alex – un subiect de care preferă să nu-şi amintească. A mers însă înainte şi bine a făcut. La rândul său, a devenit profesor la conservatoarele din Rotterdam şi Canton. Interviul a fost înregistrat la Sibiu, lângă cocheta sală Thalia, unde Arifa au cântat în cadrul Festivalului „Icon Arts”, în 28 iulie 2015, zi în care Radio România Cultural îl declarase pe Alex Simu „Omul Zilei”. Un român căruia îi pasă, de departe, de țara sa, pe care nu încetează s-o taloneze, cum s-a întâmplat la începutul anului 2017, când a ieșit cu instrumentul în stradă, alături de alți români din Olanda (în imagine – alături de chitaristul George Dumitriu, membru în cvintetul 2016). Până la lansarea noului disc, cu atâtea rezonanțe din țara sa, cel mai recent videoclip al trupei sale multinaționale: https://www.youtube.com/watch?v=6j5m2DQUPxw

Doru Ionescu

galerie foto – arhiva personală Alex Simu

FOLLOW US ON:
ZenDaDa VALERY OIŞT

office@alterculturo.com

Rate This Article: