Sunday, Nov 19, 2017
HomeScripta manent MRAADRIANA CÂRCU – „JazzStories“, a patra poveste a zilelor noastre

ADRIANA CÂRCU – „JazzStories“, a patra poveste a zilelor noastre

ADRIANA CÂRCU – „JazzStories“, a patra poveste a zilelor noastre

http://tvr3.tvr.ro/remix-doi-banaceni-de-frunce-i-pove-tile-lor-cu-cantec_18484.html

Un interviu (redifuzat în 10 decembrie 2016 la TVR 3) cu Adriana Cârcu, autoarea „Cărții anului 2016“ (premiu acordat de curând la Festivalul de Jazz de la Timișoara)! Publicat de editura Brumar în ediție română și engleză, volumul «JazzStories» strânge interviuri, cronici, eseuri și jazz poetry apărute în marea lor majoritate în limba engleză pe site-ul de specialitate All About Jazz. Li se adaugă, într-o prezentare deosebită, un album de peste 150 de fotografii semnate de Richard Wayne, Mircea Albuțiu și Dragoslav Nedici.

„Dialogurile purtate cu muzicieni internaționali de talia unor Nils Petter Molvaer, Manu Katché, Trilok Gurtu sau Marilyn Mazur, dar și cu nume consacrate ale jazzului românesc, precum Mircea Tiberian, Alexandru Bălănescu sau Liviu Butoi, sunt însoțite de cronici festivaliere din România și Germania și de o serie de texte ce transpun într-un limbaj poetic efectul magic pe care muzica îl exercită asupra simțirii. (Adriana Cârcu)

„Volumul «JazzStories» evidenţiază, o dată în plus, aptitudinea Adrianei Cârcu de a detecta şi valoriza însuşirile conviviale ale semenilor ei, catalizate prin mirificul fenomen numit jazz. El relevă cât de intim se întrepătrunde spiritul muzicii de jazz cu semnificaţiile marcante ale vieţilor noastre (…) Sentimentul de comuniune interumană transpare cu pregnanţă din paginile volumului. Precum într-o piesă muzicală, în care tema iniţială e urmată de variaţiuni, dar şi de reluarea ei ca leitmotiv, autoarea invocă «spiritul Gărânei», satul din Banatul Montan unde Marius Giura şi acoliţii săi au reuşit să creeze o metaforă a împlinirii comunitare prin jazz.” (Virgil Mihaiu în prefață)

http://www.adriana-carcu.de/home/home.html

Adriana Cârcu este cunoscută în România pentru articolele din revista culturală timişoreană „Orizont” (unde are o rubrică din 2006), numeroasele traduceri de peste decenii, dar şi pentru expoziţiile de artă plastică, organizate în străinătate cu o anumită tenacitate … bănățenească. Abilităţi sau vocaţii, ea s-a afirmat ca scriitor, curator, pedagog în Germania, la Heidelberg, unde s-a stabilit din 1988. În lumea fără graniţe a net-ului, a semnat la un moment dat ca redactor-şef adjunct rubrica europeană a unei reviste americane de divertisment, iar în ultimii ani publică cronici de festival şi interviuri cu muzicieni reputaţi pe un important site muzical – „allaboutjazz“. În ciuda evazării acţiunilor sale în străinătate, după două volume despre artiştii timişoreni (la origini) si un volum de eseistică/memorialistică, Adriana se reîntrupează în acelaşi ferment cultural din care s-a ivit şi căruia… îi pasă!

„Eu am inventat o ţară virtuală care se numeşte «ExPatria», în care se află toţi oamenii plecaţi de-acasă; pentru că dislocarea produsă o dată ce ți-ai părăsit țara este fără drum înapoi. Ea face ca în maximum trei ani legăturile cu ţara, oricât de puternice ar fi ele, să se slăbească. Iar în ţara nouă, cu cât eşti mai matur când ajungi, cu atât drumul este mai anevoios. Acolo, în Expatria, oamenii plutesc cu rădăcinile lor suspendate, acolo sunt toţi.“

Am cunoscut-o atunci când i-am citit primul volum – „POVESTEA ZILELOR NOASTRE. Artiști români plecați în lume“ –, atunci când l-a lansat la „Gărâna Jazz Festival”. Era exact cum se ițea din paginile cărții, iar în timp am văzut că nu e doar o primă impresie. Pasiunea pe care o pune în a uni semenii, cu eforturi considerabile, nu-și găsește explicație decât într-un perpetuum mobile, un soi de impuls interior. Din interviul pe care l-am filmat în 2011, aveam să aflu că așa se întâmplase și în anii ’70 – ’80, când Adriana funcționase ca secretară a clubului de jazz din Timișoara, în particular ocupându-se de organizarea serilor de club și de deplasarea muzicienilor de pe Bega la festivalul de la Sibiu.

După lansarea cărții – apărută la editura I.C.R., apoi reeditată în Germania, în două ediții, în limba română respectiv germană (http://www.waro-verlag.de/epages/Shop48916.sf/de_DE/?ObjectPath=/Shops/Shop48916/Products/037) – am urmărit-o încercând să-și facă cunoscute personajele, prin prezentări și lecturi publice. Una e să citești o biografie și un interviu cu un om, cu un artist (prin filtrul eseu al Adrianei – e foarte important de precizat), alta e să-l auzi citindu-și câteva paragrafe din povestea propriei vieți; senzația este tulburătoare. Dar cine sunt personajele cărții Adrianei? Eugen Gondi, Valeriu Sepi, Georgine Cares, Victor Cârcu, Cătălin Dorian Florescu, Walter Roth, Nicolae Covaci, Doru Covrig, Răzvan Georgescu, Coriolan Babeți, Anda Andrei și Ingeborg Meyer. Artiști plecați în mare parte înainte de ’89, după care a alergat, pe propria cheltuială, de la New York la Singapore, pentru a afla de ce au plecat și ce au făcut în anii de după plecare.

Și cum pofta vine mâncând (iar în cazul Adrianei – gătind), editura Brumar i-a publicat o a doua carte mergând pe aceeași structură, schimbând doar locatorul: „POVESTIRI DIN VREMEA DE DUPĂ. Întâlniri cu 12 artiști timișoreni“, respectiv Călin Beloescu, Toni Kuhn, Marius Giura, Petru Ilieșu, Oscar Berger, Mircea Baniciu, Daniela Orăvițanu, Ștefan Călărășanu, Viorel Marineasa, Ilie Stepan, Ion Haiduc, Lavinia Sârbu. Povești adevărate, de data aceasta cu 12 artisti-prieteni care nu au ales calea emigrării, la fel de frumoase și nu mai puțin captivante. Și aceeași editură a revenit cu „CRONICA SENTIMENTALĂ“, un colaj al articolelor din „Orizont“ – de astădată, am putea spune, o poveste a zilelor Adrianei, exilată și revenită de departe; pentru  că, deși strămutată la Heidelberg, autoarea a menținut neîntrerupt contactul cu România.

Site-ul ei spune multe despre jazz-ul pe care îl cultivă cu pasiune, ajungând să intermedieze concerte ale unor artiști de top la festivaluri exclusiviste ca acela de la Bran ori „Jazz in Church“ din București. A și avut unde să-și pornească cultura muzicală – în creuzetul timișorean polarizat de pianistul de jazz Paul Weiner –, ori lângă cine să-și consolideze repere literare –  regizorul și scriitorul Victor Cârcu. Dar ce a făcut în continuare este original și inedit, de la expozițiile de artă plastică și până la ultima cronică dedicată trompetistului norvegian Nils Petter Molvaer. Dar în loc să intru în detalii, prefer să recitesc capitole din volumele sale despre Valeriu Sepi, Răzvan Georgescu, Anda Andrei, Nicolae Covaci, Toni Kuhn, Oscar Berger… și incredibilele lor vieți.

Întorcându-ne la viața Adrianei, iată un capitol pe care l-a inventat împreună cu câţiva prieteni, cu care a plăsmuit la un vis, unul împlinit! Într-o casă veche din Ciclova Montană – un sat aflat într-o regiune dezavantajată economic şi social – ei au înfiinţat o asociaţie cu scopul de a readuce zona în circuitul turistic, dar mai ales de a o activa pe plan cultural. Împreună cu prieteni şi actori din Karlsruhe, în 2011 este pus în scenă un prim eveniment numit „Circul la Ciclova“. O săptămână de sărbătoare pentru copiii din zonă, cu workshop-uri, ecologie, expoziţii. În anii care au urmat, Adriana și-a mobilizat prietenii pentru seri de teatru, de jazz și de film, toate desfășurate în piața din fața casei. În paralel, activitatea de promovare a culturii române s-a desfășurat la Heidelberg, la Augsburg și la Frankfurt prin lansări de carte, prezentări și lecturi din volumele publicate în limba germană „De ce? Pentru mine a devenit acută nevoia să fac cunoscut patrimoniul cultural românesc. – Asta-i lumea din care vin eu, hai s-o vedeţi –, este un fel de a-ți consolida identitatea între străini, în noul mediu. Te localizezi mai bine, te adaptezi altfel atunci când vii dintr-o cultură pe care o poți arăta.“

De ultimă oră, după lansarea volumului „JazzStories”, autoarea lucrează la un al doilea volum al „Cronicii sentimentale”, cel care în 2012 a fost nominalizat pentru Cea mai bună carte a anului! Dar pentru că acest articol este dedicat popularizării românilor din diaspora, citatul de final nu poate fi decât așa: „…Și firește că, inevitabil, ne-am pus cu toții, la vremea noastră, întrebarea inutilă: «Ce s-ar fi întâmplat dacă nu plecam?» Răspunsul ne-a purtat printr-o întreagă galerie de reprezentări, de proiecții și de vise, dar ce am aflat, cu siguranță, a fost drumul către noi înșine. Acest drum a însemnat fundalul tacit al întâlnirilor noastre, adevăratul limbaj comun.”

(fotografii realizate de Richard Wayne și din arhiva personală)

Doru Ionescu

FOLLOW US ON:
Ieri, azi, mâine: L
Portret de martie: Z

office@alterculturo.com

Rate This Article: