Sunday, Nov 19, 2017
HomeMuzica tinereții tale1 octombrie 2016: Post scriptum la GRIMUS – 10 ani

1 octombrie 2016: Post scriptum la GRIMUS – 10 ani

1 octombrie 2016: Post scriptum la GRIMUS – 10 ani

https://www.facebook.com/events/670010539831442/?notif_t=plan_user_invited&notif_id=1474960025329516

Nucleu: „Totul se întâmplă pe drumuri. Deschizi ochii larg la tot ce mişcă în jurul tău, azi într-un oraş, mâine în altul. Eşti bun prieten cu „scaunul mortului” din care te uiţi la proiecţii peste proiecţii, care au în comun faptul că în centrul imaginii se află câte o stradă sau un drum între două localităţi. Te întrebi ce sens are ceea ce priveşti, care este mesajul sutelor de animale zdrobite de maşini printre care slalomezi pe carosabil. Creierul are un flash bizar cu un grăsan în şlapi, alunecând pe un covor de prune răscoapte, căzute din copaci.”

În primăvara lui 2006 am mers pur şi simplu pe mâna lui Ernesto Bianchi, fără să ascult dinainte ce-mi propunea să filmez la Club A. Cu el alături îi văzusem ieşind din underground şi pe KUMM, mai încoace şi TOULOUSE LAUTREC s-au însoţit cu el, exemplele pot continua. Nu mai ţineam bine minte ce gen zicea omul că abordează junii clujeni, dar mă gândeam eu la ceva progressive. Şi am început interviul… dar mi-am dat seama că nu ghicisem deloc, ei îmi vorbeau de PLACEBO, CURE, AMUSED, RADIOHEAD… oamenii m-au mai corectat, finuţ, din mers am mai dres şi eu busuiocul… Şi a început cântarea, care m-a urcat pe pereţi de plăcere (cred că era şi primul concert în Bucureşti, nu mai ţin minte câtă lume venise…).

Mi-am adus aminte de veteranii de la PROGRESIV TM, care nu cântau de fapt progresiv în anii ’70, dar se numiseră aşa pentru că îşi doreau un aport la progresul muzicii româneşti… Ei bine, revenind din paranteză, GRIMUS au déjà, după trei discuri şi un deceniu de activitate, aportul lor la progresul rockului alternativ dintre Carpaţi. Din punctul meu de vedere, ei funcţionează ca un exemplu de bună purtare (internă şi internaţională) pentru cei mulţi alţii din aceeaşi generaţie. La destule capitole. Şi mai sunt şi recognoscibili. Şi modeşti (ceea ce nu e bine în soţietatea fără prinţipuri în care trăim). Şi-au ajuns şi la Londra, după ce-au câştigat selecţia naţională, să ne reprezinte ţara, în decembrie 2007, la finala GLOBAL BATTLE OF THE BANDS!. La concertul din Camden Underworld, au primit trofeul de bronz „The Best New Romanian Band 2007”. Şi abia mult după întoarcere a auzit de ei pe net, aiurea, un producător renumit, Adam Whittaker. Şi i-a căutat (el pe ei, nu cum se întâmplă mai mereu, adică viceversa). După patru ani a trebuit să-i aduc iar în Club A şi ţin minte şi că a fost plin (lansaseră déjà un disc) şi că toată lumea le cânta în cor piesele. Asta aşa, dintr-o suflare, când m-a întrebat fiu-meu cine sunt GRIMUS…

Nucleu: „Totul se întâmplă pe drumuri, Panikon s-a născut pe drum. Am fost nevoiţi să-i cauterizăm cordonul ombilical cu bricheta incandescentă de la maşină. Ne-am mirat toţi: în loc să plângă, ca orice nou-născut, s-a apucat să rostească nişte cuvinte bizare: „confused… in a glimpse… political animals… backseat driver… insanity… just pray… mild disease… different color shoes… ready for it… elephants… addiction… time to be good friends…”. Îmi amintesc foarte bine că tuturora ni s-a pus un nod în gât. Mogâldeaţa semăna cu fiecare din noi la perfecţie deşi, până în acel moment, eram convinşi că nu există nici o legătură de asemănare între noi.”

Povestea se duce, înapoi în timp, până prin decembrie 2004, când trupa unor studenţi bistriţeni la Cluj, REVERS, s-a destrămat. Parte dintre membri (Cristi Csapo-Martinescu – chitară, Paul Pătraş – chitară, Vali Răuca – voce) se întorc la crezul iniţial, cu solistul Bogdan Mezofi şi claviaturistul Dorin Trifea. Un prim demo de trei piese este înregistrat într-o formulă de tranziţie, cu Rauca la bas şi fostul coleg baterist Ionuţ Sandu. Apare şi titularul tobelor – Cristi Botan -, iar grupul este botezat: GRIMUS. E cazul de repetiţii serioase. Primul concert – la Music Pub, pe scena balului Facultăţii de Arhitectură. În vara lui 2005, la bas ajunge Adriana Stan. În toamnă, locul devenit vacant al chitaristului Paul este preluat de Vali. Până vara următoare, basul trece dintr-o mână într-alta de mai multe ori, până ajunge la Istvan Kovacs.

Nucleu: „Totul se întâmplă pe drumuri. Ne-am dat seama repede că mogâldeaţa s-a născut sub auspiciile zeului Pan. Începeam să vedem totul mult mai clar, era ca şi cum sentimentele confuze dintre noi se întrupaseră în acest prim Născut. Astfel ne-au devenit inutile măştile de gaze, detectoarele de seisme, dispozitivele anticanine, costumele anti-albine-ucigaşe, detectorul de minciuni, televizorul de minciuni, atacurile de panică. Le-am scos din maşină şi le-am aruncat pe toate la o margine de drum ca să fie găsite de oamenii care consideră de neconceput lipsa acestor obiecte dintr-o sufragerie care se respectă. În aceeaşi zi mogâldeaţa a primit numele de Panikon.”

Playlistul concertului filmat pentru „Rock Forum” arăta în mai 2006 cam aşa: „Addiction” / „Insanity” / „Efect” / „Slut” / „Solitude” / „Just Pray” / „Mild Disease” / „Piesa fara nume” / „Elephants” / „Confused” / „Pierdut” / „Falling”. În primăvara lui 2009, când am început emisiunea „Timpul chitarelor”, revenind astfel cu muzica la TVR 2, a cincea ediţie îi avea deja invitaţi şi pe GRIMUS. La interviul de pe canapele, erau un pic speriaţi, apăruse marele producător şi parcă nu erau în apele lor. Pe scenă, însă, s-au simţit ca acasă. Componenţă: Vali Răuca, Bogdan Mezofi, Cristi Csapo-Martinescu, Lehel Kiss, Tamas Adorjani şi Titus Vădan (ultimii apăruţi în 2007). Anul următor, repertoriul din Club A se mai schimbase, normal: „Confronting Mara” / „Insanity” / „Vanity” / „Fractured” / „The Hell I’m In” / „Cave” / „Fingerprints” / „Fool” / „Face the Light” / „Satellites” / „Crazy” (GNARLS BARKLEY)…

Probabil că după acumulările de până în 2008, când a fost lansat întâiul album, anul următor a fost unul de vârf pentru trupă, cu multe confirmări (transformate în continuităţi): „Panikon” era declarat discul anului, producătorul Adam Whittaker le remixa „In a Glimpse” (al cărui clip aferent era regizat de Tudor Giurgiu), englezul le mixa încă o piesă – „Umbre”… În acelaşi an, au cântat la sfârşitul unei lecturi publice Salman Rushdie la Bucureşti (numele trupei este preluat din titlul romanului de debut al celebrului scriitor), iar la Cluj aveau recital în cadrul deja celebrului TIFF.

În ianuarie 2010, apăreau la „Garantat 100%”, o emisiune deosebit de selectă, cu muzici (și filmări ale lor) pe măsură, iar în august, primul single de pe următorul disc, „Started”, era difuzat de BBC. Concomitent, lansarea era susţinută de concerte în Londra şi Reading, cu sprijinul ICR (totul aranjat de UnderDog Management, firma lui Ernesto şi a lui Richard Constantinidi). La sfârşitul anului, timpul nu mai avea timp: al doilea album – „Egretta” – se năştea: Vali, Titus şi Cristi înregistrau chitarele la Reading, cu Adam, după ce Tamas trăsese deja tobele la Budapesta. În ianuarie 2011, Whittaker le întorcea vizita la Cluj să înregistreze cu băieţii piesele. În martie le avea deja mixate acasă în Anglia, în plus masterizate via New York. În primăvara lui 2011, în urma unui concurs, piesa „Started” era aleasă pentru coloana sonoră a noii reclame Tuborg. Alte single-uri: „Vanity”, „In Your Eyes” (folosit şi de coloana sonoră a filmului „Love Buildings”), „Nature Falls” (idem pentru pelicula „Selfie”).

2014: Hăt la şase ani de la lansarea albumului de debut care o conţinea, piesa „Political Animals” ajunge în atenţia… clujeanului Tudor Giurgiu, care o include pe coloana sonoră a celui mai nou film al său – „De ce eu?”. Cu aceeaşi ocazie, a fost lansat şi un videoclip cu imagini din filmul artistic… Îl citez pe regizor de pe propriu-i blog: „E una din piesele celor de la GRIMUS, care îmi sunt foarte dragi. De fapt, să nu fiu ipocrit, îmi place cel mai tare. În 2008, când am ascultat primul disc, le-am scris un email băieţilor, le-am zis cine sunt, le-am scris că muzica lor e foarte tare (aşa, ca un groupie înflăcărat) şi că vreau să-i ajut cu ce pot să devină mai cunoscuţi. Aşa am ajuns să filmăm un clip împreună şi apoi să rămânem prieteni forever. La câţiva ani distanţă, în timp ce lucram la documentarea şi scenariul filmului «Cristian» (titlul de lucru iniţial al filmului), le-am spus că dacă voi ajunge să fac vreodată acest film, vom face un clip la «Political Animals» cu imagini din film. Pentru că nu există o ilustrare muzicală mai bună a gândurilor mele legate de scenariu, de dilemele personajului principal, de felul în care funcţiona România anului 2002 (nu că acum s-a schimbat prea mult…), de animalele politice care ne înconjoară şi care strigă, o dată la câţiva ani, regulat: «We don’t mean no harm to anyone / We’re just here to help you build a home / Don’t be scared of our guns and uniforms / All you have to do is vote for us».”

Colegul de jurnalism muzical, Zoltan Varga de la Timişoara, decreta în primăvara lui 2014 sus şi tare, pe drept cuvânt: „Odată cu acest al treilea album din carieră, clujenii de la GRIMUS au intrat definitiv şi irevocabil în liga mare a rockului românesc. Am ocolit cu bună ştiinţă sintagma de «alternativ», căci definiţia actuală a rockului înglobează fără tăgadă şi această particulă. Dincolo de mâna producătorului Adam Whittaker (răspunzător şi pentru creaţiile anterioare ale băieţilor), «Emergence» e mult mai divers stilistic decât precedentele realizări ale trupei care îl are ca solist vocal pe Bogdan Mezofi.” Recenzia e superbă toată, se observă paralele, punctual, ba cu BLUR, cu THE SMITHS, R.E.M., MORISSEY, RADIOHEAD, MUSE…

Cam în acelaşi timp, alt prieten (mai vechi) – Marius Chivu de la „Dilema veche” – publică un interviu cu omul de la care pleacă în general ideile compoziţiilor, Vali Rauca: „S-a păstrat esența, modul în care am compus majoritatea pieselor, mai întâi acasă în liniște și apoi la sală în zgomot, împreună cu tot grupul. Dar s-a experimentat mai mult, am îmbinat stiluri, am folosit orice mijloace aveam la îndemână pentru a exprima gândurile noastre prin intermediul sunetelor. Pe «Emergence» se găsesc câteva piese total surprinzătoare pentru ascultătorii GRIMUS, ceea ce cred că e un avantaj din punctul de vedere al ieșirii din rutina lansării celui de-al treilea album. De asemenea cred că textele multora dintre piese sunt făcute în așa fel încât ascultătorul să poată rezona cu ele prin prisma propriei sale experiențe de viață; aceste texte pot să ne reprezinte în egală măsură pe mine și pe necunoscutul care ascultă albumul (…)

În România nu e deloc ușor să fii constant atunci cînd faci o muzică mai altfel decât ceea ce se promovează la radio, iar despre radiourile românești mainstream, dacă schimbi postul, nu poți să le diferențiezi, crezi că e același post. În condițiile date, să ajungi la asemenea radiouri echivalează cu a intra într-un ghiveci, cu indicații de genul «mai ușor cu chitările pe piesa asta», «mai fă o colaborare cu o pseudo-starletă locală» etc. Amuzant (…) Nu simțim vreo concurență, nu e ca și cum ar exista un număr limitat de locuri pentru care se bat trupele, ca la Medicină. Credem că diversitatea duce la evoluție, atât în ceea ce privește calitatea trupelor românești, cât și în gusturile ascultătorilor români; le crește încrederea în trupele autohtone și dispare treptat complexul că trupele de aici nu vor ajunge niciodată la nivelul celor din Vest.”

Cele mai recente veşti importante (altfel, activitatea băieţilor continuând neabătut) se referă la lansarea videoclipului „Pale Hands”, cu imagini exclusive de la show-ul de pe Cluj Arena, în deschiderea concertului ROXETTE. Că veni vorba, în 2012 trupa a mai fost aleasă de către managementul unor nume mari să le deschidă concertele în România: RED HOT CHILI PEPPERS de pe Naţional Arena şi PLACEBO de pe stadionul „Iolanda Balaş” din Bucureşti. Era deja un al patrulea single, de pe ultimul album, după o altă performanţă unică în analele rockului românesc… în lume: Piesa „High” fusese desemnată drept cea mai bună melodie Indie Alternative la INDEPENDENT MUSIC AWARDS. Alegerea publicului din toată lumea, după o finală cu cinci piese din State, Canada şi Australia! Pentru toamna lui 2015 era aşteptat un nou disc – mic – doar cu melodii în limba română, m-aş bucura să pot ajunge şi eu, cu această carte, la lansarea de la Cluj, voi nu?

(fragment din cartea „Timpul chitarelor. Muzica tinereții… a la Cluj”, editura Eikon, 2015)

Concertul de la Arene a fost superb și inedit – un summit al familiei GRIMUS, fani de demult sau proaspăt cuceriți, Corul de copii Radio și nu în ultimul rând patru trupe care au cântat la sărbătoarea colegilor de scenă, inclusiv din compozițiile lor: THE MONO JACKS, LES ELEPHANTS BIZARRES, TOULOUSE LAUTREC și BYRON. La Mulți F-Ani, GRIMUS!

http://grimus.ro/

https://www.facebook.com/grimusworld/?fref=ts

FOLLOW US ON:
În 5 martie, ne rea
Rock interzis, rock

office@alterculturo.com

Rate This Article: