Monday, Aug 21, 2017
HomeRomânia de pretutindeniALEX CETĂȚEANU – A.C.S.R. Montreal

ALEX CETĂȚEANU – A.C.S.R. Montreal

ALEX CETĂȚEANU – A.C.S.R. Montreal

În apropiere de Montreal, la Salaberry de Valleyfield, pe malul fluviului St. Laurent, trăiește Alexandru Cetățeanu, ajuns în Canada în anul (orwellian, cum îi place să spună) 1984. Inginer electronist, a cunoscut la pas tot continentul nord american și și-a descoperit a doua vocație atunci când a publicat cartea autobiografică „Un român în Canada, cu mare succes. A fost un prim pas, dar esențial, spre coagularea ulterioară a Asociației Canadiene a Scriitorilor Români, care editează revista „Destine literare. Alex contorizează astăzi mai multe prezențe pe o piață literară internațională, participând la simpozioane de pe mapamond, dar tânjește mai abitir ca oricând la patria-mamă. De ce oare?

De loc din comuna Amărăști, județul Vâlcea, Alexandru a visat de mic să plece în lume. Universul imaginației sale se regăsea în cărțile pe care le citea cu nesaț și, firește, ținea de science fiction, la propriu și la figurat (pentru că citise vreo 20 de cărți de Jules Verne). În liceu,a a încercat chiar să viseze cu ochii deschiși – un coleg avea un unchi pe un vapor, au aranjat să fugă cu acesta din țară, numai că s-au împotmolit la București, atunci când colegul s-a răzgândit; în particular fie spus, Securitatea a aflat de planurile lor.

Inginer electronist, căsătorit cu o doctoriță, Alexandru ajunge să lucreze în domeniul aparaturii medicale. Pentru a putea pleca în interes de serviciu în străinătate, face pe dracu-n patru (adică devine membru al partidului comunist, conform cutumei anilor ’80). După trei ani de delegații, ajunge în Italia împreună cu soția, pentru un sejur turistic. Și duși au fost! „Aveam un copil în România, cu vârsta de 12 ani, grea decizie. Dar am riscat și l-am lăsat acolo, în ideea că soția avea să se întoarcă. Dar unde să mergem? Oriunde. Aveam un secret bine păstrat – în Canada trăia un văr, cunoscut când eram mic. Se numea Lulu Mihăilă, nu se putea face legătura cu numele… aveam cifrele de la numărul său de telefon răsfirate pe o agendă… L-am sunat din Italia, mi-a zis să mă duc la el, să iau și soția cu mine. Dar copilul? «Cunosc personalități aici, într-o lună două îl aducem.» Așa că am cerut o viză turistică pentru Canada; puteam oriunde, numai în SUA nu, acolo existând o lege care interzicea vize membrilor de partid.

Cei doi refugiați (pentru că la expirarea vizei turistice au cerut azil politic) găsesc teren fertil în Canada. În țară, bunurile le sunt confiscate dar, după doi ani de tratative, copilul – crescut între timp de rudele apropiate – le este trimis. Între timp, tatăl său își găsise de muncă încă dinainte de a primi oficial drept de lucru. Viața familiei se colorează și mai bine atunci când Alexandru se angajează la o companie pentru care lucrase și în România. Mai mult, când este confirmată medic canadian, soția își deschide propriul cabinet în New Brunswick, așa că soțul său demisionează și pleaca din Montreal, nu oricum. Își deschide propria companie cu acţiune în radiologie digitală dentară, importând din Franța invenția unui prieten, Cătălin Stoichiţă. Și pleacă pe drumuri, pentru a o duce în Canada și în statele americane, după lupte grele pentru aprobări (de la Food and Drug Administration) pentru Digital X-ray Imaging System (DXIS, produs de înaltă tehnologie, nou pe piața mondială).

De mic aveam talent la scris, aveam succes cu compunerile mele… Iar în Canada vorbeam la un reportofon pe unde mergeam, să nu uit ce vedeam. După 1989, mi-am zis să transcriu totul într-o carte, să se știe cât de grea e viața în Canada. Credeam că îi voi pune pe gânduri pe românii care doreau să emigreze, erau foarte mulți, iar cei proaspăt veniți n-o duceau tocmai bine. Am publicat-o în 1995 și, spre surprinderea mea, mulți au citit-o și au venit pentru ce au aflat de acolo. Și acum mai primesc mesaje și scrisori de mulțumire…

Ecourile cărții urca peste orice așteptări. Alexandru este citit nu doar de aspiranții la o viață mai bună în străinătate, ci și de confrații întru literatură din țară – până la talia unui Fănuș Neagu – ca și de către cei din străinătate, cu care se împrietenește și face corp comun într-o misie românească spirituală.

La 1 martie 2001, am înființat Asociația Canadiană a Scriitorilor Români (www.scriitoriiromani.com). Era o necesitate, pentru că în Canada existau mai mulți scriitori valoroși, care n-aveau un cuvânt puternic, nfiind uniți. Am fost un grup de nouă persoane, între care profesorul Sorin Sonea (decan al Facultății de Medicină din Montreal, care a publicat cărți de popularizare a științei), prințul Eugen Enea Caraghiaur, Caragea, părintele prof. dr. Cezar Vasiliu, scriitoarea Felicia Mihali, Ionela Manolescu, Irina Egli, regretata Zoe Vasiliu… Cu anii am crescut, avem peste 30 de membri, peste 100 de colaboratori și simpatizanți, peste 20 de membri de onoare din toată lumea – Hong Kong, Japonia, firește România etc.

Cea mai importantă realizare, în contextul ACSR, o constituie revista „Destine literare, cu aprecieri inclusiv de la nivelul președintelui Academiei Române, cu aportul unor colaboratori literați de prestigiu, începand cu Corneliu Leu, Eugen Evu ori Cezar Ivănescu. Revista – în limba română (dar și cu mulți colaboratori de limbă engleză și franceză) – se tipărește la Iași, de unde ajunge în țară și la Montreal. Apoi este trimisă prin internet la mii de cititori din toată lumea. Mai mult: „Asociația a înființat de ani buni Cenaclul «Eminescu», condus de regretata Livia Nemțeanu. Apoi a fost preluat de colega din A.C.S.R. Carmen Ionescu; în prezent, de Cenaclu se ocupă scriitorul Leonard I. Voicu. Pe lângă revistă, am organizat diverse evenimente, am omagiat personalități uitate pe nedrept sau prea puțin cunoscute: Vasile Militaru (poet foarte valoros), Vintilă Horia, Mircea Eliade… Am făcut ce-am putut să ținem vie făclia culturii românești în Canada, în așa fel încât să intersectăm și alte culturi, cea franceză și cea engleză în primul rând. Am participat la un congres mondial al poeților la Osaka, un altul în Wisconsin, de două ori la «Nopțile de poezie» de la Curtea de Argeș, la un festival de poezie din Israel…

Încă un pas, mic pentru omenire, dar important pentru comunitatea românească din Canada şi, fireşte, pentru imaginea României: susţinerea unui stand de carte românească, aproape pe speze proprii, la unul dintre marile târguri de carte ale lumii – al doilea ca importanţă, după cel de la Paris, în lumea francofonă. „În primii ani după 1989, veneau la «Salon du Livre de Montreal» edituri din România, cu cărţi valoroase, dar bunul obicei s-a terminat la un moment dat. Aşa că am organizat un stand al nostru, nu mare, cât ne-am permis. Aproape în fiecare an am avut standul A.C.S.R. Nu exista stand rusesc, și mai sunt exemple de alte ţări mai mari, dar românii aveau – un fapt privit cu mare simpatie! Cât despre revistă, revin cu o precizare: aceasta este o punte între noi, rătăciţii din România, cititori, scriitori din ţară, dar şi literaţi din lumea largă, pe care îi publicăm – facem bine pentru România, dar şi pentru noi înşine.

În toamna trecută, l-am intervievat pe Alex Cetățeanu la București; în 2015 îi trimisesem la rândul meu câteva volume „Povești cu cântec din diaspora pentru salonul de carte și i-am dat altele, despre muzica românească. Mi-a înmânat la rândul său o diplomă, dar și cele mai recente numere din „Destine literare”. Unul mi-a atras atenția în mod deosebit, pentru aniversarea de pe copertă. „ACSR a fost înregistrată la 1 martie, deci am împlinit 15 ani. Marea noastră bucurie a fost să fim invitați în 29 iunie la Ottawa, de către ambasadorul României de atunci, ES Maria Ligor și de dna Aurelia Leu, consilier cultural al Ambasadei, împreună cu Asociația Româno-Canadiană din Ottawa și Gatineau, la o serată culturală la sediul Ambasadei. Au fost prezenți Antoine Soare, Carmen Doreal, Corina Luca, Cristina Balaj Mihai (vicepreședinte ACSR), alte personalități (scriitoarea prof. dr. Anca Sîrghie, Veronica Balaj – poetă, crainic la TV Timișoara), alți colegi între care scriitorul George Georgescu – decanul de vârstă al A.C.S.R. https://ottawa.mae.ro/local-news/1148

În ţara cu nu mai puţin de trei statui ale lui Eminescu, Alexandru Cetăţeanu este unul dintre emigranții model întru susţinerea comunităţii româneşti. Iar de când fiul său a fost detașat cu serviciul în China, Alex s-a întors pe drumuri, cu o escală obligatorie. „Am o casă în Amărăştii copilăriei mele, ţinta mea e să stau şase luni în România, şase în Canada. Pentru că nicăieri pământul nu-i mai cald ca în ţara ta, cam aşa spunea Bartolomeu Anania. Acolo sunt microelementele esenţiale ale copilăriei, în concentraţii optime, mai bine ca oriunde în lume. Noi am avut o culă superbă, renumită pe Valea Pescenii, bunicii mei au demolat-o să nu ajungă sediu CAP, iar eu am construit o nouă casă pe acel teren, între dealurile pline cu vii de la Amărăşti; nu uitați că eu am copilărit la ţară, dorul e uriaş. Să mă-mpart în două aş vrea / unde-i oare ţara mea? / de acolo sunt aici / de aici rămân acolo / împărţit în două ţări / între două depărtări…, cum ziceam într-o poezie…”

Doru Ionescu

Post scriptum: Toamna trecută, de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, TVR 3 a difuzat o ediție specială Remix cu Ioana German, Alex Cetățeanu și Daniel Ioniță: http://tvr3.tvr.ro/din-canada-pana-in-australia-cu-doru-ionescu-la-emisiunea-remix_17933.html

FOLLOW US ON:
PRO MUSICA – "Live

office@alterculturo.com

Rate This Article: