Saturday, Oct 21, 2017
HomeÎn curând, în jurul lumii ... româneștiADRIANA AUSCH (Boston) cu gândul şi fapta în Romania!

ADRIANA AUSCH (Boston) cu gândul şi fapta în Romania!

ADRIANA AUSCH (Boston) cu gândul şi fapta în Romania!

După două intervenții chirurgicale în 2016, mă simt excelent și am revenit la viață, am rămas doar cu un mic „blues“ post-operație, ceva de genul „Măi ce mi s-a întâmplat, măi ce mi s-a întâmplat“… dar trece și asta repede. O iau un pic mai încet cu planurile mărețe; în martie am să fiu la Târgu Mureș să susțin un curs de Cabaret – show și un curs de Eurhythmics la Institutul de Teatru. În rest, pe lângă grămada de cursuri de tot felul și ateliere pe care le predau, învăț spaniolă, percuție, flamenco și… pregătesc un recital nou, probabil pentru mai… Mi-e dor să vin în România; anul acesta nu am fost și am simțit diferența. Lumea aici a înnebunit cu alegerile, e o obsesie și o psihoză generală; noi, care am crescut într-o lume cu oglinzi strâmbe și cu adevăruri violate, ne uităm în jur cu un oarecare zâmbet cinic… Ce noroc că trăim într-o altă realitate, a sunetelor și a frumuseții!

http://tvr3.tvr.ro/remix-sambata-la-tvr-3-folk-i-rock-din-anii-70-pana-in-prezent_18231.html

În sala de festivități a Conservatorului, doamna profesoară Ausch repetă cu pianistul Daniel Padgett și îi povestește despre Johnny Răducanu, un jazzman român care a introdus-o în muzica americană – maestrul cânta la contrabas, mai târziu și la pian. El a familiarizat-o cu vodevilul american și îi tot cerea să folosească mai mult vocea. O mare experiență pentru domnia sa, de care avea să-și dea seama mult mai târziu. În cariera de peste decenii și continente a contat, firește, și faptul că a început să studieze pianul de mică… dar și chitara pe care a împrumutat-o de la fratele său.

La jumătatea anilor ’70, apărută brusc pe cele mai mari scene ale țării (după ce a fost lansată într-o emisiune TVR de regizorul Titi Acs), târgumureşeanca Adriana Ausch a intrat direct in elita genului folk. Când a început Arhitectura la Cluj, cineva i-a zis să se ducă pe scenă, personal n-a avut nicio intenţie. Îi auzise la radio pe Doru Stănculescu şi pe Marcela Saftiuc. „Nu ştiam cine sunt, dar a fost ceva aşa de direct, captivant, proaspăt, nou şi inedit pentru generaţia mea de-atunci. Am fost foarte mirată: deci se putea cânta şi o astfel de muzică, nu neapărat ceva foarte complicat şi laborios; ce mesaj direct şi profund, hai să spunem revoluţionar, pentru că voiam cu toţii să ne exprimăm altfel decât era prescris.“

La Cluj, în studenţie, împreună cu câţiva prieteni, creează cenaclul „Gaudeamus“. Cântă în numeroase spectacole studenţeşti – în manieră folk – fără a conştientiza exact termenul sau genul. În 1974, apare în propunerile pentru Cenaclul Flacăra și, după unele controverse legate de o presupusă legătură a vocii eterate şi a partiturilor vocale ale Adrianei cu muzica uşoară, ajunge în forul așa numitei muzicii tinere. În acelaşi an, la Sala Palatului, primeşte premiul de debut în cenaclu. Ca urmare, este invitată în numeroase emisiuni la TVR şi chemată să facă înregistrări la Radio. Îşi aduce aminte de colegi de scenă ca Anda Călugăreanu, Mircea Vintilă, Phoenix, Mihai Diaconescu, lista e mult mai mare.

Sunt destule melodiile cu care a impresionat Adriana, dar de departe „Învaţă…“ e cea mai cunoscută. De altfel, într-un interviu mi-a mărturisit că a fost piesa care a germinat cel mai mult – versurile din lirica norvegiană, descoperite de tatăl său, au dospit o vreme până când Adriana avea să le cânte. Câteva piese sunt cunoscute pentru colaborarea cu bunul ei prieten, tot arhitect, Alexandru Andrieş. În ’79 a câştigat Marele Premiu la festivalul concurs „Primăvara Baladelor“, în schimb „Cântarea României“ i-a interzis în ultimul moment aceeași distincție, pe motive de dosar și… nume de familie.

„Oricum și apariţia mea la cenaclu a fost extrem de scurtă, câteva concerte în decursul unui an şi jumătate (’75-’76) şi atât. Am plecat când au început concertele maraton în săli din ce în ce mai mari (cu o muzică făcută mai curând pentru un cadru intim), dar și pentru că cineva foarte important a publicat în revista «Flacăra» un fragment din viața mea privată (revenirea după un an de vizită la mama mea, în Germania), interpretat foarte așa-zis patriotic. În rest, am cântat ici şi colo la Cluj, apoi la Club A şi Club Z, am apărut relativ rar în public şi am «dispărut» de pe scenă în mod neoficial în 1986 (Adrian Ivanițchi a mai reușit să organizeze un ultim concert), după ce mi-am depus actele să plec în Israel. Nici în arhitectură nu mai aveam mare lucru de făcut…“

A luat cu sine o valiză cu fluturi, pe Ina şi Andreea – cele două fiice –, diploma de arhitect, curajul disperatului „cu fruntea-n stele şi zefiri“. Avea 34 de ani: „În Israel n-am apărut pe scenă, am stat doar câteva luni acolo. Eram absentă din viaţa mea, oare unde eram? Am emigrat în Germania, la Frankfurt şi acolo am lucrat la «Calul albastru» – unicul meu disc –, pe care l-am lansat, dacă se poate spune așa, în 1993. Nu a fost dorinţa mea să-l înregistrez, ci îndemnul mai multor prieteni, care m-au încurajat să cânt din nou, să aibă acasă o amintire a tinereţii. În ’94 voiam să mă îndrept spre fratele meu în Canada, dar la îndemnul viitorului meu soț am plecat la Boston, unde am şi rămas, și am revenit la muzică, studiind-o la modul cel mai serios…“

Acolo am și reîntâlnit-o, în 4 septembrie 2012 – la Newton, un cartier al celui mai european oraș american, într-o casă mare și frumoasă, dar singură. Fetele au zburat din cuib spre New York, unde lucrează (una a „declarat-o“ de curând bunică!). „În Statele Unite am mai făcut un Master în Dalcroze Eurhythmics, acum predau la Longy Conservatory (Bard College) Eurhythmics, solfegiu, improvizaţie, cabaret, metodologia Dalcroze. Mulţi ani n-am mai cântat… dar de vreun deceniu am revenit, se pare… sunt un fel de «cross-style singer» de la baroc la cabaret şi prefer muzica clasică contemporană (tonală).“

În prima zi de școală am avut privilegiul s-o filmăm într-o atmosferă nemaipomenită, în vecinătatea celebrului așezământ de la Harvard, lucrând cu studenții la prima înfățișare a unui nou an I. Le cânta la pian, îndrumându-i să trăiască muzica prin mișcări. „Aceasta este o metodă de a înţelege conceptele muzicale prin mişcare, prin gesturi – o nouă dimensiune de a le percepe. Pentru că muzica e o artă abstractă şi tot ce poate ajuta pentru a înţelege energia diverselor componente ale muzicii face să se înţeleagă mai bine ceea ce încerci muzical. Nemaivorbind că, pentru a produce muzică şi sunete, îţi foloseşti corpul. Degeaba poţi cânta, mecanic şi intelectual, o partitură. Trebuie să-ți folosești degetele, umerii, capul, gâtul – tot corpul trebuie să fie capabil să participe la aceste sunete, el trebuie antrenat o dată cu conceptul. Această metodă a fost creată în Elveţia, cu peste 100 de ani în urmă, de Dalcroze, iar pe mine m-a prins de la prima întâlnire.“ De altfel, în mai multe rânduri, Adriana și-a sincronizat vizitele în țară (la tatăl său, stins de curând) cu prezentarea metodei (ziceți-i workshop) studenților actori și pedagogi de la Cluj ori Târgu Mureș.

Din 2005 a reînceput să cânte, să se reinventeze, cum îi place să spună. Dar nu folk (sau nu numai): „Genul pe care l-am descoperit că mi se potriveşte este cabaretul. Nu lied, nu musical, nu Broadway, nu Hollywood, nu Disney… Cabaret şi artsong, se apropie cumva de muzica de cameră, un gen accesibil, dar nu foarte… Şi am început să-mi organizez concertele în jurul unei idei, fiind vorba de mai multe limbi şi stiluri, care mă atrag toate… Am venit, iată, cu un concept în care cânt pe o temă – nu o perioadă, un gen, un stil sau o limbă. M-am inspirat după o expoziţie de pictură văzută la Chicago, unde exponatele erau grupate pe teme, nu pe pictori sau şcoli… Ochiul era surprins, se păstra proaspăt. Ce-ar fi – îmi spuneam atunci – un concert şi cu Bach, dar şi cu Beatles, interesant şi proaspăt pentru ureche, atractiv pentru generaţia tânără! Pentru că muzica clasică are un mare concurent în MTV… Şi aşa am creat «The Outsider» – asta fiind tema care adună diverse limbi şi stiluri.“

foto: arhiva personală, Emilian Urse, Raluca Tămaș

Așa am cunoscut-o personal, de fapt, în ziua acelui show cu multe nuanţe autobiografice, la Tg Mureş, în vara lui 2007. Era acompaniată de o pianistă, la bis şi de Adrian Ivaniţchi (într-o superbă sală din Palatul Cultural). Iată citat programul concertului: „«Dansul fetelor la Căpâlna», «Ieşirea din Sabat» (un vechi cântec evreiesc vocal, de provenienţă maramureşeană), «13 ochiade la o pasăre neagră» pe text de Wallace Stevens (un poem mental în stil haiku, o discuţie meditativă despre dragoste, natură şi viaţă), folclor prelucrat de Bela Bartok cu «Cântece ungureşti», câteva piese de cabaret pe muzica lui Kurt Weill şi W. Bolcom, piese solo la ghitară şi voce, neuitatele «Les Feuilles Mortes» (Prevert – Kosma), dar şi «Nu sunt câinii care latră» şi «Nona» (A. Andrieş), «Mi-am amintit de tine» (A. Ausch)…“

Iar în august 2008, la festivalul Folk You!, am avut onoarea să o prezint pe doamna Ausch, care a abordat un recital întreg în maniera folk care a adus-o pe scene şi a nemurit-o, pentru că am văzut numeroşi fani ai genului fredonând şlagărele altei generaţii. Adriana nu mai e absentă din arhiva TVR, cum nici n-a fost vreodată absentă din viața sa, aşa cum crezuse la un moment dat. Iar acolo, departe, la Boston, nu e izolată de România! Din când în când participă cu alţi români inimoşi la concerte în comunitatea românească, în particular în beneficiul „Educational Enrichment for Romanian Children“, o asociație din New England, care strânge fonduri pentru ajutorarea unor copii români cu aptitudini deosebite să ajungă într-o tabără vocaţională de vară de la Boston.

„În cazul meu personal, căutam întotdeauna să plec de la un poem căruia să-i găsesc forma muzicală; mesajul era foarte important pentru mine, prin urmare şi muzica născută din el şi pentru el, care să-i creeze atmosfera. Consideram că mesajul vorbit şi cuvintele sunt extrem de importante în acest gen de baladă sau cum se numea muzica folk.“ În 2013, Florin Săsărman a adus-o pe Adriana la festivalul folk de la Bistrița, care a lansat astfel într-un cadru mult mai oficial (și românesc) CD-ul remasterizat „Calul albastru“.

Adaptare după TIMPUL CHITARELOR.

Muzica tinereții… a la Cluj

(Doru Ionescu, Editura Eikon – 2015)

PS: Datorez colegilor din TVR din mai multe generații un prim draft de negative fără sunet, în care am putut citi pe buzele interpretei „Învaţă…“, suprapunând apoi sunetul melodiei (videoclipul apare pe DVD-ul „Timpul chitarelor“ din 2009), o filmare de noapte la Cluj cu „Mistrețul cu colți de argint“ (1978) plus duo-ul cu Alexandru Andrieș („O, rămâi“, 1979). Recitalul din 2008, filmat integral de TVR, rămâne până acum ultima filmare oficială, la care se adaugă arhiva video strânsă la Boston, absolut incitantă și inedită.

Din 2015, TVR 3 (re)difuzează portrete ale unor trupe și muzicieni pop-rock-folk-jazz, din țară și din diaspora, în fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 22.00, sub egida Remix! Lista completă a linkurilor către emisiunile deja difuzate, care se pot viziona online pe site-ul TVR: http://tvr3.tvr.ro/emisiuni/remix_14038.html#articole

FOLLOW US ON:
TIMPUL CHITARELOR EL
Reinventarea chitare

office@alterculturo.com

Rate This Article: